De multă vreme n-am mai umblat noaptea ca huhurezu prin București. De data asta l-am văzut mai pustiu ca niciodată, fără rătăciți și fără poliție, fără îndrăgostiți și fără terase fremătînd sub asaltul fluturilor de noapte.
Scandalul tramvaielor pentru Capitală, produse de Astra Vagoane Călători, a dus la această inițiativă neobișnuită. Pictate de presă ca periculoase, zgomotoase și nedotate, tramvaiele de la Arad sunt ținute într-un depou din București, deși au trecut toate probele tehnice pe traseu. Ele așteaptă semnăturile susținătorilor Gabrielei Firea pentru a închide doar procesul de recepție.
Pentru a curma zvonurile și alegațiile (afirmații lipsite de dovezi), ASTRA Vagoane Călători a invitat jurnaliștii la o călătorie de noapte cu tramvaiul Imperio, aflat de săptămîni bune în probe de noapte și certificări. În fapt, este vorba de prelungirea unui scandal între o facțiune din Primăria Capitalei, aflată în continuare sub aripa Gabrielei Firea, fostul primar, cea care a ținut morțiș ca Bucureștii să fie dotat cu 100 de tramvaie produse în Turcia de societatea Durmazlar.
Echipa desemnată atunci să întocmească un caiet de sarcini a fost aproape similară cu cea care a decis victoria producătorului turc (fără experiene și performanțe în domeniu), înlăturat de instanța românească. Și care echipă este aproximativ aceeași cu cea care tergiversează recepția. De atunci, Gabriela Firea și oamenii ei din primărie au derulat o campanie de contestare a contractului, a producătorului arădean, a tramvaielor, a ansamblelor folosite în construcția acestora (s-au legat inclusiv de unul dintre cele mai performante motoare fabricate de producătorul german Siemens AG).
La această contestare orchestrată s-au adăugat și jurnaliștii, mai ales cei din grulpul Antenelor 1 și 3, mari experți în tramvaie și în contracte cu municipalitatea pe vremea primăriței, plus susținători vizibili ai acesteia pentru un viitor mandat la primărie. În campania de contestare au fost mobilizați și alții, foști colegi sau au colaboratri ai fostei primărițe în perioada ei jurnalistică și pe care o așteaptă din nou la Primăria Capitalei. Ușor de înțeles, de ce!
Iată o mostră jurnalistică de la Observatorul Antenei 1 Tv (unde a prestat și Gabriela Firea) : „Un tramvai numit dorință: Modelele Astra troncăne mai rău ca cele vechi, au mai puține scaune, iar vatmanii din București nu le vor„
Nu mi-am putut reprima tentația de a asista la această nouă „bombă„ de presă, stil vizita fantomatică a lui Elon Musk. Așa că, după miezul nopții, joi dimineața devreme, am descins în stația Crângași, așa cum era precizat în invitație. Nu vreau să descriu reacțiile nocturne ale jurnaliștilor. Nu merită. Esențial este că au lipsit revoltații apărători ai dreptății (Adrian Ursu și Oana Zamfir, fostă Stancu, mult prea departe de ce au fost odată în materie de investigație și obiectivitate), au lipsit și cîrtitorii de serviciu de la B1 TV, au lipsit și alte amplificatoare ale fostei primărițe.
Și a urmat o cursă de noapte prin orașul aproape pustiu, cu directorul de la STB, cu inginerii din fabrica de la Arad și cu o ceată de cameramani dornici să filmeze căteva defecte. Călătoria a fost plictisitoare. Mai mult un fel spectacol vesel al cameramenilor. Două tramvaie Imperio au străbătut noaptea, semnalînd Primăriei Capitalei și bucureștenilor locurile prin care liniile vechi de tramvai sunt uzate, prost fixate și periculoase. Pe tronsoanele cu linii noi, tramvaiele Imperio le-au parcurs ca toate tramvaiele. Lin și silențios sau cu forță și viteză, înscriindu-se lin chiar și în curbele foarte strînse. De altfel, eu unul nu înțeleg de ce Primăria Bucureștilor a ținut morțiș să comande tramvaie atît de lungi, mai ales după experiența nefericită cu autobuzele Otokar (turcești și ele), mult prea lungi și plimbate goale și de pomană pînă la aeroportul Otopeni.
Neașteptat a fost faptul că tramvaiele de Arad sunt dotate și cu cîteva prize de încărcare a telefoanelor, cu POS pentru validarea cardurilor și cu facilități de coborîre și cu semnalizări ale călătorilor pentru vatman. În rest,o tehnologi modernă adusă la cedere pentru a contracara o insistentă manipulare mediatică.
La sfîrșit, spre ora 2 din noapte, la Piața Presei (unde ajung din ce în ce mai puțini jurnaliști!) un vatman de tramvai le spunea cameramanilor sătui de drum:
Fac meseria asta de 20 de ani, dar niciodată nu am avut parte de un tramvai atît de modern!
Călătorii așteaptă, presa scrie, războiul în favoarea turcilor continuă!
„ARTICOL PRELUAT CU ACORDUL AUTORULUI DE PE SITE-UL COTIDIANUL.RO”
Fii primul care comentează