BOR sub asediul „băieților” / „Omul cu Vulpița” dă în primire Grupul de reflecție pentru înnoirea bisericii (GRIB)

Chiar în zilele cînd pe străzi erau împușcați oamenii care se revoltaseră împotriva regimului comunist, un grup de șmecherași au înființat acasă la Andrei Pleșu „Grupul de reflecție pentru înnoirea bisericii” (GRIB), în care, pentru legitimarea lor, au chemat și cîteva nume grele de teologi, părintele Stăniloae sau pr. Galeriu,  care poate au crezut sincer în acei impostori.

Acum, după ce în ultimele luni, la Gold FM, alături de Cozmin Gușă, am dezvăluit aranjamentele GRIB, cel mai tînăr membru al acestui grup, Theodor Baconski, s-a decis să vorbească, încercînd să îndulcească acuzațiile noastre. Numai că vorbește doar despre ce vrea el, astfel încît să ascundă bine jocurile murdare pe care le puneau la cale împotriva Bisericii.

Baconski publică un amplu articol în „Libertatea”, sub titlul „Datoria BOR de a spune adevărul în fața puternicilor zilei. De ce nu trebuie lăsat singur Vasile Bănescu în cazul azilelor din Voluntari”. 

Chiar de la începutul textului, cu cinism, Baconski scrie despre împrejurările în care se întrunea „Grupul”: „În ultimele zile ale lunii decembrie 1989, când schimbarea regimului era în curs și pe străzile marilor orașe se adunau cadavre de opozanți anticomuniști, am devenit cel mai tânăr membru al Grupului de reflecție pentru înnoirea Bisericii (GRIB)”!

Cine crede că în acele zile în care întreaga țară era preocupată de executarea cuplului Ceaușescu și era terorizată de sutele de morți despre împușcarea cărora nu se știa mai nimic, vina fiind aruncată pe niște invizibili teroriști, un grup de oameni puneau întîmplător la cale „reînnoirea” bisericii, este fie naiv, fie prost de-a binelea, dacă nu cumva vrea să acopere o operațiune de tip securistic.

Multe lucruri despre acest GRIB au fost dezvăluite de arhimandritul de atunci Bartolomeu Anania în cartea sa de „Memorii”, apărută în 2008 la Polirom. Anania, cunoscut traducător al Bibliei, dar și prolific autor de piese de teatru, sub numele Valeriu Anania, are o biografie destul de complicată, asupra căreia nu ne opri aici. Crezînd în acest GRIB, Anania devoalează cîteva lucruri pe care unii n-ar fi vrut să devină publice.

Să citim cîteva pasaje care spun multe despre cei din GRIB, din care înțelegem că mai ales laicii ce făceau parte din el aveau niște misiuni de îndeplinit. Veți vedea că însuși vicepremierul de atunci, Gelu Voican Voiculescu, a avut un rol de conducere. Haideți să citim din „Memoriile” lui Bartolomeu Anania:

„Pe micul ecran l-am văzut pe patriarhul Teoctist cum aştepta pe scara Televiziunii să-i vină rândul în studio şi cum, odată ajuns acolo, a salutat libertatea cu un surâs care nu izbutea să fie decât rictus.”

– „A doua zi [27 decembrie], în faţa televizorului meu, aveam să aflu că Pleşu devenise ministru al Culturii şi că Şora conducea Ministerul Învăţământului, ceea ce însemna că în România se produsese, într-adevăr, o Revoluţie”.

2 ianuarie 1990, fiind în drum spre București: „seara, telefoanele mă informau că BBC-ul difuzase un interviu cu Teodor Baconsky, în care acesta îmi făcea un admirabil portret ca viitor mitropolit al Moldovei… (Pe Doru [Theodor Baconski, n.m.] avea să-l ia Pleşu sub aripa lui, numindu-l director în Ministerul Culturii, după care îi va obţine o bursă la Sorbona.)”

– „În ziua următoare [3 ianuarie] m’am pomenit la mine cu Doru Baconsky şi Virgil Codarcea, care m’au luat pe sus cu ei la Patriarhie, unde avea loc o şedinţă extraordinară a Sfântului Sinod. Am refuzat să intru în sală, Doru a trimis pe cineva să-l anunţe pe patriarh, Teoctist a ieşit pentru o foarte scurtă întrevedere, pe coridor, în care m’a informat că Mazilu primise un memoriu de la ieşeni şi că îşi dăduse acordul, aşa că să mă pregătesc pentru alegere”.

În seara zilei de 8 ianuarie i-am avut la mine pe Doru Baconsky, Daniel Ciobotea [patriarhul de azi, n.m.], Iustin Marchiş şi preotul Crâşmaru, cărora le-am împărtăşit gândul şi cu care am discutat pe marginea lui. Ideea a prins şi ne-am hotărât să i-o împărtăşim şi lui Andrei Pleşu (cu care eu am vorbit, pe loc, la telefon). Alături de Doru, Daniel mi-a plăcut cel mai mult.”

– „A doua zi (dată memorabilă, 9 ianuarie 1990), spre seară, eram acasă la Pleşu, dar soţia sa ne-a rugat să luăm loc pe fotoliile din salon şi să-l aşteptăm, întrucât el telefonase că întârzie puţin, reţinut de unele treburi la minister. Atunci, în ora aceea de aşteptare, analizând noi demoralizarea patriarhului, panica ierarhilor, starea de incertitudine a clerului şi aşteptările credincioşilor, ne-am propus ca, din interiorul Bisericii, să dăm o mână de ajutor pentru instaurarea normalităţii, fără să ne constituim într-o organizaţie cu statut şi pondere juridică, ci doar într-o grupare menită să existe doar atât cât va considera că e nevoie. Atunci, în ceasul acela de aşteptare în casa lui Andrei Pleşu, a luat fiinţă Grupul de Reflecţie pentru Înnoirea Bisericii, numele fiindu-i dat de către Doru, care se pricepe de minune.

Pleşu a întâmpinat noutatea cu mare deschidere, ne-a promis sprijin şi ne-a sfătuit ca, chiar a doua zi, să-l informăm pe Dumitru Mazilu de existenţa noastră, înainte de a se răspândi cumva zvonul că am fi cine ştie ce organizaţie subversivă, contrarevoluţionară.

A doua zi [10 ianuarie], după ce am ieşit de la Mazilu (care a salutat înfiinţarea Grupului), am cerut prin telefon să fim primiţi de către Sinodul Permanent, despre care ştiam că se află în Bucureşti pentru o sesiune extraordinară în cursul după-amiezii.”

– „Memoria mea se întoarce acum la data de 12 ianuarie 1990, care fusese decretată zi de doliu naţional în memoria tinerilor ucişi la Revoluţie, rânduindu-se şi o slujbă de pomenire în catedrala patriarhală. În dimineaţa acelei zile, Petre Mihai Băcanu a publicat în România liberă un scurt articol în care îl soma pe Teoctist să nu îndrăznească a sluji la parastas, opinând că slujba ar trebui oficiată de doi clerici care au trecut prin închisorile comuniste.”

– „Un comunicat asupra înfiinţării Grupului şi a primei lui întâlniri cu conducerea bisericească a apărut la 14 ianuarie 1990 în ziarul România liberă, ziar pe care Petre Mihai Băcanu ni l-a pus la dispoziţie pe toată durata existenţei noastre ca Grup şi în care eu însumi am publicat săptămânal articole şi meditaţii.”

„În după-amiaza zilei de Duminică, 14 ianuarie, patriarhul a prezidat o şedinţă de lucru cu consilierii, la care invitase şi Grupul de Reflecţie. Eram de faţă eu şi părintele Galeriu. La sfârşit, ne-a luat de o parte, pe coridor, şi ne-a confiat gândul de a se retrage. […]

– A doua zi, în şedinţa Grupului de Reflecţie a sosit ştirea că studenţii de la Teologie pregătesc o demonstraţie în care vor cere retragerea lui Teoctist. Noi l-am rugat pe Daniel să încerce să-i domolească.

În aceeaşi seară, patriarhul m’a invitat la cină şi, la sfârşit, m’a luat de-o parte şi mi-a spus că joi, în şedinţa Sfântului Sinod, îşi va depune cererea de retragere.

De fapt, retragerea lui Teoctist plutea în aer, în acelaşi aer plutea oarecum şi numele meu ca posibil succesor, şi aşa m’am pomenit că mi se solicită interviuri”.

– În paralel, se crease o mişcare a unor preoţi din Bucureşti şi Buzău, care cerea înfiinţarea unei Conferinţe Naţionale a Preoţilor. În frunte se afla un foarte năbădăios preot anume Niculce, ambiţios „revoluţionar”, violent, căruia i se părea că existenţa Grupului de reflecţie îi încurca lui nişte socoteli. M’am pomenit cu el faţă’n faţă, s’a răţoit la mine şi mi-a pus pumnul sub bărbie…”

– Miercuri, 17 ianuarie, am aflat că un grup de studenţi teologi fuseseră primiţi la patriarh. În aceeaşi zi, Teoctist m’a sunat la telefon: mâine, la prima oră, se va retrage; unii sinodali l-au presat să se răzgândească, dar el a rămas ferm.”

– Joi, 18 ianuarie, la ora 13.40, un telefon de la Doru Baconsky: În şedinţa plenară a Sfântului Sinod, patriarhul şi-a prezentat demisia. De asemenea, episcopul Emilian Birdaş de la Alba Iulia. În faţă, 100 – 150 de preoţi turbulenţi.”

– „În seara aceleiaşi zile, la ora 22.30, un telefon de la o secretară de cabinet de la Palatul Victoria:

Domnul Gelu Voican Voiculescu, vicepreşedinte al Consiliului Frontului Salvării Naţionale, doreşte să vă vadă urgent.

– Bine, pot veni mâine în cursul dimineţii. Spuneţi-mi la ce oră.

– Nu mâine, ci acum. […]

În această ultimă calitate mi-a făcut cunoscut că, imediat după ce s-a ştiut de retragerea patriarhului Teoctist, conducerea FSN s’a întrunit de urgenţă, aluat cazul în dezbatere şi a hotărât că succesorul nu poate fi altul decât părintele Anania, cunoscut prin… bla-bla-bla…”

Citiți cu atenție aceste fragmente din „Memoriile” lui Anania, căci sînt scrise de un participant activ al așa numitului „Grupul de reflecție pentru înnoirea bisericii”, care, în realitate, chiar era o „organizaţie subversivă”, așa cum se temea Andrei Pleșu că va fi văzută de credincioșii BOR!

Din aceste „Memorii”, se nasc numeroase întrebări care pot să ne lămurească chiar și evenimente care se petrec acum în BOR și explică relația aceasta ciudată dintre Patriarhul Daniel și purtătorul său de cuvînt, Vasile Bănescu, un laic  susținut tocmai de cei din GRIB-ul lui Pleșu și Baconski. 

Să punem aceste întrebări și să încercăm și să răspundem măcar la una dintre ele: 1. Cum se face că acest GRIB a luat ființă printre sutele de cadavre ale morților Revoluției?

Un răspuns se degajă: cei care conduceau GRIB-ul erau instruiți cu mult înainte pentru a obține dominația asupra BOR! Era, așadar, o operațiune în curs de derulare, coordonată de Andrei Pleșu, avîndu-i ca șefi supremi pe Gelu Voican Voiculescu și Dumitru Mazilu. 

Dacă n-ar fi fost memoriile lui Bartolomeu Anania, astăzi n-am fi știut mai nimic despre planul acesta diabolic de a infiltra BOR cu personaje gen Vasile Bănescu sau chiar Daniel Ciobotea, a căror evoluție fulminantă nu are precedent nici măcar în acțiunile staliniștilor. Astfel, Daniel Cibotea, care era un civil în 1987, devine protosinghel în octombrie 1988, pentru ca în martie 1990 să fie ales episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timișoarei, cu titlul „Lugojanul”, iar în 7 iunie 1990 să fie ales și apoi înscăunat ca arhiepiscop al Iașilor și mitropolit al Moldovei și Bucovinei la 1 iulie 1990!

Recitind acum „Memoriile” lui Anania, înțelegem că „operațiunea GRIB” devenise o prioritate, din moment ce n-a contat nici atmosfera din timpul Revoluției, cu morți și împușcături pe străzi, nici – atenție! – Piața Universității! Și spun asta deoarece cu doar o săptămînă înainte de venirea minerilor în iunie 1990, GRIB-ul lui Pleșu, care era atunci ministrul Culturii, reușea să-l impună ca Mitropolit al Moldovei și succesor de drept al Patriarhului Teoctist pe Daniel Ciobotea, ai cărui blugi din vremea civiliei prin străinătatea controlată de DIE încă erau în dulapul său!

Și, tot în acea perioadă, așa cum povestește Anania, Andrei Pleșu îl lua sub ocrotirea personală pe tînărul Theodor Baconski pe care îl trimite ulterior la Sorbona pentru a-i crea un CV cu care să urce în ierarhii. O metodă clasică a Securității!

Cine era Andrei Pleșu atunci? Nu era un tînăr studios, cum cred mulți și azi, ci acel tînăr pe care ministrul comunist Mircea Malița îl trimisese încă din 1978 în Indonezia la o Conferinţă unde se plasau spioni (https://www.cotidianul.ro/andrei-plesu-trimis-in-1978-de-pcr-in-indonezia-la-o-conferinta-unde-se-plasau-spioni/). Avea atunci 30 de ani și era deja căsătorit cu Catrinel Maria Petrulian, fiica profesorului și membru al Academiei, Nicolae Petrulian, care a fost deconspirată de CNSAS ca fiind racolată de DIE cu numele conspirativ „Maria”!

Deci, Andrei Pleșu era de multă vreme omul lor!

Și, „omul lor”, îl lua sub ocrotire pe Theodor Baconski, fiul poetului stalinist A.E. Baconski, care scria entuziasmat despre Lenin, înjurîndu-l ca un birjar pe Lucian Blaga! Tînărul Baconski, ieșit de sub pulpana GRIB-ului, ajunge ulterior ambasadorul României la Vatican, apoi ministru de Externe, cînd a devenit eroul episodului „Vulpița”, ambasadoarea României în Australia, care-l aștepta în jacuzzi, acolo unde Baconski îi rezolva problemele imobiliare!

Și tot Andrei Pleșu avea să-l ia sub ocrotire pe un alt tînăr, Vasile Bănescu, cultivat în revista „Dilema veche”, unde scria încruntat despre Biserică. Tocmai acest Vasile Bănescu avea să devină ulterior purtătorul de cuvînt al BOR, situație nemaiîntîlnită în istoria BOR, ca un laic să dețină o astfel de funcție, în care ar fi trebuit să fie un călugăr sau un preot, în stare să transmită în limbajul specific bisericesc mesajele BOR sau ale Patriarhului! 

Dar, cînd însuși Patriarhul Daniel a cam fost tras de păr să se călugărească pentru a fi făcut la apelul de seară mitropolit al Moldovei și apoi Patriarh, înțelegem că asta a fost ținta GRIB-ului! Cei din acest Grup ar fi vrut să-l instaleze pe Daniel ca Patriarh încă de cînd PS Teoctist era în viață și fusese obligat să se retragă sub presiunea creată chiar de cei din GRIB. Nu s-a putut pentru că Teoctist a fost susținut de o parte a bisericii să revină asupra deciziei, dar GRIB a așteptat pînă în septembrie 2007 cînd, după moartea lui Teoctist, l-au impus pe Daniel Ciobotea ca Patriarh!

Acum, articolul lui Theodor Baconski din „Libertatea” poate fi citit cu alți ochi, căci apărarea lui Vasile Bănescu și îndemnul de a nu fi lăsat singur în lupta cu unii politicieni face parte din susținerea ce vine de departe, cînd nemernicii ăștia punea la cale cotropirea Bisericii Ortodoxe Române, chiar sub gloanțele Revoluției și apoi sub bîtele minerilor conduși de securiștii lui Gelu Voican Voiculescu, șeful suprem al GRIB-ului!

Scrie Baconski: „Nu merge să afirmi cu toată tăria adevărului că făptura umană poartă chipul lui Dumnezeu și să-l lași singur pe dl Vasile Bănescu” în bătălia cu politicienii în cazul căminelor de bătrîni din Voluntari. Vedeți, Baconski îl apără pe Vasile Bănescu, care însă nu amintește un amănunt: că pe lîngă aceste cămine ale groazei erau și biserici, cu preoți care ar fi trebuit să treacă și pe la amărîții din aceste cămine, nu doar pe la bogații care erau darnici cu ei!

Și asta pentru că sub PS Daniel BOR a devenit și ea o societate comercială înfloritoare, despre care Vasile Bănescu și Theodor Baconski nu scot o silabă pentru că ei au construit-o sau au planificat-o acolo, în casa lui Andrei Pleșu, cînd au decis ca Daniel Ciobotea, al cărui dosar de la Securitate a fost ars pentru a i se pierde urmele, să devină Patriarh:

2 Comentarii

  1. Spre informare:
    Crasmaru (mentionat in articol) era preot în centrul Bucureștiului, lânga Casa Armatei. Iar soția acestuia era fiica unui colonel de Securitate.

  2. Crasmaru, mentionat in articol, era preot în centrul Bucureștiului, lânga Casa Armatei. Iar soția acestuia era fiica unui colonel de Securitate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*