Din capul locului îmi declar toată compasiunea pentru tânăra jurnalistă Iulia Marin care s-a sinucis la doar 32 de ani. Știu ce înseamnă boala de care suferea pentru că am avut în familie un asemenea caz și știu cât de greu este să gestionezi viața celui care este rupt de lume și vrea să trăiască într-un spațiu pe care doar el îl înțelege.
Pentru a proteja o astfel de persoană, mai ales dacă o consideri foarte apropiată, trebuie să înțelegem că singura șansă este s-o pui sub permanenta supraveghere a unui personal de specialitate. A-l ține în casă pentru a nu râde lumea de tine sau de el – greșeală pe care era gata-gata s-o fac și eu – înseamnă să fii complice la chinul celui suferind sau, și mai grav, la sinuciderea sa!
Astea fiind zise, n-am nici o rezervă să spun că toată campania ziarului „Libertatea”, condusă de Cătălin Tolontan nu este altceva decât un lucru îngrozitor: s-au folosit de moartea Iuliei Marin pentru a profita mediatic!
I-aș fi înțeles pe cei de la „Libertatea” dacă, sub imperiul morții colegei lor, ar fi făcut, în tăcere, ceea ce era de făcut pentru ca trecerea sa în altă lume să se facă după toate canoanele. Dar, nu! „Libertatea” a crezut de cuviință să facă un scandal teribil cu Victor Ciutacu, scoțând la iveală și mai mult componentele dramatice ale bolii care o chinuia de ani de zile pe colega lor.
Poate că n-aș fi intervenit în acest război dacă „Libertatea” nu și-ar fi luat ca aliați „Colegiul Medicilor, asociații medicale, ONG-uri, personalități civice și 2.000 de redacții”! De ce au făcut asta? Nu pentru a proteja imaginea Iuliei Marin, ci doar pentru a-și acoperi vina lor, ca prieteni și colegi ai fetei, pentru că n-au știut ce trebuie făcut în astfel de situații pentru a fi cu adevărat de folos pentru un om bolnav.
Nu sunt medic, dar, din experiența personală și din lecturile mele, știu că, dacă vrea cineva să-i facă un bine unui astfel de bolnav, nu trebuie să se prefacă, în mod inutil, că nu observă boala acestuia, ci să-i asigure mediul care să-l protejeze cu adevărat. Știu că nu este ușor să-i spui cuiva că trebuie să fie internat sau pus sub ocrotirea unui personal de specialitate, dar, totuși, este infinit mai ușor decât să-i spui unei mame că fiica ei are cancer! Totul necesită tărie de caracter.
O postare din 2022 pe Facebook a Iuliei Marin ne arată că jurnalista știa bine de ce boală suferă, precum și de prefăcătoriile colegilor pentru a sugera că nu știu nimic de boala ei. Postarea este sfâșietoare, dar plină de învățăminte pentru cineva care vrea să ajute un om care suferă de o asemenea boală:
Ceea ce mă intrigă la reacția ziarului „Libertatea”, coordonată de Cătălin Tolontan, este însă războiul cu jurnalistul Victor Ciutacu, care nu a făcut altceva decât să dezbată în emisiunea sa o situație care chiar merită să fie discutată foarte serios, dincolo de populismele celor care vor doar să se bage în seamă.
Prima chestiune: ce și cine sunt acele „2.000 de redacții”? Nu credeam că mai există 2.000 de jurnaliști, darămite 2.000 de redacții! Așa înțeleg și eu de ce presa din România a decăzut atât de mult, încât unii spun că nici nu ar mai exista cu adevărat. Cu 2.000 de redacții să nu simți presa decât ca pe un animal de companie al Puterii, spune multe despre calitatea jurnalismului practicat de cei care lucrează în aceste 2.000 de redacții!
Problema pusă de Victor Ciutacu este însă una foarte serioasă: se poate pune problema interdicției în cazul unui jurnalist din cauza alienaţiei ori debilităţii sale mintale? Iar răspunsul este categoric DA. Există și baza legală pentru o astfel de decizie dramatică în Noul Cod Civil, art. 164:
Fără îndoială, pentru un dosar de interdicție este necesară îndeplinirea mai multor condiții cumulative, pe care medicul le decide. Sună urât cuvântul „interdicție”, dar, ne amintim, însuși Mihai Eminescu a fost pus sub interdicție în aprilie 1889:
Chiar cazul lui Mihai Eminescu ridică însă problemele care se ivesc pentru luarea unei astfel de decizii ce poate să ducă la abuzuri dintre cele mai grave. Nu e locul aici să dezvoltăm subiectul, dar trebuie să reținem că acest dosar din 1889 era doar finalul unei operațiuni care a început în 28 iunie 1883, când Eminescu a fost internat cu forța la spitalul dr. Soutzu (Șuțu) de către Titu Maiorescu, nerespectîndu-se legea de la acea vreme.
În cazul Iuliei Marin, poate că nu era necesară „interdicția”, dar redacția „Libertatea” avea obligația să nu o includă măcar în secțiile „Politică” și „Investigații”, adică acele domenii în care responsabilitatea este fundamentală, căci prin articolele scrise de un om vădit bolnav psihic poți să distrugi imaginea unor persoane publice și să produci daune incomensurabile, pe care un jurnalist în deplinătatea facultăților mintale nu le-ar comite, știind că poate să răspundă pentru afirmațiile sale!
Și avem o astfel de situație chiar în cazul Iuliei Marin. Astfel, în 2020, Iulia Marin a contactat-o pe cunoscuta realizatoare de televiziune Andreea Marin, solicitându-i să răspundă la câteva întrebări în vederea redactării unui articol despre activitatea caritabilă a vedetei. Andreea Marin i-a răspuns în scris și a avut surpriza (tocmai ea, realizatoarea emisiunii „Surprize, surprize”) să citească articolul Iuliei Marin care nu ținuse cont de declarațiile sale, ci, din contră, ar fi fost complet răstălmăcite.
Andreea Marin a reacționat pe pagina sa de Facebook cu o scrisoare către Iulia Marin, în care, după ce pune față în față ce-i declarase în scris, cu textul publicat de „Libertatea”, o avertizează că o va acționa în judecată. Aici apare necesitatea „interdicției”, căci, în cazul unui proces, un jurnalist care suferă de alienaţie ori debilitate mintală NU RĂSPUNDE ÎN FAȚA JUSTIȚIEI! Asta ar însemna că un jurnalist bolnav psihic poate să scrie orice despre oricine, fără să răspundă pentru consecințe! Să vedem începutul și sfârșitul textului trimis de Andreea Marin către jurnalista de la „Libertatea”:
Vedeți? Când Andreea Marin scria că: „Orice imi puteti trimite in scris si veti primi in scris, din partea avocatului meu, pentru a evita alte interpretari gresite, voite sau nu. De asemenea, voi concepe impreuna cu avocatul meu si dreptul la replica pentru ziarul Libertatea, stiu ca am dreptul de a cere daune pentru prejudicii aduse”, nu știa că Iulia Marin este bolnavă psihic și a crezut că Justiția o poate ajuta să-și recapete imaginea. Or, la simpla prezentare a documentelor de internare la psihiatrie, cu diagnosticul pe care abia acum îl știm, demersul Andreei Marin se stingea!
S-o fi bucurat Cătălin Tolontan de vânzarea ziarului pe seama articolului scris nedrept de Iulia Marin la adresa unei vedete de talia Andreei Marin, dar tocmai o astfel de situație îl incriminează acum, când încearcă să arunce anatema în curtea României TV, punându-l la zid pe Victor Ciutacu! Că s-a înconjurat de tot felul de personalități care-i cântă în strună, nu este decât o emfază fără justificare, ce îl poate acuza că profită de moartea colegei sale, pentru care are chiar el o responsabilitate!
O demonstrează chiar postările Iuliei Marin, care percepea că după tentativele sale de suicid, „Libertatea” o ținea în „concediu medical pentru guturai”. Să recitim dramatica postare de acum doi ani a Iuliei Marin:
Nu așa îl ajuți pe un om bolnav psihic, ci sprijinindu-l financiar și moral să ajungă sub îngrijirea specialiștilor, astfel încât suicidul să nu mai fie opțiunea acestuia.
Sigur că moartea unui om la 32 de ani este o tragedie, dar, producându-se, reacția lui Cătălin Tolontan este una nu numai mizerabilă, ci și una care-l condamnă de la sine! Cu atât mai mult, cu cât acum cere și pedepsirea lui Victor Ciutacu, dar și interzicerea postului România TV, ceea ce este o aberație.
Pentru o asemenea mizerie, Cătălin Tolontan merită să fie pus la zid (în sens metaforic, desigur), împreună cu #Reziștii și simpatizanții care-l susțin și-l încurajează. Poți să ai de partea ta milioane de partizani care nu cunosc legea, asta nu înseamnă că ai dreptate. Ne-a demonstrat-o Lăpușneanu.
Fii primul care comentează