Lucrările la tronsonul 4 al Drumului Expres Craiova-Piteşti, executate în proporţie de 70%

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a transmis miercuri imagini cu tronsonul 4 al Drumului Expres Craiova – Pitești (DEx12), cunoscut ca „Autostrada Ford”, unde UMB ar fi realizat 70% din lucrări, informează Economica.net.

„Stadiul la zi al lucrărilor la Tronsonul 4 al DEx12 Craiova – Piteşti”, se intitulează postarea de pe TikTok a ministrului.

În imaginile video, se menționează că stadiul lucrărilor a ajuns la 70%.

UMB, creșteri lunare între 5 și 10 puncte procentuale pe DEx12

La finalul lunii iulie, șeful Transporturilor preciza că stadiul fizic al lucrărilor pe tronsonul 1 al Drumului Expres Craiova – Pitești (DEx12)  ajunsese la 78%, în vreme ce pe tronsonul 4 crescuse la 65%. Potrivit lui, tronsoanele de la capetele „Autostrăzii Ford” vor fi gata în 2024.

„Astfel vom putea circula, anul acesta, pe drumuri de mare viteză (drum expres și autostradă) direct de la Craiova la București”, anticipa ministrul Transporturilor.

În iunie, Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) Craiova a publicat la rândul său imagini cu tronsonul 4 al Drumului Expres Craiova – Pitești (DEx12), unde grupul UMB ajunsese la un stadiu fizic de 55%. Oficialii de la Transporturi, cât și constuctorul, au estimat finalizarea lucrărilor la acest tronson, de aproape 32 de kilometri, în 2024.

Preluat din Gazeta de Sud

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*