
Comisiile de Apărare din cadrul Parlamentului au aprobat cu unanimitate de voturi solicitarea trimisă de Ministerul Apărării Naţionale privind achiziţia a 200 de rachete Patriot, pentru care ţara noastră va plăti aproximativ 1,08 miliarde euro, fără TVA. Este vorba despre rachetele destinate consolidării capabilităţii de apărare aeriană cu baza la sol aferentă programului de înzestrare „Sistem de rachete sol-aer cu bătaie mare (HSAM)”.
Achiziţia se va face în contextul crizei de securitate din regiune, pentru operaţionalizarea şi consolidarea capabilităţii de apărare aeriană cu baza la sol. Achiziţia se va face prin Agenţia NATO pentru Sprijin şi Achiziţii (NATO Support and Procurement Agency – NSPA). Achiziţia va fi făcută de NSPA prin atribuirea unui contract către Compania COMLOG/Germania, pentru fabricarea rachetelor, şi printr-un acord FMS (Foreign Military Sales) tip LOA (Letter of Offer and Acceptance) cu Guvernul Statelor Unite ale Americii, pentru omologarea rachetelor fabricate în Europa.
Conform datelor NSPA, preţul maxim unitar al unei rachete este de aproame 5.444.750 euro, fără TVA. Costul total estimat pentru întregul pachet de 200 de rachete este de 1.088.950.000 euro, fără TVA, şi include piese de schimb, servicii conexe şi costuri FMS. Preţul final va fi stabilit cu exactitate după iniţierea procedurilor de atribuire a contractului de achiziţie. Avansul iniţial, de aproximativ 35% din valoarea totală estimată a întregului pachet, trebuie plătit până la finalul primului trimestru al anului 2024.
Rachete PAC-2 GEM-T sunt cele mai moderne versiuni ale rachetelor PAC-2, care poate angaja ţinte de diferite tipuri, de la avioane, drone sau elicoptere inamice, până la rachete de croazieră sau, în special, rachete tactice balistice. Racheta PAC 2 GEM-T are o rază operaţională de circa 160 kilometri, un plafon de 32.000 metri, folosesc o ghidare cu un radar semi-activ şi nimicesc ţintele prin explozie în proximitatea lor. Rachetele PAC-2 GEM-T sunt cele mai mari ale sistemului Patriot din punct de vedere al dimensiunilor, putând fi montate maxim către patru per lansator.
Rachetele respective au fost folosite pe frontul din Ucraina şi au reuşit în numai câteva minute să doboare în Rusia un avion bombardier SU-24, un avion de luptă SU-35S şi două elicoptere militare Mil Mi-8. Forţele militare de la Kiev au mai afirmat că rachetele Patriot ar fi reuşit să intercepteze şi câteva rachete hipersonice ruseşti Kinjal.
Până în prezent au fost livrate patru sisteme Patriot. Primul sistem a fost livrat Forţelor Aeriene Române în anul 2020, iar din anul 2021 execută misiuni specifice de apărare aeriană şi împotriva rachetelor care ar intra în spaţiului aerian al României şi al NATO. Al doilea sistem a fost primit în cursul anului 2022, testarea de acceptanţă şi anduranţă fiind realizate în luna decembrie a anului trecut după care a intrat în dotarea Regimentului 74 Patriot. Sistemele trei şi patru au fost primite în anul 2022 şi 2023.
Fii primul care comentează