Încălcarea sancțiunilor internaționale va fi cercetată ca terorism în România: Anunțul Oanei Țoiu

Anunț de ultimă oră privind făcut de Ministrul de Externe Oana Țoiu. Eludarea sancțiunilor UE devine infracțiune asimilată terorismului care va fi investigată de DIICOT. Guvernul a adoptat un proiect de lege care transformă încălcarea sancțiunilor internaționale din contravenție în infracțiune gravă, pedepsită cu închisoare de până la 12 ani, scrie Mediafax.

Ministrul Afacerilor Externe, Oana Țoiu, a anunțat că România a transmis Parlamentului, în procedură de urgență, un proiect de lege care modifică radical modul în care sunt pedepsite încercările de eludare a sancțiunilor internaționale impuse de Uniunea Europeană.

Proiectul legislativ, coinițiat de Ministerul Afacerilor Externe împreună cu Ministerul Justiției, modifică Ordonanța de urgență a Guvernului 202/2008 privind punerea în aplicare a sancțiunilor internaționale și vine în contextul în care UE a adoptat deja 18 pachete de sancțiuni legate de conflictul din Ucraina, iar pachetul 19 urmează să fie aprobat în curând.

Cea mai importantă schimbare adusă de noua legislație este trecerea de la contravenție la infracțiune. „Dacă până în acest moment tentativele sau opțiunile de eludare a sancțiunilor erau prevăzute mai degrabă ca un act de neglijență, din acest moment devin fapte grave, cu pedepse de închisoare de la 1 la 5 ani, iar în cazuri agravante se poate ajunge până la pedepse de până la 12 ani”, a declarat ministrul.

Competența de investigare a acestor infracțiuni va fi transferată la DIICOT

„Acest lucru transmite și un mesaj foarte clar, considerăm eludarea sancțiunilor o amenințare la adresa Securității Naționale”, a subliniat șefa diplomației române.

Pentru abaterile minore care rămân la nivel de contravenție, cuantumul amenzilor crește substanțial, la un prag de 10.000-100.000 de lei. De asemenea, legea prevede confiscarea obligatorie a bunurilor și fondurilor implicate în infracțiune.

O noutate importantă este includerea explicită a criptoactivelor în definiția fondurilor, închizând astfel o vulnerabilitate majoră care permitea transferul de bani în afara sistemului financiar tradițional.

Proiectul introduce principiul extrateritorialității active, ceea ce înseamnă că legea penală română se va aplica cetățenilor și firmelor care încalcă sancțiunile UE chiar și în afara țării, indiferent dacă fapta este sau nu pedepsită de legea locală din țara respectivă. „Acest lucru blochează posibilitatea de a folosi jurisdicții terțe ca paravan”, a explicat ministra.

Legea vizează comerțul cu bunuri restricționate, importul, exportul, vânzarea, cumpărarea sau transportul bunurilor interzise, cum ar fi produsele militare sau tehnologiile cu dublă utilizare. De asemenea, sunt încriminate eludarea și ocolirea sancțiunilor prin ascunderea activelor, furnizarea de informații false sau neraportarea propriilor active.

Un element important este protecția avertizorilor de integritate. „Asigurăm protecție, conform legii naționale și cerințelor europene, pentru persoanele care raportează încălcări ale sancțiunilor”, a precizat Oana Țoiu.

Ministerul Afacerilor Externe va publica date statistice privind investigațiile și condamnările, pentru a contribui la o imagine clară atât la nivel național, cât și european.

România are termen până la sfârșitul lunii noiembrie pentru adoptarea proiectului legislativ în Parlament, motiv pentru care a fost solicitată și obținută procedura de urgență. Legea nu a fost adoptată prin ordonanță de urgență deoarece prevede modificări la Codul Penal.

„Scopul este de a genera un efect de descurajare împotriva celor care fac parte din rețelele teroriste, împotriva celor care fac parte din rețelele care finanțează conflicte militare, un efect de descurajare a investițiilor care provin din regimuri ostile intereselor noastre și intereselor Uniunii Europene”, a declarat ministrul de Externe.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*