Un război mondial de care n-am știut

Privit din prezent, trecutul apare fiecăruia ca o mare lină. Puține sunt momentele care să se fi păstrat în amintire atît de puternic încît să ne tulbure și azi. Memoria e asemenea unui malaxor. Sub dinții săi perfizi, tot ce a fost tare în trecutul nostru se transformă într-o pulbere argintie fină. Regula asta a vieții individuale se aplică strălucit și la istoria omenirii. Dacă ne întoarcem o clipă asupra celor deceniilor care s-au scurs de la finele marelui război mondial, avem impresia unor vremuri de pace, domoale ca o după-amiază de toamnă tîrzie. Aruncîndu-ne însă o privire asupra cărții de Istorie, vom constata că au fost ani tulburi: războaie, crize locale cu ecou planetar și crize locale riscînd să se transforme în conflicte mondiale, momente cînd lumea întreagă a stat cu inima bătînd de emoție: blocada Berlinului (1948), războiul din Coreea (1950-1953), războiul Suezului (1956), insurecția maghiară (1956), criza avionului spion american U2 (1960), criza rachetelor sovietice din Cuba (1962), războiul de șase zile (1967), intervenția sovietică în Cehoslovacia (1968), secesiunea Bangladeshului (1971), debarcarea turcă în Cipru (1974), intrarea sirienilor în Liban (1976), războiul dintre Somalia și Etiopia (1977-1978), intervenția israeliană în sudul Libanului (1978), revoluția islamică din Iran (1979), intervenția URSS în Afghanistan (1979), războiul Malvinelor (1982), intervenția americană în Panama (1989), războiul din Golf (1989), războiul din fosta Iugoslavie (1991-1996). Toate acestea fără a mai reaminti tragicele războaie din Vietnam și din Liban.

Celebrul roman al lui Bulgakov, Maestrul și Margareta, ne oferă o scenă memorabilă. La prima întîlnire cu Diavolul, Margaretei i se înfățișează, printr-un truc drăcesc, un glob în miniatură, pe care izbucnesc din cînd în cînd flăcări simbolice. Prin asta, Woland îi semnalează eroinei că în locurile respective s-a declanșat un război. O imagine asemănătoare putem obține dacă închidem ochii și ne aducem, în întunericul din spatele pleoapelor, spectacolul anilor considerați ca aparținînd păcii. Războaiele și crizele, din care am enumerat mai sus doar o parte, înseamnă mii de morți, distrugeri materiale, oameni obligați să-și lase căminul și avutul, confruntări sîngeroase.

De ce-avem totuși impresia c-au fost ani de liniște? Explicației cu memoria nivelatoare trebuie să-i adăugăm alta. Cel de-al doilea război mondial a constituit, prin proporțiile sale nemaiîntîlnite pînă atunci în istorie, un cataclism care a zdruncinat din temelii conștiința umană. Amintirea lui a rămas atît de puternică încît și-a întins aripa asupra a jumătate de secol de istorie contemporană. Fără să vrem, raportăm aceste războaie după războaie la Marele Război. Și, în acest context, e perfect justificată iluzia că anii ce i-au urmat au stat sub semnul liniștii depline. Ca să spunem altfel, ar fi trebuit un nou război mondial.

O altă explicație trimite tot la psihologia colectivă. Lansarea primei bombe atomice, în 1945, a deschis în istoria omenirii o nouă eră: cea a spaimei colective privind posibilitatea unui cataclism nuclear. După anunțarea de către sovietici că și ei dețin bomba atomică, s-a declanșat ceea ce s-a numit cursa înarmării nucleare. De la un an la altul, SUA și URSS și-au sporit arsenalul de distrugere reciprocă, distrugere care viza în ultimă instanță întreaga Planetă. Pe acest fond, s-a creat o psihoză mondială: spaima de război nuclear. Timp de decenii acest posibil război a existat în conștiința tuturor. Fiecare război local a fost înscris imediat în scenariul unui eventual mecanism fatal: de la flacăra a două aruncătoare dintr-un război din Africa sau din Asia, se va ajunge rapid la incendiul nuclear. Și cum, de fiecare dată, războiul sau criza n-a intrat în acest scenariu, omenirea a răsuflat ușurată. Uitînd de îndată c-a fost un război. Sărind peste morți, peste confruntările violente, peste pagubele materiale. Bucuria că n-a avut loc Răul cel Mare a pus în umbră Răul cel Mic. Rău care avusese, totuși, loc.

Și astfel, fără să ne dăm seama, am trăit un al treilea război mondial. Nu e vorba de Războiul Rece, așa cum i s-a spus confruntării surde dintre cele două supraputeri, ci de un război cald. Chiar dacă nici unul din războaiele locale n-a devenit planetar, totuși, punînd la un loc morții, pagubele materiale, armamentul folosit, urmările în plan uman și teritorial ale tuturor războaielor și crizelor de după 1945, vom ajunge imediat la proporțiile unui dezastru echivalent cu cel provocat de o conflagrație mondială. Un război care a durat jumătate de secol. Un război căruia manualele de istorie îi zic Pace. Un război mondial de care n-am știut.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*