FIFA recunoaşte că fotbalul are o problemă cu rasismul

FIFA President Gianni Infantino Previews and Training, FIFA World Cup 2022, Football, Qatar - 19 Nov 2022,Image: 738663391, License: Rights-managed, Restrictions: Editorial Use Only, Model Release: no

 Federaţia Internaţională de Fotbal luptă de foarte mult timp cu rasismul din societate şi a ajuns în punctul în care recunoaşte că sportul pe care îl patronează are şi el această problemă.

âPreşedintele FIFA, Gianni Infantino, a făcut un apel la „unitate în lupta împotriva rasismului (…) şi a violenţei”, el recunoscând să există aceste probleme în fotbal. „Sunt probleme în fotbal”, a afirmat Infantino, care a făcut un apel: „Trebuie să fim uniţi pentru a lupta împotriva rasismului. Vinicius (n.r. – atacantul brazilian al echipei Real Madrid) şi alţii suferă din cauza rasismului. Nu există niciun motiv pentru aceste atacuri împotriva lor. Trebuie să fim uniţi împotriva violenţei care există în lume”.

„Trebuie să acţionăm împreună cu guvernele, echipele şi jucătorii. Să mergi la un meci ar trebui să fie o sărbătoare”, a continuat Infantino, care s-a exprimat în faţa preşedinţilor uruguayan şi paraguayan Luis Lacalle Pou şi Santiago Peña, dar în absenţa omologului lor argentinian Javier Milei.

Aceste trei ţări vor găzdui meciurile inaugurale ale Cupei Mondiale din 2030, înainte ca restul competiţiei să se desfăşoare în Spania, Portugalia şi Maroc. Mai multe meciuri de fotbal, în special în Europa, au fost din nou perturbate în ultimele săptămâni de incidente rasiste în tribune, care au obligat uneori arbitrii să întrerupă disputele sportive.

Atacantul brazilian Vinicius este o ţintă frecventă a unor astfel de insulte pe stadioanele spaniole şi, recent, a izbucnit în lacrimi când a vorbit la o conferinţă de presă despre lupta împotriva discriminării.

sursa-Bursa.ro

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*