Serviciul de Informații Externe (SIE) și Serviciul de Telecomunicații Speciale (STS) vor avea dreptul să utilizeze mașini cu girofar pentru acțiuni de intervenție sau în misiuni care au caracter de urgență, potrivit unui proiect de lege depus în procedură de urgență de șeful Comisiei juridice din Senat, liberalul Cristian Niculescu Țăgârlaș.
În acest moment au dreptul să folosească girofar cu lumina albastră autovehiculele poliției, jandarmeriei, poliției de frontieră, Autorității Vamale Române, ANAF, ambulanță sau medicină legală, protecției civile, Salvamont și Salvaspeo, MApN, unităților speciale ale SRI și SPP, Administrației Penitenciarelor procurorilor din Ministerul Public.
Inițiatorul proiectului justifică propunerea prin faptul că deși operațiunile SIE se desfășoară în străinătate, multe dintre activitățile conexe și suport au loc în România.
”În consecință, pot exista situații în care este necesară transmiterea în regim de urgență a unor informații clasificate către beneficiarii legali sau transportarea urgentă a valizei diplomatice până la momentul în care ajunge să depășească granițele țării”, se arată în expunerea de motive.
Proiectul mai arată că SIE are ”un număr restrâns de autoturisme dotate cu astfel de semnale luminoase, iar situațiile în care este necesară deplasarea în regim de urgență sunt limitate, sens în care nu se poate pune problema unei utilizări excesive”.
Potrivit Codului rutier, lumina albastră obligă participanții la trafic să acorde prioritate de trecere.
Fii primul care comentează