„În numai câteva zile, terenul aflat în vecinătatea Grădinii Zoologice din Craiova (aleea dinspre lei) va fi transformat într-un câmp de lavandă. Astăzi au fost plantați primii butași de lavandă (primele trei rânduri). Acest teren a fost folosit de-a lungul timpului ca spațiu destinat materialului săditor (arbuști), după care a fost lăsat ca spațiu verde. Lavanda sau levănțica are numeroase beneficii și întrebuințări, oferă parfum și culoare. Este din ce în ce mai folosită atât cu rol decorativ, dar și pentru proprietățile sale.”, au transmis reprezentantii RAADPFL Craiova.
12 refugiaţi din Ucraina, femei şi copii, au fost găzduiţi de Arhiepiscopia Craiovei în parohiile din oraş, se arată într-un comunicat al Arhiepiscopiei. Refugiaţii au sosit marţi în centrele din Craiova, iar opt dintre ei […]
O suprafaţă mare din Parcul Nicolae Romanescu, aflată în faţa cuştilor cu feline, îşi va schimba total faţa. Muncitorii de la Regia Autonomă de Administrare a Domeniului Public și Fondului Locativ au defrişat întreaga zonă, […]
Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei a publicat, zilele trecute, lista cu obiectivele de investiții care vor fi finanţate prin Programul Național de Investiții (PNI) „Anghel Saligny”. Suma care va fi alocată judeţului Dolj depăşeşte cu puţin […]
Fii primul care comentează