Olguța Vasilescu, Cosmin Vasile și ceilalți liderii PSD au votat

Iată declarațiile acestora la ieșirea de la vot:

Lia Olguța Vasilescu și Cosmin Vasile își continuă marile proiecte pentru dezvoltarea Craiovei și a județului Dolj

Votul pentru cei doi candidați ai Partidului Social Democrat Dolj este singura soluție pentru ca o regiune cu aproape 700.000 de locuitori să beneficieze în continuare de o strategie coerentă de creștere economică.

Miza alegerilor din 9 iunie, pentru Primăria Municipiului Craiova, pentru președinția Consiliului Județean Dolj și pentru componența consiliului local și a celui județean, este, de fapt, șansa la dezvoltare a județului. Transformarea Craiovei și a Doljului s-a produs în urma administrațiilor responsabile pe care Lia Olguța Vasilescu și Cosmin Vasile le-au avut, iar rezultatele sunt vizibile.

Primarul municipiului Craiova, Lia Olguța Vasilescu, și echipa sa sunt responsabili pentru felul în care a evoluat orașul, pentru proiectele edilitare realizate, pentru investițiile masive în modernizarea infrastructurii școlare și medicale, pentru revitalizarea peisajului urban și a parcurilor, dar și pentru viața culturală și artistică efervescentă din ultimii ani.

„Craiova este un oraș viu, curat, frumos, a cărui transformare este un angajament ferm pentru mine. Urmează finalizarea aducțiunii care va asigura apă de izvor de munte la robinetele craiovenilor, un proiect unic în această parte a Europei, susținut cu finanțare europeană. Vor continua reabilitările și modernizările unităților școlare și medicale, iar străzile orașului, chiar și cele de la periferie, vor fi modernizate permanent. Evenimentele care au devenit deja brand de oraș, cum sunt târgurile de Crăciun și de Paște, festivalurile IntenCity, Puppets Occupy Street sau Shakeaspeare vor fi susținute să se dezvolte și să atragă cât mai mulți spectatori și turiști, pentru că orașul nostru are un potențial imens de creștere culturală și turistică. Transformarea Craiovei este cartea mea de vizită”, susține Lia Olguța Vasilescu, primarul municipiului Craiova.

Din postura de președinte al Consiliului Județean Dolj, Cosmin Vasile a demonstrat că proiecte mari, de importanță economică pentru toată regiunea, au fost duse la bun sfârșit. Acesta și-a propus, încă din timpul campaniei din anul 2020, să nu rateze nicio linie de finanțare pentru fonduri nerambursabile, iar promisiunea făcută atunci s-a îndeplinit. De asemenea, în timpul mandatului său, au fost direcționate cele mai mari sume înregistrate vreodată pentru modernizarea și întreținerea drumurilor județene, pentru dezvoltarea Aeroportului Internațional Craiova, pentru modernizarea și dotarea unităților medicale din județ și, în mod special, a Spitalului Clinic Județean de Urgență, dar și pentru salvarea unor monumente istorice și introducerea lor în circuitul de vizitare.

„Județul Dolj este campion la absorbția fondurilor europene, ocupând prima poziție pe țară. 200 de milioane de euro este suma atrasă numai în 2023 pentru noi inițiative de dezvoltare. Cele mai multe dintre proiecte sunt pentru educație, acolo unde vor ajunge cele mai mari sume direcționate vreodată către aceste domeniu. Înseamnă școli din tot județul care vor fi dotate, biblioteci construite și echipate ca hub de învățare digitală, microbuze școlare electrice pentru transportul elevilor sau construirea unuia dintre cele 16 campusuri finanțate, la nivel național, în vederea pregătirii elevilor și a studenților, în sistem dual, pentru piața muncii.

La fel ca și până acum, vom continua proiectele de modernizare a drumurilor județene, vom finaliza cel mai mare terminal aeroportuar nou-construit în România și vom înființa un centru de tratare a cancerului, singurul din regiune. De asemenea, avem un proiect îndrăzneț, acela de a crea, în fiecare an, o nouă instituție de cultură, ca formă de salvare și valorificare a patrimoniului cultural local”, explică președintele Consiliului Județean Dolj, Cosmin Vasile.

Din 9 iunie, transformarea Craiovei și a județului Dolj continuă cu Lia Olguța Vasilescu ca primar al municipiului Craiova și Cosmin Vasile, președinte al Consiliului Județean Dolj.

Lia Olguța Vasilescu: „Am votat pentru continuarea transformărilor din oraș“

Primarul municipiului Craiova, Lia Olguța Vasilescu, a declarat duminică, la ieșirea de la urne, că schimbările pozitive pe care orașul le-a parcurs trebuie duse mai departe, iar opțiunea pe care și-a exprimat-o prin vot a fost de susținere a continuității acestui proces și în favoarea echipei care poate să o garanteze.

„Am votat pentru continuarea transformărilor din oraș, pentru un oraș verde, pentru un oraș atractiv, pentru un oraș puternic din punct de vedere economic. În același timp, am votat pentru o echipă, deoarece și echipa este foarte importantă. Îi îndemn pe toți cetățenii Craiovei să iasă la vot, întrucât semnalul lor este esențial pentru toți competitorii politici de astăzi“, a afirmat primarul Craiovei.

Lia Olguța Vasilescu și-a exercitat dreptul de vot la scrutinul pentru alegerea membrilor din România în Parlamentul European și a autorităților administrației publice locale la Secția de Votare nr. 144, amenajată în cadrul Grădiniței cu Program Prelungit „Petrache Poenaru“, din Craiova.

Cosmin Vasile: „Am votat pentru a continua dezvoltarea județului“

Președintele Consiliului Județean Dolj, Cosmin Vasile, a declarat că, prin votul acordat duminică, și-a exprimat opțiunea ca județul să rămână în fruntea clasamentului național al finanțărilor nerambursabile absorbite și să beneficieze de cea mai eficientă reprezentare în Parlamentul European.

„Am votat pentru a continua proiectele care asigură dezvoltarea județului, pentru a rămâne pe primul loc în atragerea fondurilor europene, pentru a transforma în bine Doljul, pentru ca județul și regiunea noastră să fie reprezentate în Parlamentul European. Ne dorim ca toți cetățenii să fie mulțumiți de modul în care arată județul, să rămână sau să revină acasă.

Îi îndemn, de asemenea, pe toți să vină la urne. Fiecare vot este important și fiecare părere, indiferent cum și-o exprimă, contează pentru noi, politicienii“, a afirmat președintele Consiliului Județean Dolj.

Cosmin Vasile și-a exercitat dreptul de vot la scrutinul pentru alegerea membrilor din România în Parlamentul European și a autorităților administrației publice locale la Secția de Votare nr. 398, amenajată în cadrul Grădiniței cu Program Normal Preajba.

Claudiu Manda: „Am votat cu cei mai buni candidați“

Deputatul european Claudiu Manda a declarat duminică, la ieșirea de la urne, că atât municipiului Craiova, cât și județul Dolj trebuie să-și continue parcursul favorabil al dezvoltării, exprimându-și încrederea în echipele care asigură conducerea celor două administrații.

„Am votat cu cei mai buni candidați. Nu o spun eu, ci o spun oamenii cu care ne-am întâlnit de-a lungul acestei campanii electorale. O spun sondajele de opinie și se va reflecta în rezultatele pe care le vom vedea cu toții deseară, după închiderea urnelor, rezultate în privința cărora sunt încrezător că vor fi foarte bune.

Am votat pentru Craiova, pentru că oamenii trebuie să se uite la cei care pot să dezvolte acest oraș, cel puțin în ritmul în care se întâmplă acum. Din acest punct de vedere, eu apreciez că oamenii au de ales între certitudini și promisiuni, iar atunci situația se simplifică foarte mult.

Mai cred că toți cei care au drept de vot trebuie să vină la urne. Altfel, vom avea o prezență mică și vor fi aceleași voci care ne vor spune că, indiferent cine iese primar, nu are legitimitate. Așadar, indiferent de opțiunea pentru un candidat sau altul, cel mai bine este ca oamenii să iasă la vot.

La Consiliul Județean Dolj, am votat cu un om pe care îl cunosc și în care am foarte mare încredere. Am votat și pentru echipa lui, în care, de asemenea, am multă încredere. Au demonstrat că știu și că pot să se implice pentru a duce Doljul mai departe”, a afirmat deputatul european Claudiu Manda, președintele Organizației Județene Dolj a PSD.

Claudiu Manda și-a exercitat dreptul de vot la scrutinul pentru alegerea membrilor din România în Parlamentul European și a autorităților administrației publice locale la Secția de Votare nr. 144, amenajată în cadrul Grădiniței cu Program Prelungit „Petrache Poenaru“, din Craiova.

Adrian Câciu: „Am votat pentru o echipă puternică în Parlamentul European și pentru continuitatea performanței“

Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Adrian Câciu, a declarat duminică, la ieșirea de la urne, că a votat pentru echipa care poate să contribuie la dezvoltarea României cu finanțare europeană, dar și pentru reprezentații administrațiilor locale care au demonstrat că sunt performanți în implementarea proiectelor cu fonduri nerambursabile.

„Am votat astăzi pentru continuarea drumului României în Europa, pentru o echipă puternică în Parlamentul European, o echipă care să ne aducă, prin negocieri, succese, măsuri și fonduri europene pentru a dezvolta în continuare România; o echipă care să fie întotdeauna la masa deciziilor, o echipă care să netezească drumul către aderarea la Schengen, pe care o așteptăm la finalul acestui an și, nu în ultimul rând, către aderarea la Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică.

În ceea ce privește alegerile locale, am votat pentru continuitatea performanței. Avem nevoie de oameni gospodari, care au demonstrat ce înseamnă performanța, care au arătat ce înseamnă să implementezi proiecte cu fonduri europene, să aduci investiții, să dezvolți un județ și să-i dublezi produsul intern brut, să faci din Craiova un oraș performant, un oraș european, pus cu adevărat pe harta lumii.

Nu avem timp să experimentăm, avem nevoie doar de performanță, de muncă și dezvoltare. Îi așteptăm pe toți la vot, pentru că avem nevoie de legitimitate și din această perspectivă, avem nevoie să știm dacă românii își doresc să continuăm pe acest drum pe care l-am început, iar eu sunt convins că da“, a afirmat ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene.

Adrian Câciu și-a exercitat dreptul de vot la scrutinul pentru alegerea membrilor din România în Parlamentul European și a autorităților administrației publice locale la Secția de Votare nr. 107, amenajată în cadrul Colegiului Tehnic „Costin D. Nenițescu“, din Craiova.

Antonie Solomon: „Am votat pentru o echipă care, de mâine, vine la muncă“

Vicepreședintele Consiliului Județean Dolj Antonie Solomon a declarat duminică, la ieșirea de la urne, că și-a exprimat votul în favoarea continuității și a candidaților care au făcut dovada performanței în administrația locală.

„Am votat pentru o echipă care, de mâine, vine la muncă, față de alții, care vor să se califice la locul de muncă. Am votat pentru continuitate, pentru un oraș durabil, atrăgător, unde poți să respiri un aer curat, un oraș salubrizat. Am votat oameni de ispravă, care au demonstrat, pe parcursul îndeplinirii funcțiilor în administrația publică locală, că merită să ocupe aceste locuri“, a afirmat vicepreședintele Consiliului Județean Dolj.

Antonie Solomon și-a exercitat dreptul de vot la scrutinul pentru alegerea membrilor din România în Parlamentul European și a autorităților administrației publice locale la Secția de Votare nr. 9, amenajată în cadrul Universității din Craiova.

Comandat de PSD Dolj, executat de SC SPINU GHE. A. ION PFA, CUI mandatar financiar 21240002.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*