Se pregătește încă o recepție pe Firul II Isvarna – Craiova. Cum arată captarea de la Isvarna

La aducțiunea de apă potabilă Isvarna – Craiova, Firul II, se pregătește o nouă recepție. Contractul de peste 117 milioane de euro al aducțiunii a fost împărțit în șase tronsoane, iar acum se apropie de recepție Tronsonul I. Primul finalizat a fost tronsonul VI.

La finalul lucrărilor, craiovenii vor avea la robinet apă de izvor, după cum a reamintit edilul Olguța Vasilescu. „Visul craiovenilor de a avea apă de izvor de munte la robinet este tot mai aproape de a se înfăptui, fiindcă am intrat în linie dreaptă cu a doua recepție pe Firul II Isvarna – Craiova. Este vorba despre Tronsonul I – contractul CL 17, care prevede lucrări de reabilitare stație de clorinare și amenajare incintă captare Isvarna, precum și reabilitare și extindere conductă aducțiune în lungime de 20.502 metri liniari. Data de finalizare a contractului este 28 decembrie 2023, iar antreprenorul urmează să anunțe oficial încheierea lucrărilor, urmând să fie demarată procedura de recepție la terminarea lucrărilor“, a anunțat primarul Craiovei, pe Facebook

Încă o recepție pe Firul II Isvarna – Craiova. Sunt gata lucrările de interior la stația de captare

Lucrările de interior au fost încheiate, la fel și partea de reabilitare și extindere a conductei de aducțiune, fiind în curs de finalizare amenajarea peisagistică a curții stației de captare. Firul II Isvarna face parte din cel mai mare contract de canalizare și aducțiune de apă din Europa, investiția ajungând, cu tot cu actualizări, la peste jumătate de miliard de euro“, a mai precizat Olguța Vasilescu.

Contractul de lucrări de pe tronsonul I al aducțiunii Isvarna – Craiova, Fir II, a avut o valoare de atribuie de 122.107.823 lei, fără TVA, lucrările fiind executate de Asocierea Elsaco Electronic SRL (lider) – Hidroconstrucția SA – Ecoapa Design SRL.

sursa-EuroOlteniaInfo.ro

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*