
Proiectul viitorului Cod al urbanismului a stârnit revoltă în rândul administrațiilor locale. Lia Olguța Vasilescu, primarul Craiovei și președintele Asociației Municipiilor din România, avertizează că unele prevederi pot duce la haos urbanistic și la apariția unor clădiri care vor „urâți” orașele. Ea susține că Guvernul nu a consultat autoritățile locale și că legislația riscă să fie adoptată pe repede-înainte, fără amendamente.
Edilul Craiovei spune că administrațiile locale nu au avut parte de o discuție reală cu Executivul pe tema Codului:
„N-am avut o relaţie foarte bună cu Guvernul pe Codul urbanismului, din păcate, pentru că nu ni s-a prezentat într-o şedinţă Codul urbanismului.
Am aflat despre nişte lucruri noi care vor fi în această lege, am discutat deja la comisiile parlamentare ca unele lucruri să încercăm să le corectăm acolo şi sper că în cadrul coaliţiei să se admită şi amendamentele parlamentarilor, pentru că altfel ne vom trezi cu noi şi noi probleme.”, a declarat Olguța Vasiliescu, potrivit News.ro.
Anexele fără autorizație – risc de „hidoșenii” în cartiere
Un exemplu concret, spune Vasilescu, este intenția de a elimina obligativitatea autorizațiilor de construire pentru anumite anexe, cum ar fi bucătăriile de vară.
„Am auzit despre faptul că se urmăreşte ca să nu se mai elibereze autorizaţii de construire pentru bucătării de vară şi tot felul de alte anexe, ceea ce nu va fi deloc bine, mai ales în marile oraşe.”, spune ea.
Fii primul care comentează