Diana Șoșoacă s-a umplut de SOS

Cariera unui om politic se sfârșește, atunci când nu mai are resurse pentru a-și asigura un viitor. Resurse de credibilitate. Din această perspectivă, îmi permit să semnalez capătul de linie la care a ajuns Diana Șoșoacă. Cred că a trecut dincolo de punctul de ireversibilitate. Ultima dezvăluire o pune într-una dintre cele mai penibile situații ale existenței sale publice. A aderat la un partid condus de un turnător. Cu acte în regulă. Un turnător al poliției politice. Pe numele său Gib Gabriel.

Fost ofițer al Batalionului 28 vânători de munte. Recrutat ca turnător al poliției politice. Cu note informative, identificate ca atare în arhiva CNSAS. Și-a turnat colegii. După decembrie 1989, a devenit ceea ce se numește un traseist politic. A fost mai întâi membru în Partidul Renașterii României, apoi în Paridul Socialist, după care a fondat SOS. Unde, la rândul ei, s-a înscris Diana Șoșoacă. Cu acte în regulă. Anunțând public acest lucru.

Șeful de partid al Dianei Șoșoacă este un personaj extrem de interesant. Dincolo de statutul său de turnător. Sau de traseist. Este un om de stânga. Naționalist și suveranist de stânga. Ceea ce nu e tocmai rău. Atâta doar că sunt cam multe partide de acest fel, care nu fac altceva decât să fragmenteze frontul naționalist și suveranist. Dar domnul Gabriel face parte din comunitatea dacopaților. Adică a celor care, pe 28 noiembrie, în fiecare an, se deplasează pe platoul Sfinxului din Bucegi, pentru a observa cum se înalță acolo „piramida energetică”. În partidul condus de acesta a intrat cu inima deschisă Diana Șoșoacă.

Doamna Diana Șoșoacă este un intelectual și un jurist. Se presupune că, atunci când face un pas atât de important în cariera ei politică, se informează în prealabil asupra persoanelor cu care se asociază. Având o personalitate accentuată, un temperament debordant și cu un logos de invidiat, Diana Șoșoacă a intrat în politica mare cu mult entuziasm, cu un aplomb pe măsură și, ar spune fanii ei, cu un idealism și o naivitate specifice unui om de bună credință. Care vrea să mute munții din loc. Am apărat-o atunci când a fost hărțuită de reprezentanți majorității parlamentare, după ce ea însuși i-a hărțuit. Am tăcut, nepunând-o la zid, atunci când a intrat în coliziune cu liderii AUR, din rândul cărora făcea și ea parte, criticându-i public și încercând să-i dea la o parte. Am sărit în apărarea ei, după ce, hăituită de o ziaristă din Italia, a avut unele derapaje. Dar acum ce aș mai putea să zic sau să fac eu pentru a o ajuta pe Diana Șoșoacă să iasă din SOS-ul în care singură s-a băgat? Oare nu a aflat pe nicio cale ceea ce până de curând nu a fost public, și anume că s-a înhăitat cu cine nu trebuie? Oare după ce a aflat, acest personaj deloc timid nu a găsit resursele necesare pentru a reacționa?

Poate că Diana Șoșoacă nu s-a compromis în mod iremediabil, atunci când a lansat aiureala cum că, dacă un copil este vaccinat anti-Covid, două generații nu vor mai putea procrea. Cum vine treaba cu a doua generație? De unde apare ea? Din neant? Dar acum o incriminează lipsa ei de reacție. Rezultă că este parte a ceea ce societatea incriminează de atâția ani. Adică ia partea poliției politice. A intrat în SOS până peste cap.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*