Una dintre înfumuratele cele mai agresive care apare la Antena 3 CNN ca moderatoare este GINA VĂCARIU. Este un produs clasic al școlilor de jurnalism: să dea binișor pe sticlă, să-și scoată sînii la vedere, să fie agresivă cu cei indicați de conducerea postului și cu cei care au ceva rău de spus la adresa „amicilor” postului. În rest, nimic din ceea ce ar însemna profesia de jurnalist nu este obligatoiu!
Ultima ispravă a Ginei Văcariu s-a petrecut pe parcursul întregii după amieze de luni, 28 august 2023, cînd a fost moderatoarea unei emisiuni maraton, cu subiectul central exploziile de la Crevedia.
Chiar din prima parte a emisiunii, Gina Văcariu a călcat pe bec, întrebîndu-și invitații, membri ai mai multor partide: „De ce nu sînt demiși primarii din Crevedia și din Caracal?” În zadar au încercat invitații, oarecum rușinați de ignoranța moderatoarei, că primarii respectivi sînt suspendați din funcție pînă la terminarea anchetei.
Gina Văcariu nu s-a lăsat și, cu un aer inteligent, completa: „Da, dar sînt tot în funcție. De ce nu sînt demiși?” Pînă la urmă, toți invitații, în cor, i-au spus Ginuței că „primarii nu pot fi demiși, căci sînt aleși!”
Și aveau dreptate, căci Codul administrativ prevede clar la articolele 160-162 în ce condiții încetează mandatul unui primar (propria demisie, condamnare definitivă cu executare, demisia din partid – atenție!, nu demiterea de către partid etc), iar demiterea de către partid sau guvern nu există între acestea! La această lege se refereau și invitații Ginei Văcariu.
Cînd credeam că a învățat și Gina Văcariu Codul administrativ, a venit partea a doua a emisiunii, iar „deșteapta” a luat-o de la capăt cu întrebarea: „De ce nu sînt demiși primarii din Crevedia și Caracal?” În această parte a emisiunii, Gina Văcariu a avut-o alături și pe LAVINIA ȘANDRU, centurista politicii, ajunsă acum în curtea partidului lui Dan Voiculescu, adică al Antenelor:
Și în această parte a emisiunii, Gina Văcariu nu s-a dezmințit și parcă a vrut să demonstreze cît de jos a ajuns nivelul presei din România. Ignorînd ceea ce-i spuseseră politicienii în prima parte, adică faptul că demisia unui primar nu poate fi dictată nici de partid și nici de guvern, ci doar în anumite condiții prevăzute de Codul administrativ, care nu sînt îndeplinite acum, după Cazul Crevedia, Gina Văcariu o ținea langa și, cu aceeași agresivitate, încerca să obțină de la invitați răspunsul la obsesia ei: „De ce nu sînt demiși primarii din Crevedia și Caracal!” De data aceasta a prins și mai mult curaj, căci era susținută de populista Lavinia Șandru, cea mai mare demagoagă dintre fețele care vor să intre în viitorul parlament!
Gina Văcariu nu este singurul jurnalist care nu stăpînește subiectul pe care-l moderează în emisiunile de televiziune. Îi găsești la toate posturile. Ce uimește, este „siguranța” și agresivitatea cu care aceștia îi contrazic pe invitați.
Acești jurnaliști, practic, învață legile la televizor și, din păcate, nu le rețin decît pînă la finalul emisiunii, după care se întorc la coafezele care le aranjează frizura sau la hainele venite de la sponsori.
Unde va ajunge presa în anii următori dacă va continua pe acest drum e lesne de bănuit. De altfel, drumul acesta era previzibil de cîțiva ani și, din păcate, conducătorii de ziare și televiziuni au tolerat această evoluție, astfel că numărul proștilor din presă a atins cote alarmante.
Prostocrația a afectat nu numai politica din România, ci și presa. Cea care era cîndva cîinele de pază al Puterii și a ajuns acum, cum titram într-un editorial, cățelușul de companie al Puterii!
la fel ca toate „caprele” se la Antene :))