
Pentru Aeroportul Internațional Craiova anul 2023 a fost unul al recordurilor depășite și al investițiilor. De la numărul de pasageri care a înregistrat lună de lună un record comparativ cu 2019, anul de referință considerat cel mai bun din istoria aeroportului, până la dotarea cu utilaje pentru intervenții în situații de urgență și echipamente de scanare de ultimă generație.
Luna august a fost cea mai bună din istoria Aeroportului Craiova, cu un număr de 68.779 de pasageri, atât pentru zborurile regulate, cât și pentru zborurile de tip charter către destinații de vacanță. Cu cei 68.779 de pasageri întregistrați în august, aeroportul din Bănie s-a clasat pe locul 6 la nivel național, depășind aeroporturile din Sibiu, Târgu Mureș, Bacău sau Oradea. Pe primele locuri se situau, oarecum firesc, Aeroportul Intrenațional „Henri Coandă“, urmat în clasament de aeroporturile din Cluj, Iași, Timișoara și Suceava. Craiova s-a menținut constant în primele șase aeroporturi din țară în fiecare lună, ba chiar a devansat Suceava în noiembrie.
Aeroportul Internațional Craiova, în top 6 la nivel național
Aeroportul din Bănie a încheiat anul 2023 în top 6 și a înregistrat cel mai mare număr de pasageri din istorie, aproape 600.000, cu peste 80.000 mai mult decât recordul din 2019.
„Sărbătorim un bilanț extraordinar al Aeroportului International Craiova, care a înregistrat cel mai bun an din istoria sa, cu un impresionant număr de 598.005 pasageri în 2023! În comparație cu ultimii patru ani, această realizare marchează nu doar o creștere constantă, ci și întărirea poziției Aeroportului Internațional Craiova în zborurilor aeriene, reflectând angajamentul nostru de a furniza servicii de înaltă calitate și de a oferi călătorilor o experiență plăcută“, a precizat directorul general al Aeroportului Craiova, Sorin Manda, într-o postare pe Facebook.
„Cifrele impresionante ale anului 2023 subliniază faptul că Aeroportul Internațional Craiova devine din ce în ce mai atractiv pentru pasageri, iar parteneriatele strategice cu diverse companii aeriene au jucat un rol crucial în acest succes. Noile rute deschise către destinații populare, precum și frecvența crescută a zborurilor către destinații de vacanță au făcut ca Aeroportul Internațional Craiova să depășească cu peste 80.000 numărul pasagerilor din 2019, considerat până acum, cel mai bun an din istoria Aeroportului Internațional Craiova“, a adăugat Sorin Manda.
Din Craiova se zboară către Londra (Luton), Milano (Bergamo), Barcelona, Bologna, Roma (Ciampino), Paris Beauvais, Koln, Bruxelles Charleroi, Madrid, Birmingham și Dortmund (curse regulate).
Noul terminal de pasageri va fi gata în 2024
Anul acesta se anunță la fel de important pentru Aeroportul Craiova. Este anul marii inaugurări a investiției de aproape 100 de milioane de euro demarată în noiembrie 2022. Atunci a avut loc prima săpătură la noul terminal de pasageri, o clădire de peste 30.000 mp care va putea procesa aproape 2 milioane de pasageri anual. Vorbim de cea mai mare investiție în extinderea și modernizarea aeroportului, un contract semnat în mai 2022 care presupune nu doar un terminal nou, ci și alte 20 de investiții în infrastructura de mișcare și în siguranța aeroportuară.
Asta pe lângă cei 12 milioane de euro investiți în achiziția de utilaje și echipamente necesare în situații de urgență și cei 15 milioane de euro investiți în securizarea completă indoor/outdoor a aeroportului.
Ce urmează în 2024 la Aeroportul Internațional Craiova
Ce urmează în 2024? Noul terminal de pasageri. Construirea noului terminal este parte a proiectului de extindere și modernizare a Aeroportului Internațional Craiova, cu o valoare totală de atribuire de 348.193.438,35 lei (fără TVA). Lucrările sunt executate de asocierea Construcții Erbașu SA (lider) – Grup Primacons SRL – Váhostav-SK și au ca termen de finalizare vara acestui an.
Din cei 348 de milioane de lei, au fost decontați deja aproape 282 de milioane de lei, potrivit directorului general Sorin Manda. „Anul 2023 a reprezentat pentru Aeroportul Internațional Craiova un pas către viitor – începerea lucrărilor la noul terminal de pasageri. După amenajarea terenului și săpăturile pentru fundația corpului central, în luna februarie a anului trecut era turnată prima cupă de beton în incinta imensului șantier. După zece luni, în ciuda vremii capricioase, proiectul se află la un stadiu fizic de execuție de 65,7%, nu mai puțin de 281.981.196,97 lei fiind decontați deja de către constructor“, a precizat Sorin Manda.
Cum arată în prezent noul terminal
În prezent, la noul terminal de pasageri al Aeroportului Craiova sunt efectuate lucrări de închidere a acoperișului, dar și de închidere exterioară cu geam a Corpului C. În paralel, au fost efectuate lucrări și la obiectivele conexe proiectului în zona de infrastructură de mișcare, lucrându-se la terasamentele platformelor 3 și 4, dar și la calea de rulare Foxtrot, potrivit lui Sorin Manda. „O altă componentă a proiectului a vizat efectuarea de lucrări de amenajare a suprafeței nivelate a pistei de aterizare/decolare, lucrare cu o importanță majoră pentru siguranța aeronavelor și a pasagerilor“, a mai menționat Manda.
Finanțat din fonduri europene, proiectul reprezintă un pas important în dezvoltarea infrastructurii noastre aeroportuare, aducând cu sine facilități moderne și îmbunătățiri semnificative pentru experiența călătorilor. „Terminalul de pasageri, cu o arhitectură contemporană și dotări de ultimă generație, va consolida statutul Aeroportul International Craiova ca un hub vital în rețeaua de transport aerian. Privim cu încredere spre anul 2024, moment ce va reprezenta finalizarea lucrărilor și intrarea într-o nouă etapă a Aeroportului Internațional Craiova printr-o facilitate aeroportuară modernă și eficientă, cu spații de relaxare și confort pentru călători, dar și o tehnologie avansată, de ultimă generație“, a conchis Sorin Manda.
sursa-EuroOlteniaInfo.ro
Fii primul care comentează