Cazul de la spitalul Sf. Pantelimon ridică multe probleme în afara celor ce țin de actul medical. În primul rînd este vorba despre respectarea unor principii elementare, care țin de respectarea legii, a Constituției și chiar a legislației UE.
Primii care le încalcă sînt – vai, mie! – jurnaliștii! Și de aceea se zice că degradarea ideii de presă a atins cotele cele mai de jos.
Cea mai gravă încălcare este PREZUMȚIA DE NEVINOVĂȚIE. Te uiți pe ecranele televizoarelor la titlurile de pe burtieră: „doctorii ucigași”, „doamna cu coasa”, „asistentele criminale” și altele asemănătoare și te întrebi dacă asta mai este presă.
După cum știți, particip deseori la dezbaterile unor televiziuni de știri și încerc mereu să pun problema respectării prezumției de nevinovăție. Aproape de fiecare dată, și în cazul de la Brăila, dar și în cazul de la spitalul Sf. Pantelimon, mi se taie microfonul și mi se spune: „da, o respectăm, dar aici avem probele procurorilor!”
Moderatorilor li se alătură și mulți dintre invitați, care nu vor să-i supere pentru ca nu cumva să intre pe lista neagră și să nu mai fie chemați la televizor.
Iată de ce încerc aici să impun respectarea acestui principiu, nu pentru a fi de partea vinovaților, cum mi se mai spune, ci pentru că așa este normal într-o țară civilizată.
WIKIPEDIA: „Prezumția de nevinovăție reprezintă o cutumă legală utilizată în majoritatea statelor civilizate”
O simplă accesare a paginii de pe Wikipedia dedicată acestei expresii ne spune, în linii mari, care este problema acestui principiu: „Prezumția de nevinovăție reprezintă o cutumă legală utilizată în majoritatea statelor civilizate, care implică o presupunere că o persoană este considerată ca fiind inocentă până la proba contrarie. Scopul prezumției de nevinovăție este acela de a proteja individul împotriva măsurilor abuzive, prin garantarea libertății individuale, prin stimularea căutării adevărului de către autoritățile statului și prin evitarea convingerii că persoana împotriva căreia se exercită o acțiune penală este vinovată”.
Așadar, în primul rînd este o chestiune de civilizație să nu etichetezi pe cineva că este criminal, violator sau tîlhar pînă cînd o sentință definitivă nu spune că este 100% vinovat. Prezumarea nevinovăției folosește tuturor cetățenilor unei țări, căci așa este împiedicat statul și autoritățile lui să transmită ideea că orice persoană împotriva căreia s-a deschis un dosar penal este automat vinovată!
Cetățenii ar trebui să fie cei care să ceară respectarea acestui principiu, astfel încît autoritățile să nu mai folosească deschiderea unui dosar penal ca formă de șantaj, așa cum se întîmplă la noi în fiecare zi. Din păcate, tocmai cetățenii se dau în vînt după sînge și ei sînt primii care spun: „criminalul de la Brăila” sau „asistentele ucigașe”, repetînd papagalicește vorbele moderatorilor, care, la rîndul lor, repetă vorbele procurorilor!
CONSTITUȚIA ROMÂNIEI: „Până la rămînerea definitivă a hotărîrii judecătoreşti de condamnare, persoana este considerată nevinovată”
Legea noastră supremă, Constituția României, din care derivă toate legile, care nu poate fi contrazisă de nici o normă a vreunei instituții, și care este cenzurată obligatoriu de CCR prin sesizare, spune fără echivoc:
Mai citiți o dată, fătuci și fătuce, invitați și moderatori, ce spune Constituția: „Pînă la rămînerea definitivă a hotărîrii judecătoreşti de condamnare, persoana este considerată nevinovată”!
Codul de Procedură Penală: „Orice persoană este considerată nevinovată până la stabilirea vinovăţiei sale printr-o hotărâre penală definitivă”
Așa cum este normal, și Codul de procedură penală respectă prevederile constituționale, căci, altfel, și-ar pierde puterea de lege și invocarea neconstituționalității ar însemna desființarea lui!
Astfel, în capitolul „Principiile şi limitele aplicării legii procesuale penale”, se definește chiar „Prezumţia de nevinovăţie” la articolul 4, al. 1:
După cum vedeți, art. 4 din Codul de procedură penală, călcat în picioare atît de procurori, cît și de jurnaliștii analfabeți, reproduce aproape cuvînt cu cuvînt prevederea Constituției și spune limpede: „Orice persoană este considerată nevinovată pînă la stabilirea vinovăţiei sale printr-o hotărîre penală definitivă”! Este Măricel de la Brăila condamnat definitiv? Sînt doctorițele și asistenta de la Sf. Pantelimon condamnate definitiv? Nici vorbă, ambele dosare fiind în faza incipientă de anchetă, cînd sînt încă numeroase controverse, cînd probele trebuie supuse expertizelor etc.
Dar ce să mai spunem, cînd Cătălin Predoiu, fost ministru de Justiție și actual ministru de Interne, transmitea felicitări polițiștilor și criminaliștilor în acest fel: „Felicit poliţiştii judiciarişti şi criminalişti care au rezolvat dificilul caz de crimă de la Brăila, l-au identificat şi reţinut pe autorul crimei într-un timp remarcabil de scurt”? Vă dați seama, ministrul vorbește despre „autorul crimei”, în loc de „suspectul crimei”, iar noi avem pretenții de la Roxana Ciucă și colegele sau colegii săi?
Nici nu are rost să invocăm aici și prevederile aliniatului 2 al art. 4 de mai sus, care spune și despre alt principiu de drept, călcat și el în picioare de către anchetatori și ziariști: „După administrarea întregului probatoriu, orice îndoială în formarea convingerii organelor judiciare se interpretează în favoarea suspectului sau inculpatului”. Mai latinește spus: „In dubio pro reo”, adică „orice dubiu folosește inculpatului”!
Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene: „Orice persoană acuzată este prezumată nevinovată până ce vinovăția va fi stabilită în conformitate cu legea”
Iar dacă legea numită „Codul de Procedură Penală” și „Constituția României” nu sînt de ajuns pentru a-i convinge pe cioclii din Procuratură și Presă de valoarea socială a prezumției de nevinovăție, atunci să aducem ca argument și norma UE, care este „Carta drepturilor fundamentale a UE”. Să citim:
După cum vedem, se afirmă același lucru ca în legislația României: „Orice persoană acuzată este prezumată nevinovată până ce vinovăția va fi stabilită în conformitate cu legea”!
Și, atunci, ce putem să mai zicem de jurnaliștii care calcă pe aceste norme ca pe dude? Sau de procurorii care alimentează astfel de încălcări grosolane ale legilor românești și europene? Chiar nu înțelegem că printr-o asemenea atitudine publică ne plasăm singuri în afara civilizației?
CONCLUZII
Știu că sînt foarte puțini cei care, măcar în Cazul spitalului Sf. Pantelimon, nu se duc cu valul și încearcă să afirme principiile de mai sus: prezumția de nevinovăție, in dubio pro reo și celelalte asemănătoare. Ion Cristoiu, Dan Andronic și Cornel Nistorescu par să fie singurii care nu s-au repezit la gîtul doctorițelor și asistentei deja arestate, așa cum fac toate televiziunile de știri!
Că sînt mai puțini, asta nu înseamnă că dreptatea este a celor mulți ignoranți. Din contră.
Este motivul pentru care în fiecare zi vom încerca să găzduim și opiniile celor care nu susțin teoriile procurorilor. Pe de o parte, pentru că și aici este vorba despre principii de drept, precum „Audiatur et altera pars”, adică „ascultă și ce zice cealaltă parte”.
Și mai este un motiv: pentru că legea îl obligă pe procuror să strîngă probe atît în acuzarea, cît și în apărarea inculpaților!
Unde se spune asta? Chiar în Codul de procedură penală, la art. 100, al. 1: „În cursul urmăririi penale, organul de urmărire penală strânge şi administrează probe atât în favoarea, cât şi în defavoarea suspectului sau a inculpatului, din oficiu ori la cerere”!
A auzit cineva ce declarații au dat asistenta și doctorițele acuzate de omor calificat? Aiurea! Peste tot auzi „criminalele”, „spitalul morții” sau „doamna cu coasa” și telespectatorii, adică populația, repetă ce se spune la televizor, care, în realitate, este ceea ce spun procurorii.
Bravo, națiune! Pe drumul ăsta, parcă oamenii ar avea mai multă încredere să fie operați pe inimă sau creier de polițiști și procurori.
Fii primul care comentează