Încă un înalt ierarh a compromis BOR: Episcopul Vincențiu Grifoni de Slobozia


Un episod grav, care ar fi trebuit să ducă la o pedeapsă exemplară pentru Vincențiu Grifoni, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, petrecut acum patru ani, mai exact în octombrie 2018, a fost acoperit de tăcere prin complicitatea conducerii BOR cu episcopul.
Este vorba despre cele întîmplate cu ocazia resfințirii bisericii din satul Păltiniș, județul Ialomița, cînd episcopul Vincențiu Grifoni nu le-a permis enoriașilor intrarea în altar sub pretextul că Biserica Ortodoxă ar fi în doliu! Motivul este unul absurd, abuziv, ilegal și imoral: pentru că românii nu s-au prezentat la Referendumul pentru familie! Iată și imaginile care confirmă acest abuz, în care apar și oamenii nemulțumiți de decizia episcopului lor, difuzate de postul „TV Ialomița”:


https://www.youtube.com/watch?v=XitbSyEQfrE&t=28s
Nu este, deci, nici o îndoială că lucrurile au stat așa, adică episcopul Vincențiu Grifoni a amestecat un eveniment politic, care a fost Referendumul pentru familie, cu dreptul enoriașilor de a intra în altar la sfințirea unei biserici. Să declari că Biserica este în doliu pentru că nu s-au prezentat la Referendum – iată un abuz grosolan care nu trebuia să rămînă fără urmări drastice.
În mod surprinzător, purtătorul de cuvînt al BOR, Vasile Bănescu, a încurajat implicarea politică a episcopului Vincențiu Grifoni, declarînd că Referendumul nu a trecut pentru că… Dragnea! Pentru postul RFI, Bănescu declarase: „Evident, cei care au spus asta în spaţiul public s-au referit la domnul Dragnea, pe care l-au asociat insistent cu referendumul, ignorând faptul că actualii guvernanţi erau obligaţi să organizeze referendumul, acum sau mai târziu. Faptul că l-au organizat s-a transformat ulterior într-un motiv de politizare a acestei teme“!
Liviu Dragnea s-a limitat la o reacție moderată: „Cu mare greutate mă abţin să nu dau răspuns la acele ziceri”.
În schimb, episcopul Vincențiu Grifoni, încurajat de poziția lui Vasile Băenescu, și-a pus și el purtătorul de cuvînt să dea acest Comunicat pe care îl publicăm integral:

După cum se vede, întregul „Drept la replică” este plin de minciuni, care sînt în contradicție cu ceea ce se vede în filmarea de mai sus și în reacțiile vehemente ale enoriașilor. Partea cea mai gravă, însă, este aceea în care Episcopia spune că „Trecerea prin Sfântul Altar este un privilegiu pe care ierarhul locului îl acordă sau nu credincioșilor”, nu un drept al enoriașilor”! Este aici un semn al grandomaniei episcopului, un fel de îmbătare cu vinul Puterii.
Este și partea cea mai penibilă a Comunicatului, aceea în care episcopul spune că doliul de care vorbea nu se referea la Referendum, ci la faptul că „Biserica Ortodoxă din Bărăgan este îndoliată pentru lipsa de ploaie”! Cîtă ipocrizie, preasfinția ta!
Acest „Drept la replică” nu este altceva decît o nouă bătaie de joc la adresa enoriașilor. Lucru confirmat ulterior chiar de Vasile Bănescu, purtătorul de cuvînt al BOR, care, văzînd reacțiile vehemente ale enoriașilor, a schimbat brusc „narativul” și a declarat:

„Consider ca un asemenea gest – criticat in mod justificat de credincioșii prezenți la slujba de resfințire a unei biserici, la a carei restaurare participaseră ei înșiși prin ajutorul lor – este un gest neinspirat pastoral, nefiresc și total regretabil. Este însă un gest care nu reprezintă deloc atitudinea reala a Bisericii Ortodoxe Romane, al carei mesaj este și va fi totdeauna unul cald, dar lucid pastoral, realist, echilibrat și cu adevărat edificator spiritual pentru toți cei ce privesc spre ea cu adânca încredere și multă speranța. Biserica este autentic reprezentataă de toți cei ce înțeleg și trăiasc creștinismul ca mod asumat de viața, urmându-L cu fidelitate pe Însuși Hristos”!
Deși acest Comunicat al BOR subliniază abuzul episcopului Vincențiu Grifoni, întîmplarea nefericită din satul Păltiniș a rămas fără urmări, punîndu-se batista pe țambal ca și cum nu s-ar fi întîmplat nimic!
Păi, dacă în fața unui asemenea „gest neinspirat pastoral, nefiresc și total regretabil… care nu reprezintă deloc atitudinea reala a Bisericii Ortodoxe Romane” nu s-au luat măsuri drastice împotriva unui înalt ierarh, atunci să nu ne mai mirăm că periodic apar dezvăluiri teribile despre viața intimă a unor înalte fețe bisericești, dezvăluiri adevărate sau inventate, dar care sapă la uneia dintre instituțiile fundamentale ale spiritualității noastre.
Tăcerea în fața unor astfel de fapte dovedite nu este altceva decît complicitate cu demolatorii BOR. Iar de această situație se face vinovat principal chiar PF Daniel, capul BOR, care nu are voie să tolereze astfel de atitudini.
P.S. Și, veți vedea în articolul viitor, isprava din satul Păltiniș a episcopului Vincențiu Grifoni nu este prima de acest fel.
Vom reveni.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*