IntenCity Festival – bilanțul celei de-a treia ediții

COMUNICAT

Ediția a treia a Festivalului IntenCity, proiect cultural organizat de Opera Română Craiova, s-a
încheiat în urmă cu două săptămâni, oferind o experiență de neuitat pentru zeci de mii de
spectatori. Evenimentul desfășurat în Craiova a adus în prim-plan momente muzicale de
excepție și a demonstrat încă o dată importanța sa pentru scena artistică locală, națională și
internațională.

Cu un buget total de 15.567.000 lei, proiectul cultural Festivalul IntenCity a oferit spectacole
memorabile pe parcursul celor trei zile de desfășurare, în perioada 28-30 iunie 2024, pe cele
două scene amenajate pe Stadionul Ion Oblemenco și la Sala Polivalentă din Craiova.
Din bugetul total, suma de 9.180.000 lei reprezintă subvenția Primăriei Municipiului Craiova în sprijinul proiectului cultural, iar Opera Română Craiova, prin acțiunile de marketing și promovare, a atras suma de 6.387.000 lei. În cadrul veniturilor atrase, biletele și abonamentele vândute au generat 1.870.000 lei (sumă rămasă după plata obligațiilor către stat), sponsorizările
au adus 4.259.000 lei, iar sectorul de food & beverage a contribuit cu 258.000 lei.

La cea de-a treia ediție, veniturile atrase au constituit 41,03% din bugetul total al
evenimentului, probabil cel mai mare procent de venituri atrase înregistrat de un proiect
cultural al unei instituții publice din România. Ponderea veniturilor atrase în bugetul total al
festivalului pentru primele două ediții a fost 10,62% (2022), respectiv 24,54% (2023), la ediția
de anul acesta înregistrându-se o creștere de aproximativ patru ori comparativ cu ediția
inaugurală. Această creștere este un indicator esențial în evaluarea succesului evenimentului,
organizat de o instituție publică, și subliniază eforturile continue ale echipei organizatoare de a
dezvolta unul dintre cele mai performante proiecte culturale din România.

Referitor la modalitățile de acces în arealul festivalului, Opera Română Craiova a vândut
abonamente și bilete de o zi în sumă de 1.870.000 lei (sumă rămasă după plata obligațiilor către
stat). Pe lângă biletele achiziționate, conform obligațiilor asumate de organizator față de
partenerii și sponsorii festivalului, au fost oferite bilete cu valoare 0, care au fost folosite de
sponsorii și partenerii evenimentului, precum și de influenceri și instituțiile mass-media
partenere, în cadrul campaniilor de promovare a festivalului, care au inclus concursuri cu
premii, desfășurate pe canalele de comunicare ale acestora. De asemenea, numărul total de
participanți a fost completat de acreditările obligatorii acordate instituțiilor și entităților
implicate în buna desfășurare a festivalului și asigurarea siguranței participanților (organizator,
forțele de ordine publică, salubritate, serviciul privat de pompieri, serviciul privat de ambulanță,
serviciul privat de pază, scenotehnică, personal tehnic de mentenanță, echipele de activări ale sponsorilor și partenerilor, vendori, voluntari, acreditările acordate reprezentanților mass-media și fotografilor). Numărul de participanți la festival a fost de 79.269.

Opera Română Craiova mulțumește sponsorilor și partenerilor evenimentului pentru toată
susținerea acordată festivalului, prin sprijinul financiar, logistic și de promovare oferit cu
generozitate.

Organizatorul mulțumește în mod special tuturor instituțiilor de ordine publică din Craiova și
celorlalte instituții din subordinea Primăriei Craiova pentru angajamentul arătat și
profesionalismul cu care au contribuit la buna desfășurare a festivalului.

Opera Română Craiova mulțumește și reprezentanților mass-media, influencerilor, bloggerilor
și fotografilor pentru dedicarea de care au dat dovadă în mediatizarea evenimentului și crearea
unei legături autentice cu publicul.

Nu în ultimul rând, Opera Română Craiova mulțumește participanților la eveniment pentru
pasiunea, bucuria și entuziasmul lor, Comunitatea IntenCity fără de care magia festivalului nu
ar fi posibilă.

Echipa organizatoare își exprimă convingerea că, la fiecare nouă ediție, Festivalul IntenCity
devine un brand tot mai puternic și continuă să ofere o platformă valoroasă pentru artiști
talentați și pentru promovarea culturii.

Manager
Antoniu Zamfir

1 Trackback / Pingback

  1. Festivalul IntenCity - bilanțul celei de-a treia ediții -

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*