S-o spunem din capul locului: „Sistemul” este hotărît să facă orice pentru a mușamaliza plagiatul incontestabil al lui Nicolae Ciucă, premierul României! Cînd spun orice, înseamnă chiar orice, adică inclusiv încălcarea legii, schimbarea normelor, minciuna și chiar amenințarea celor care nu înțeleg că Nicolae Ciucă face parte dintr-un plan al cuiva hotărît să meargă pe mîna lui.
Într-o societate normală, nimeni n-ar îndrăzni să forțeze lucrurile într-atît doar de dragul unui om care se dovedește a fi sluga perfectă a Sistemului. Sînt cazuri celebre care dovedesc acest lucru: Karl-Theodor zu Guttenberg, ministrul Economiei din Germania, sau Pal Schmitt, președintele Ungariei, care și-au dat imediat demisia în fața acuzațiilor de plagiat în tezele de doctorat.
Două evenimente petrecute recent la noi confirmă că Sistemul este încă jucător decisiv în viața politică și chiar în Justiție, ingerințele lui devenind atît de clare că sînt considerate de opinia publică „banale”.
Ultimul este reacția de neînțeles a președintelui Academiei Române, Ioan Aurel Pop, pe care am aflat-o din editorialul „Președintele Academiei, în sprijinul plagiatorilor”, scris de Cornel Nistorescu. Ioan Aurel Pop a scris undeva despre CNATDCU că „este o instituție anacronică și sunt de acord că trebuie desființată”! Înțeleg că declarația aceasta, de o gravitate maximă a fost făcută în 22 iulie a.c. și a trecut ca rața prin baltă, fără să nască reacțiile normale de protest.
Mai mult chiar, această declarație a fost, de fapt, un mesaj transmis pe WhatsApp de către Ioan Aurel Pop tuturor rectorilor din România!
Deci și lui Dan Marcel Iliescu, rectorul Universității Ovidius din Constanța, despre plagiatul căruia „Cotidianul” a publicat un întreg serial! Vă dați seama ce satisfacție a avut cel mai mare plagiator din mediul universitar cînd a primit acel mesaj de la președintele Academiei Române și ce palmă pe obraz am simțit noi, cei care i-am dezvăluit hoția?
Așa se explică și faptul că, în ciuda sesizării CNATDCU de către mai multe persoane, instituția a răspuns evaziv, neavînd curajul să-și îndeplinească rolul. Cum să mai analizezi o teză și să dai verdict de plagiat, din moment ce însuși președintele Academiei Române cere desființarea instituției?
Reacția lui Ioan Aurel Pop are însă o explicație, pe care Cornel Nistorescu a sintetizat-o într-o frază: „În plină discuție despre plagiat, în centrul atenției fiind dosarul de plagiat al generalului în rezervă Nicolae Ciucă, prim-ministru, președintele Academiei Române zice că instituția pe care a condus-o (CNATDCU) este ”anacronică” și că ”sunt de acord că trebuie desființată”.
Și, într-adevăr, acesta este scopul campaniei împotriva CNTDCU (instituție care, între noi fie vorba, n-a făcut mai nimic pentru a stopa flagelul plagiatului): mușamalizarea „Cazului Nicolae Ciucă, plagiator”! Nu știu și nici nu mă interesează ce planuri are Sistemul cu Nicolae Ciucă, dar e bine să știe că poate azi sau mîine va reuși să-l promoveze și să-l folosească ici-colo, dar cîndva va veni vremea scadenței, căci acuzația de „hoț de texte”, de „furt-furt”, cum spunea Gabriel Liiceanu, alt plagiator celebru, îl va urmări toată viața.
Însă, înainte de declarația stupidă a lui Ioan Aurel Pop, președintele Academiei Române, a fost Decizia CCR din 8 iunie a.c., prin care titlul de doctor obținut cu o teză de doctorat plagiată va putea fi retras doar înainte ca ministrul Educației să semneze ordinul de ministru prin care atribuie titlul de doctor. Adică, așa cum spune Emilia Șercan: „Ce s-a plagiat până acum rămâne bun plagiat”!
Merită analizate și doctoratele membrilor CCR pentru a elimina orice suspiciune legată de interesele posibile în luarea acestei decizii absurde.
Așadar, a fost mai întîi decizia CCR, dată de „doctorii” din Curtea Constituțională, urmată apoi de declarația președintelui Academiei Române, Ioan Aurel Pop, ceea ce, pentru oricine, ar arăta dimensiunea fenomenului de plagiat, din moment ce instituții atît de respectabile se compromit cu astfel de decizii care le șubrezesc ștaiful.
Dar de ce să fi făcut însuși președintele Academiei Române un asemenea pas? Exact aceasta a fost și întrebarea pe care și-a pus-o Cornel Nistorescu în editorialul citat, iar răspunsul său ne scutește de alte observații: „A primit mesaje, rugăminți sau ordine de la cei care ar putea fi descoperiți sau de la cei care ar putea fi judecați? Să nu uităm că istoricul Ioan Aurel Pop a fost părintele transformării lui Florian Coldea în profesor asociat al Universității pe care a condus-o. Și tot el ar fi beneficiat de sprijinul generalului pentru preluarea șefiei la Academia Română”.
Așa se face că toți plagiatorii, mai mari sau mai mici, simpli profesori sau rectori ai unor universități, așteaptă cu sufletul la gură trecerea noii Legi a Educației, care parafează plagiatul ca normă, pentru a răsufla apoi ușurați.
După aceea, noi, cei care am deconspirat sau vom deconspira furturile lor, vom fi buni de trimis în instanță pentru a plăti plagiatorilor și despăgubiri pentru că le-am șifonat imaginea de „hoți nevinovați”.
Fii primul care comentează