Cum se mișcă lucrurile pe șantierul străpungerii Traian Lalescu – Calea București

Este mișcare pe șantierul străpungerii Traian Lalescu – Calea București! Proiectul de legare a străzii Traian Lalescu de Calea București și mai departe de strada Henry Conadă, demarat anul trecut, a prins contur. În zona din Rovine a șantierului se pregătește terenul pentru fundația viitoarei străzi care va ajunge în Calea București, în timp ce în latura cealaltă s-a lucrat la partea de utilități.

Lucrările sunt executate de către Domarcons SRL, firma care a reabilitat și pasajul Electroputere și care se ocupă în prezent de modernizarea străzilor din Craiova. Valorea contractului este de 1,8 milioane de euro, lucrările trebuind să fi gata în acest an.

De fapt, în bugetul local pe anul 2024 apare toată suma necesară străpungerii Traian Lalescu – Calea București: 10 milioane de lei. „Lucrările la proiectul de străpungere a străzii Traian Lalescu continuă, atât pe strada Henry Coandă, cât și în prelungirea străzii Traian Lalescu, dincolo de strada Calea București, în cartierul Rovine“, a anunțat, pe Facebook, și Olguța Vasilescu. 

Șantierul străpungerii Traian Lalescu – Calea București. În ce stadiu sunt lucrările

Potrivit edilului Craiovei, pe strada Henry Coandă au fost efectuate săpături, atât pentru carosabil, cât și pentru trotuare, s-a executat canalizarea pluvială, s-a înlocuit conducta de apă și au fost realizate fundația străzii și canalizațiile pentru curenți slabi (fibră optică, televiziune și internet).

În prezent, se lucrează la branșamentele individuale pentru utilități și la alte lucrări de amenajare și stabilizare a terenului. În partea opusă, în prelungirea străzii Traian Lalescu, s-a finalizat defrișarea vegetației, a fost demolat zidul care închidea strada și parțial au fost efectuate săpături pentru fundație. În continuare se lucrează la pregătirea terenului pentru fundația părții carosabile“, a mai precizat Olguța Vasilescu.

sursa-EuroOlteniaInfo.ro

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*