„Arsenal” ridicat de poliţişti după agresarea unui băiat de 16 ani

Poliţiştii doljeni au ridicat spray-uri lacrimogene, bastoane, bâte, cartuşe şi un pistol, în urma unor percheziţii efectuate marţi, în Craiova şi Şimnicu de Sus. Percheziţiile au fost făcute la persoane suspectate că au agresat un tânăr de 16 ani, din Craiova. Tot marţi, doi tineri au fost reţinuţi pentru comiterea infracţiunii de lovire sau alte violenţe. Incidentul a avut loc pe 5 mai, în parcarea unui restaurant din Şimnicu de Sus.

Potrivit oamenilor legii, agresiunea a fost sesizată de medicii Spitalului de Urgenţă Craiova, unde a ajuns tânărul bătut.

„La data de 5 mai, poliţiştii au fost sesizaţi de reprezentanţii unui spital de primiri urgenţe din Craiova, cu privire la faptul că, la unitatea medicală s-a prezentat un adolescent de 16 ani, care a declarat că ar fi fost agresat fizic. În cauză, poliţiştii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lovire sau alte violenţe, cercetările fiind continuate sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova”, au explicat poliţiştii doljeni.

Suspecţii, reţinuţi pe 14 iunie

În dimineţa zilei de marţi, poliţiştii au descins la domiciliile suspecţilor din Craiova şi comuna Şimnicu de Sus. Au fost ridicate spray-uri lacrimogene, un baston telescopic, 10 cartușe, o bâtă de baseball, un briceag, un baston de cauciuc şi două bâte din lemn. De asemenea, poliţiştii au descoperit un pistol neletal şi 3 cartușe, pentru care nu au putut fi prezentate documente de provenienţă.

Tot marţi, poliţiştii au pus în executare două mandate de aducere emise pe numele a doi tineri, bănuiţi de comiterea infracţiunii de lovire sau alte violenţe. Este vorba de doi craioveni de 20 şi 26 de ani, care sunt suspectaţi că l-au bătut pe băiatul de 16 ani.

„Din cercetările efectuate de poliţişti a reieşit că tinerii, la data de 5 mai, în timp ce se aflau în parcarea unui restaurant din comuna Şimnicu de Şus, ar fi agresat fizic un adolescent de 16 ani, din Craiova”, au susţinut oamenii legii. Cei doi suspecţi au fost reţinuţi pentru 24 de ore, urmând să fie duşi la Judecătoria Craiova cu propunere de arestare preventivă.

„SURSA-GAZETA DE SUD”

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*