Finanţare de 28 de milioane de euro pentru sectorul cultural

Sectorul cultural primeşte o mică gură de oxigen la final de an. Ministerul Culturii va lansa, pe 1 noiembrie, un apel de finanţare de aproximativ 28 de milioane de euro pentru sectorul cultural.

Potrivit Ministerului Culturii, instituţia asigură implementarea cadrului legal de sprijin al sectorului cultural, prin schema de ajutor minimis ce vizează acordarea de sprijin financiar nerambursabil sectorului cultural independent în perioada 2023-2024.

Bugetul total alocat este de 140 de milioane de lei (aproximativ 28 de milioane de euro), iar sprijinul financiar maxim acordat unei întreprinderi/ întreprinderi unice reprezintă echivalentul în lei al sumei de 200.000 de euro.

Ministrul Raluca Turcan a declarat: „Sectorul cultural independent este unul dintre acele domenii de activitate care a avut cel mai mult de suferit în cursul ultimilor ani, ca urmare a restrângerii activităţii din pandemie. Ca ministru al Culturii, consider că respectarea angajamentelor asumate de statul român faţă de cei care activează în acest sector este urgentă şi obligatorie. Prin urmare, cadrul legal existent privind schema de minimis se va aplica odată cu deschiderea, la 1 noiembrie, a apelului de finanţare pentru perioada 2023 – 2024, ceea ce înseamnă punerea în practică a măsurilor atât de aşteptate de industrie”.

Apelul de finanţare va fi deschis în perioada 1 noiembrie – 1 decembrie. Depunerea cererilor de finanţare se va realiza exclusiv online.

sursa-Bursa.ro

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*