6 mai 1928. Peste 100.000 de inși sunt aduși de PNȚ la Alba Iulia pentru a forța demisia Guvernului PNL, condus de Vintilă Brătianu, în cadrul a ceea ce în anii interbelici i se spunea Campania de dărâmare a Guvernului.
Că era pe vremea lui Carol I sau pe vremea lui Ferdinand, la un moment dat, principalul partid de Opoziție PNL sau PNȚ, n-avea importanță, declara solemn și răsunător, ca s-a trezit dintr-un somn bun: „Gata! Începem campania de dărâmare a Guvernului!”.
Românii de azi, obișnuiți doar cu campaniile electorale, care nu se întrerup niciodată și cu campaniile mediatice, și ele fără odihnă, vor fi nițel nedumeriți de asemenea formulă, absentă din Istoria politică postdecembristă.
Campania pentru dărâmarea Guvernului își are resorturile în realitatea Constituțională dinainte de cel de-al doilea Război Mondial, care permitea Monarhului să demită un premier înainte de încheierea mandatului și să desemneze un altul, pentru a forma un Guvern zis și de alegeri.
Guvernul cu pricina dizolva Parlamentul, indiferent de majorități, și organiza ceea ce s-ar numi alegeri anticipate. Dată fiind natura șuie a democrației românești, cine organiza alegerile le și câștiga, și nu oricum, ci la un scor incredibil.
În aceste condiții, gestul arbitrar al Suveranului însemna în chip fatal plecarea de la putere a unui Guvern și aducerea altuia, de regulă din Opoziție.
Pentru a-l face pe Monarh (sau în cazul lui 1928, Regența) să demită Guvernul, partidul de Opoziție declanșa o serie de manifestări de stradă, anunțate ca pașnice, în realitate gândite ca violente, prin care se încerca forțarea mâinii Monarhului.
Nu întâmplător, sub domnia lui Carol I, astfel de acțiuni zise și contestarea Constituției de jos în sus, prevedeau trecerea la un moment dat de la contestarea Guvernului la contestarea Monarhului.
Se paria pe grija Regelui ca nemulțumirea populară să nu treacă de Guvern pentru a ajunge, asemenea unui curent electric printr-o siguranță arsă, la Porțile Palatului Regal.
Înaintea manifestației de la Alba Iulia sunt semnalate unele bâlbâieli ale național-țărăniștilor, concretizate în amânarea Întrunirii pentru 6 mai 1928. Acestor bâlbâieli le consacră Tudor Arghezi tableta La Alba Iulia, tipărită în „Bilete de papagal”, 11 aprilie 1928. Amânarea Protestului e decisă de Iuliu Maniu.
Prilej pentru Tudor Arghezi să ia peste picior felul de a fi al politicianului Iuliu Maniu:
„S-au dat diferite explicații, din care reținem pe aceea că domnul Maniu chibzuiește totdeauna mai mult decât timpul rezervat chibzuirii. Domnul Maniu a chibzuit opt ani până să se hotărască să ceară guvernului manu militari și suntem sigur, dacă i s-ar oferi, pe neașteptate, guvernul, cugetând dacă trebuie să-l primească sau nu, i-ar trece termenul guvernării”.
Puterea e și ea comică în reacția față de intenția țărănistă. Publicistului nu-i scapă prilejul de a o șfichiui satiric:
„Dacă preparativele Opoziției i se par lui Cocò (Papagalul pe care Tudor Arghezi îi folosești în multe dintre tablete ca personaj ajutător n. n.), în unele puncte, voioase, nu mai puțin veselă i se pare teama guvernului. Unii membri ai majorității se tem de o fugă, de o dezmembrare, ca și cum Ardealul, rupându-se cu întreg partidul Național de la însăilătura tare a Carpaților, ar face o țară aparte, numită Mania, care ar declara război de îndată Munteniei.
Domnul Stelian Popescu de două săptămâni cugetă zi și noapte asupra acestei negre eventualități și nici senatorul său, domnul M. Mora, din fire optimist, nu izbutește să-l însenineze”.
Potrivit scrisului arghezian, Vintilă Brătianu, premier după moartea fratelui său celebru, Ionel Brătianu, se deosebește de ceilalți stâlpi ai Puteri în poziția față de Larma PNȚ:
„Se pare că e singurul care pledează în guvern în favoarea întrunirii de la Alba Iulia”.
De ce?
„Domnia sa știe din veche experiență parlamentară că pe român la necaz să-l lași să vorbească. După ce a vorbit, se-mpacă singur”.
Tudor Arghezi îi atribuie lui Vintilă Brătianu această învățătură despre firea românilor. Eu cred că învățătura e a lui Tudor Arghezi și nu a politicianului. Prin urmare, ea poate fi sugerată tuturor politicienilor români de azi când vine vorba de proteste în stradă sau la TV: lăsați-ș pe român să-și verse necazul.
După ce-i trece prin trăncăneală, se liniștește.
Fii primul care comentează