Multe dintre observațiile lui Adrian Mititelu Jr., Adiță, cum îi spun prietenii, sînt corecte. Poate prea dure, dar corecte.
Totuși, cînd vorbești despre FCU Craiova 1948 sau, mai corect spus, despre Universitatea Craiova cea adevărată, nu poți să nu recunoști meritele lui Adrian Mititelu tatăl pentru că ai comite o blasfemie. Omul a riscat tot: bani, libertate, familie pentru această patimă, care este fotbalul.
Poți să spui orice despre Adrian Mititelu, dar că nu s-a dăruit complet acestei patime, NU!
Mititelu putea să-și permită orice cu banii pe care i-a făcut în urma unor procese care i-au mîncat ani buni din viață, luptîndu-se cu adevărate fiare omenești pentru a aduce familiei bunăstarea și liniștea în vederea unui destin mai bun pentru copii.
Copiii nu se pot plînge de nimic în privința tatălui lor, căci au avut tot ce le trebuia ca să-și facă viața frumoasă, cum puțini din generația lor au visat.
Poate doar doamna Mititelu ar avea dreptul să se plîngă pentru că rolul său a fost unul care implica suferința față de supărările soțului său (și, slavă Domnului!, au fost destule), față de emoțiile teribile (și care, iar, slavă Domnului!, au fost cu nemiluita) din acești ani. În plus, trebuia să-și ferească mereu copiii de furtunile care s-au abătut asupra familiei Mititelu, căci, practic, nu au avut pe nimeni alături, în timp ce toți păreau să le fie împotrivă.
N-au fost ușor anii aceștia pentru Adrian Mititelu, iar el a trebuit să se mulțumească cu o promovare în Liga I, cu cîteva victorii de orgoliu, cu speranța că poate peste decenii cineva va fi corect cu o analiză obiectivă și îi va recunoaște meritul de a ține sus un catarg pe care toți au vrut să-l scufunde: Universitatea Craiova. Nu tu titlu de campioană, nu tu Cupa României. Nimic!
Fără îndoială, și eu cred că Adrian Mititelu a greșit enorm în acești ani.
Dar nu Adiță este cel care trebuie să ridice spada deasupra capului părintelui său, căci dacă are ceva acum, totul se datorează lui taică-său, nu vreunei realizări personale! Inclusiv această echipă care te face azi fericit, iar mîine te determină să iei drumul balamucului. Asta recunoaște și Adiță în ultima sa intervenție: „Pentru el echipa de fotbal înseamnă mai mult ca orice, mai mult ca soția, mai mult ca mine, mai mult ca viitorul nostru.!
Continuarea nu mai este în regulă: „Ca să nu stea cu grija că fac vreo ‘manevră’ cu Mihai Rotaru, o să cedez la cine vrea el acțiunile pe care le am în societate. Să vină cu formula juridică și cedez tot ce am pe numele meu pe toate societățile, nu am nevoie de nimic. Averea el a făcut-o, iar de aici pleacă totul. Nu pretind nimic din ce susținea el public că ‘dețin’”.
Nu așa se pune problema. Adiță a avut acum o criză de orgoliu, specifică vîrstei, mai ales cînd copilul (orice vîrstă ar avea) vrea să-și ia zborul din cuib și să se ridice singur spre culmi. Bine, însă, că și-a revenit la timp și vrea să revină în cuibul familiei, căci acolo este și mama sa, care nu merită astfel de lovituri.
Într-o zi, va veni și vremea lui să conducă și să răspundă de clubul acesta. Nu trebuie grăbite lucrurile, ci trebuie pregătite. Cu țipete în public nu se rezolvă nimic, ci cu calm și înțelegere, acolo, acasă trebuie gîndiți pașii următori.
Dar, așa cum spuneam la început, are și Adrian Mititelu Jr. dreptatea lui.
Tatăl său este un om cu un orgoliu nemăsurat care-l face deseori să creadă că, orice ar face, dreptatea este numai și numai de partea lui.
Eu sînt unul dintre puținii care, în față sau în scris, îi mai spun cîte ceva care nu mi se pare ok și care nu este pe placul său. Cum a fost anul trecut opinia mea că Ganea cel mic nu are ce căuta în lotul Universității, la fel ca acum, cînd exact același lucru cred că este valabil cu Blănuță! Sau, așa cum am scris de mai multe ori, că Bahassa nu trebuia să lipsească din formula de start. Mai exact, că formula Baeten – Bauza – Bahassa – Chițu trebuia să fie formula standard pentru ca legăturile dintre acești formidabili jucători să se consolideze permanent. Uitați-vă în clasament și veți vedea că problema echipei a fost anul acesta în apărare și, deci, acolo trebuiau să vină schimbările, căutările și, în final investițiile, nu prin aducerea pe bani grei a lui Blănuță, Jibril sau mai știu eu cine!
Dar astea sînt părerile mele, banii sînt la Mititelu și e normal ca el să decidă, cu, desigur, riscurile de rigoare, inclusiv să fie atacat dur de Adiță.
Bineînțeles că e greu de suportat, chiar și de suporteri, că, în minutul 60 al meciului cu echipa Rapid, la scorul de 3-1 pentru noi, FCU Craiova era în Playoff, iar peste cîteva etape s-a trezit la retrogradare. Dar cineva este de vină și, dacă mai sus i-am recunoscut toate drepturile lui Adrian Mititelu, cred că nu se supără dacă acum îi cer să-și asume singur eșecul pentru greșelile din aceste ultime săptămîni!
Și ar mai fi ceva: eu nu sînt de acord cu Adiță, cînd spune că antrenorul Napoli nu trebuia readus la echipă, ci cred că s-a greșit atunci cînd a fost înlăturat de la echipă! S-a uitat prea repede că, de fiecare dată, el a fost norocul, nu ghinionul echipei.
Dragă Adrian, dragă Adiță, eu m-am mirat, spre sfîrșitul sezonului, că amîndoi îl ironizați pe Napoli atunci cînd era aclamat de suporteri, știind că-l veți da afară. Și asta deși echipa a fost la un pas să intre în Playoff și în finala Cupei. Nu așa se face cînd vorbești de profesionalism! Adică să schimbi 4-5 antrenori, să schimbi haotic lotul de la o etapă la alta sau să mizezi pe cîțiva cai betegi în plină alergare. Pînă la urmă, Napoli a jucat la Juventus, nu noi.
Ar fi multe de zis, dar mă opresc aici.
Sper ca voi, Adrian și Adiță, să descoperiți gîndul cel bun, adică să vă așezați acasă la aceeași masă la care ați stat o viață întreagă, sub privirea înlăcrimată a doamnei Mititelu, și să vedeți unde a greșit fiecare.
Acum aveți un singur obiectiv: să salvați echipa de la retrogradare. Pe urmă aveți cîteva luni de meditație, de luat decizii radicale și de ce mai vreți voi.
Dar să nu uitați că norocul, ca și fulgerul, nu cade de multe ori în același loc. Mi-e greu să cred ca mulți ani de zile de aici încolo veți mai avea norocul de a avea în curte, în același timp, jucători ca Bauza, Bahassa, Baeten sau Chițu. Și, dacă nu vă supărați, antrenor ca Napoli.
Vă spun doar atît, cu gîndul cel mai bun, ca un prieten adevărat ce vă sînt de ani de zile, dacă nu de-o viață: nu forțați mîna destinului, nu batjocoriți norocul și nu dați un prieten pe un roi de muște!
Să vă dea Dumnezeu sănătate!
1 Trackback / Pingback