RÎDE DE NOI / Klaus Iohannis, econom acasă și risipitor la Președinție

Din primele momente de după preluarea funcției de președinte al României, Klaus Iohannis a sfidat pe oricine i-a ieșit în cale. Vă amintiți, desigur, momentul de la Paris, cînd a aruncat paltonul „Răvășitoarei” pe mașină, supărat că șeful SPP nu i l-a luat de pe umeri.

Au trecut de atunci opt ani, iar comportamentul public al lui Iohannis nu s-a schimbat deloc. Ultima sfidare a avut loc la sfîrșitul săptămînii trecute, cînd, aflîndu-se la Bruxelles, a făcut cîteva declarații de presă. Aproape de final, Iohannis a fost întrebat de o jurnalistă dacă acasă face reduceri la consumul de energie. Răspunsul este de-a dreptul ironic, sfidător, batjocoritor:

În ce mă privește personal, dintotdeauna am evitat risipa. Pentru mine nu este absolut nimic nou și asta are toate aspectele cunoscute. Nu am niciodată o temperatură exagerat de mare în casă, nici temperatura apei calde nu este foarte mare, electricitatea se folosește atunci cînd chiar trebuie și nu ca să iluminăm grădina și așa mai departe. Sunt multe chestiuni mici, dar care, însumate, se văd și la bani, adică plătești ceva mai puțin”.

Am preluat răspunsul chiar de pe site-ul „Președintele României” pentru a evita vreo acuzație de falsificare a informației. Postăm chiar și înregistrarea video a momentului de pe „Cotidianul TV”:

De ce spunem că acest răspuns, rostit de Klaus Iohannis, pare ironic? Avem suficiente argumente pe care acum le prezentăm oarecum sintetic:

1. Ce înseamnă „nu am niciodată o temperatură exagerat de mare în casă”? Că nu are 50 de grade C, ci doar 40? Problema pentru noi, cetățenii, este că avem în casă o temperatură de 22 de grade C și ni se impune să o reducem.

2. Ce înseamnă „nici temperatura apei calde nu este foarte mare”? Că nu are 50 de grade C, ci doar 40 C? Și în această situație, pentru noi se cere să nu mai consumăm apă caldă ca înainte și chiar să facem dușuri reci, eventual cîte doi în cabină!

3. Ce înseamnă „electricitatea se folosește atunci cînd chiar trebuie”? Crede președintele că este cineva care să aprindă lumina dacă nu este necesar sau să plece de acasă și să lase luminile aprinse în toată casa? Problema este că că ni se impune un număr de kw chiar dacă folosim curentul doar cînd ne trebuie, altfel sîntem sancționați pentru depășire cu un preț de trei ori mai mare al curentului!

Noi credeam că Iohannis ne va spune că economisește după metoda pe care „Guvernul Meu” o impune populației: înlocuirea becurilor incandescente cu cele economice, desființarea lustrelor cu 3 sau 4 becuri și înlocuirea lor cu o dulie cu un singur bec, renunțarea la fierul de călcat și purtarea cămășilor șifonate, scoaterea frigiderelor din priză și consumarea alimentelor direct din plasa de cumpărături, renunțarea la aragaz și consumul crud al cărnii etc.

Trecînd peste glumă, cum e posibil ca tocmai domnul Iohannis să vorbească despre această „economisire”, cînd nu reușește să renunțe la drumul săptămînal la Sibiu pentru care se cheltuiește o sumă mult mai mare decît dacă ar pune sute de becuri în grădina casei sale?

În mod normal, soția sa, „răvășitoarea” Carmen, ar trebui să locuiască în București, alături de soțul său, care are repartizat ca locuință de serviciu un adevărat palat în care a locuit Gheorghe Gheorghiu Dej, pentru a cărui renovare s-a cheltuit suma de un milion de euro! În acest fel, în loc de încălzirea celor două locuințe, cea din București și cea din Sibiu, s-ar încălzi doar una.

Apoi, ce economie este asta în care în fiecare săptămînă pleacă din București spre Sibiu o coloană oficială cu nu știu cîte mașini de lux, plus mașinile SPP, ale pompierilor sau ale salvărilor, toate avînd un personal numeros ce-l deservește pe Klaus Iohannis atît pe drum, cît și pe parcursul șederii la Sibiu?

Concluzia este una dezarmantă: acasă, conform declarației de mai sus, Klaus Iohannis este econom, gîndindu-se la factura sa. În schimb, ca președinte al României, nu are limită la risipă! Cheltuiește la maxim cît are nevoie, iar nevoile sale sînt uriașe și sînt plătite din banii noștri!

În materie de economie, dacă vrea să dea un semnal, ar trebui să ne anunțe că nu va mai pleca la Sibiu pe banii statului pînă la sfîrșitul mandatului! O iluzie pe care n-o vom vedea niciodată pusă în practică pentru că Iohannis nu are grijă decît de banii săi, așa cum a făcut și cu chiria încasată ilegal pentru casa ce nu era a lui.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*