A murit un foarte bun prieten: AHMED BACRIZ

Îl cunosc pe Ahmed Bacri de peste 30 de ani. Am aflat azi că aseară a murit într-un spital din București și în sufletul meu ceva s-a prăbușit.

Ahmed era unul dintre cei mai buni oameni pe care i-am cunoscut în viața mea. Calm și generos, inteligent, preocupat de cultură, fie cea din care provenea, fie cea de aici, unde se stabilise.

Ne întîlneam foarte des la cafeneaua „12” din centrul orașului, unde vorbeam despre te miri ce.În ultima vreme, totuși, discuțiile alunecau spre operația pe cord deschis pe care o suferise de curînd. Nu întîmplător, căci exact aceeași operație făcusem și eu acum aproape cinci ani!

Ahmed mă întreba mereu cum mă simt acum și nu înțelegea de ce el avea complicații la doar cîteva luni de la operație, în timp ce eu îi spuneam că totul este ok în cazul meu. Îi era teamă că lucrurile n-au decurs bine la operație, mai ales după ce a fost nevoie de încă o operație.

Sigur că eu îl încurajam, spunîndu-i că ți la mine primele luni au fost destul de dificle, dar el simțea că în cazul lui ceva nu era în regulă.

Și, iată, acum aflu că Ahmed nu mai este! Ce cuvinte să mai găsesc?


Exact acum două luni am vrut să fac un interviu cu Ahmed Bacriz despre afacerile sale, știind cît de mult suferea din cauza acelei legi imbecile, numite Nordis. Mi-a zis să amînăm, poate se va schima ceva.

Ahmed avea un respect extraordinar pentru Olguța Vasilescu, primarul Craiovei. Astfel, pentru că ținea morțiș să scriu o propoziție pe care dînsa s-o afle, am publicat acum două luni, mai exact în ediția din 21 aprilie 2026, articolul „Ahmad Bakri: „Doamna Olguța Vasilescu a dat valoare scaunului de primar, nu invers!”

Mă bucur că am reușit să-i îndeplinesc această dorință, deși n-am știut că va fi ultima. Reiau mai jos o parte din acel articol în semn de omagiu pentru Ahmed:

Ahmad Bakri: „Doamna Olguța Vasilescu a dat valoare scaunului de primar, nu invers!”

Brandul „Bacriz” a intrat demult în peisajul firesc al municipiului Craiova, fiind astăzi un nume respectat, întîlnit pe multe din șantierele care spun cîte ceva despre viitorul Capitalei Olteniei.

A avut o dezvoltare normală încă din primii ani de la Revoluție. Mai întîi, un spațiu închiriat la demisolul unei case de pe strada Unirii, unde se făcea comerț en-gros, specific acelor ani. Apoi, dezvoltarea unor en-gros-uri, la gară și în cartierul Lăpuș, spațiile comerciale din acestea oferind condiții pentru cîteva sute de firme mici, ce creau mii de locuri de muncă pentru craioveni.

Cel care a început afacerile familiei în Craiova a fost Imad Bakri, care terminase Facultatea de medicină. El și-a adus în România și doi frați mai mici, Ahmad fiind economist, iar cel mic urmînd medicina la noi. În mod firesc, „economistul” a preluat organizarea afacerilor, dezvoltîndu-le la un nivel ce nu era nici măcar bănuit în urmă cu trei decenii.

Astăzi, frații Bacriz au devenit mari dezvoltatori imobiliari, ridicînd adevărate zone rezidențiale pentru numărul foarte mare de cereri de locuințe…

Acum, după mai bine de trei decenii, frații Bacriz sînt oameni de afaceri importanți ai Craiovei. Am vrut să fac un reportaj despre evoluția lor din acest timp, insistînd pe dimensiunea de azi a afacerilor lor.

Numai că, deși își păstraseră respectul față de mine, rugămintea mea s-a izbit de zidul unei modestii pe care n-o bănuiam! Nu te supăra, dar nu vreau să dau nici un interviu, domnu’ Spinu.  Lumea este rea, invidioasă și o să spună că vrem să ne lăudăm!

În zadar am încercat să spun că un interviu este ceva normal, care atrage, de regulă, simpatia celor din jur. „Lasă, lasă”, îmi repeta Ahmad, economistul familiei Bakri.

Mă gîndeam să plec și, văzîndu-mă dezamăgit, Ahmad Bakri m-a oprit din drum și mi-a zis: Ca să nu fii supărat de refuz, aș vrea, totuși, să-ți spun ceva care aș vrea să se știe. Nu despre afaceri, ci despre motivul pentru care noi am decis să ne stabilim în Craiova.

Surprins, m-am întors din drum și am pornit reportofonul, crezînd că vrea să-mi spună ceva despre mediul de afaceri din România, adică niște vorbe goale, acolo, să fie ceva spus de curtoazie.

Cînd colo, Ahmad Bakri, Bacriz, cum îl știe lumea, îmi spune:

– „Domnu Spinu, omul care ne-a determinat să rămînem în Craiova este doamna primar Olguța Vasilescu! Ea ne-a făcut pe noi, niște străini, să fim mîndri că trăim în Craiova și să ne considerăm craioveni. Tot ce a făcut dînsa în ultimii zece ani din acest oraș a demonstrat că merită să stăm aici și să investim în afaceri.

Nici nu visam înainte că în Craiova vor veni oameni de peste tot, ca turiști! Nu era nici munte, nici mare, deci nu este aici zonă turistică. Și, totuși, iată că, de cîțiva ani, vin sute de autocare cu turiști nu numai din toate zonele țării, ci și din străinătate! Tîrgurile de Paște și de Crăciun, precum și Festivalul Intencity au atras ca un mmagnet oameni de peste tot.

Să știți că, atunci cînd am fost acasă, la noi, m-am lăudat la cunoscuți că trăiesc în orașul care a fost declarat cu cel mai frumos „tîrg de sărbători”!

Și vă mai spun ceva ce aș vrea să consemnați: OLGUȚA VASILESCU A DAT VALOARE SCAUNULUI DE PRIMAR, NU INVERS!”

La plecare, i-am promis că-i voi arăta doamnei primar această declarație surprinzătoare. Atunci, Ahmad Bakri mi-a mai spus, rugîndu-mă să nu scriu: „Eu n-am cunoscut-o pe doamna Olguța Vasilescu, dar, dacă aș întîlni-o, aș vrea să-i mulțumesc pentru că datorită dînsei am devenit craiovean!”

Evident, i-am promis că voi publica și această declarație, ca răzbunare pentru reportajul meu ratat.

P.S. Cînd redactam acest articol, am primit un telefon de la Ahmad Bakri, care a insistat să-mi spună: „Afacerile mele imobiliare sînt acum la pămînt din cauza „Legii Nordis”. Sîntem pedepsiți toți constructorii pentru o firmă care a greșit. Și nu de noi este vorba în primul rînd, ci de cei peste 600 de oameni pe care ar trebui să-i concediem! Dacă era doamna Olguța Vasilescu la Guvern, în mod sigur o astfel de lege criminală n-ar fi trecut!”


Acum, masa aceea de la cafeneaua „12”, la care stam la taină cu Ahmed Bacriz, va fi pustie și nu cred că voi mai avea tărie să mă mai așez la ea.

Drum bun, prietene, spre o lume mai bună! Ne vei lipsi tuturor celor care am ținut la tine!

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*