Marele prozator care e ziaristul Mihail Bulgakov

Vorbele celebre ale politicienilor. Politicienii din România Mică aveau replică, semnau vorbe celebre, care circulau mai întâi prin cafenele, prin cluburi și redacții, după care treceau în posteritate. Scrie Tudor Arghezi în tableta O întrevedere istorică, din Facla, 21 aprilie 1912:

„Domnul Carp, în urma insistențelor regelui Carol, acum câtva timp pe domnul Take Ionescu să-i acorde o întrevedere. Întrevederea a avut loc în casele fostului președinte de consiliu. Zeflemist și senin ca totdeauna domnul Carp a început astfel:
– Ştiu, dragă Take, că pe tine te plictisește să mă vezi. Pe mine regele mă plictisește să te văd; acum, că ne-am văzut, putem vorbi de altceva. ”

Mai știți un moment postdecembrist asemănător?

*

„Nasul – tipic băutor de basamac”. Întâmplător, dar absolut întâmplător, dau în biblioteca de cărți de pe Google play peste Scene moscovite, culegerea de schițe semnate de Mihail Bulgakov. Din câte-mi amintesc am citit-o și chiar am fișat-o. Cum e în prezent pe tabletă, socotesc c-aș putea s-o citesc, pentru biciuirea inspirației, ca pe o carte tipărită, cu singura deosebire că aplicația nu îngăduie sublinierea cu stiloul. Volumul, apărut la editura Polirom în 2004, reunește foiletoane publicate în presa vremii de scriitorul, pe atunci ziarist, Mihail Bulgakov.

Rețin mai întâi prin sublinierea tipică aplicației bijuterii de stil de mare scriitor, deși aici Mihail Bulgakov e un simplu jurnalist, în vîrstă de 30 de ani. A venit la Moscova pentru a se afirma ca scriitor. După jobul ca secretar cu probleme de literatură la o direcție a Comisariatului Poporului, rămâne șomer. Mai că moare de foame:

„Este cea mai neagră perioadă din viața mea. Eu și soția flămânzim… Am alergat prin toată Moscova – nu este nici o slujbă. Pâslarii mi s-au rupt”, scrie el în Jurnal pe 9 februarie 1922.

Ca să aibă cu ce trăi face gazetărie de duzină. La Monitorul comercial-industrial, la Sirena, la Muncitorul. Teoretic, textele sale ar fi trebuit să moară înainte de a fi publicate, date fiind efemeritatea subiectelor și paginile în care erau găzduite. Bulgakov e însă Bulgakov. Chiar când scrie ca să nu moară de foame. Să luăm câteva exemple:

„Pe strada Petrovka, la ceasurile când ziua dă în amurg, peste trotuarele gemînd de lume se revarsă în flux continuu lumina electrică.”; „Până la ceasurile tîrzii din noapte forfotește, cumpără, vinde, se îmbulzește prin magazine lumea moscovită, dar și-n târziu fapt de seară, când acele ceasurilor scăldate- lumină de pe străzi se târăsc înspre miezul nopții și la toate magazinele s-au și tras obloanele, Tverskaia cea veșnic animată e tot plină de viață.” (Renașterea comercială)

„Pe lângă ușierul în uniformă strălucitoare se strecoară un tip mărunțel. Îmbrăcat într-o manta cenușie și având pe cap un chipiu al cărui cozoroc e crăpat drept la jumătate. Pe chip i se citesc emoția, dezorientarea. Nasul – tipic unui băutor de basamac.”; „Moscoviți purtând căciuli cu clape și sumbre gânduri în priviri, cu fețe neîngrijite, nebărbierite, figuri de oameni oacheși cu înfățișare orientală, occidentală, meridională. Paltoane fără căptușeală, roase de atâta purtare, prin care suflă vântul, și luxoase gulere de biber. Ghete-lipii, cumpărate de la Piața Suharevka, și încălțări elegante de lac. Cărunți și imberbi. Insolenți și politicoși. Domoli și ageri, de neprins, ca argintul-viu.” (Sub cerul de sticlă)

„Soarele de-ntâi aprilie bătu în fereastră și prinse a scînteia în pahare.”; „Vreme de trei ani au dat buzna în locuința lui, ca o pedestrime într-o rețea de sârmă ghimpată, oamenii în mantale cenușii și în paltoane negre, roase de molii, ca și duducuțe cu genți și impermeabile din foaie de cort, dar în zadar, n-au ajuns la nici un rezultat.”; „Doi erau îmbrăcați în cenușiu, iar unul în negru, purtînd o servietă roșcată.” (În primele linii)

*

Meterheneaua. Așchii diamantine din Zodia Cancerului sau vremea Ducăi Vodă de Mihail Sadoveanu:

• „Căci celui tare nu i se poate împotrivi decât cel viclean.”
• „Îl deșteptă poate și lumina lunii, care se înălțase la miazăzi și împrăștia asupra târgului și asupra curții păienjeniș de argint.”
• „Ci gânduri lăuntrice care ațipiseră numai pe jumătate și tresăriserăm, singure din sămânța lor, ca niște flori ale grijii.”
• „Stolnicul punea înaintea lui Vodă vasul de argint, cu felul de mîncare rânduit, ridicând capacul, şi cu lingura lui gusta. în văzul tuturora. De asemeni cuparul, dregând, sorbea credinţa din cupa aurită şi pe urmă o aşeza înaintea stăpânului său. La cea dintâi cupă pe care Duca Vodă o înălţă la slăvitele lui buze, trăsni un sacaluş sub ferestre, cutremurând încăperea. De Marenne tresări şi boierii se veseliră în bărbi, privindu-se cu coada ochiului.
• Îndată după ce Vodă gustă din vin a treia oară, la al treilea rînd de mâncări, alt zgomot porni, c-o larmă amestecată de tunete şi fluiere.
• Erau ţipete de disperare parcă ale unei dihănii, în care cineva dădea lovituri de buzdugan cu învierşunare. Fu rândul abatelui de Marenne să zâmbească, recunoscând faimoasa meterhane ţarigrădeană, cu tobe şi multe flaute.”