Cazul Caracal, la final EXCLUSIV / Declarația lui Dincă, prima parte, referitoare la Luiza Melencu

 

Fondul procesului în care se judecă „Dosarul Caracal” se apropie de final. Pe parcursul
procesului am încercat să obținem de la instanță acordul de a fi în sală, astfel încît să vă
putem prezenta informații cît mai obiective și complete despre cel mai mediatizat caz din
ultimul deceniu.
N-am reușit, deși este vorba despre un dosar în care subiectul este unul deosebit de
complex și de maxim interes pentru opinia publică: răpirea, sechestrarea, violarea și
dispariția a două eleve minore, care au fost fie ucise, fie predate unor rețele de trafic de
persoane, cu componenta agravantă de trafic de minore!
În plus, din primul moment și pînă azi, opinia publică arată cu degetul spre autorități,
acuzîndu-le de complicitate cu infractorii și, implicit, de intenția de mușamalizare a
adevărului!
Peste toate, multe voci sugerează că aceste două cazuri au legătură cu baza militară
Deveselu, la fel ca și dosarele din 2012 și 2014, cînd presa vremii titra:

Oarecum șocantă este situația acestui dosar și încrengăturile lui cu Deveselu, în timp ce
Secretariatul de Stat al SUA face mereu referire în Raportul despre România despre
amploarea fenomenului traficului de persoane, între cele mai ridicate dintre toate statele
Europei!
Cu toate opreliștile instanței, noi am reușit să punem mîna pe declarația lui
GHEORGHE DINCĂ, personajul principal al acestui dosar, cel care este acuzat chiar de
uciderea celor două eleve minore: LUIZA MELENCU și ALEXANDRA MĂCEȘANU.
În ediția de astăzi a ziarului „Cotidianul” vă prezentăm integral prima parte a
declarației lui Gheorghe Dincă, dată în fața instanței de la Tribunalul Olt, cea referitoare
la LUIZA MELENCU, precum și înregistrarea audio a pasajului referitor la răpirea
Luizei Melencu!
JUDECĂTOAREA ERA INTERESATĂ DE PERFORMANȚELE SEXUALE ALE
LUI DINCĂ, NU DE CE S-A ÎNTÎMPLAT CU FETELE RĂPITE
Cine va avea curiozitatea să citească atent declarația de mai jos, va observa curiozitatea
bolnavă a judecătoarei din acest dosar față de performanțele sexuale ale lui Dincă și față
de felul în care și-a înmatriculat mașinile, aceste amănunte ocupînd mai mult de jumătate
din întreaga declarație, care a fost dată între orele 14:00 și 18:10!
Declarația lui Dincă are 12 pagini, de la fila 61, pînă la fila 66 verso. Vă prezentăm mai
întîi un sinopsis al acestui document:
– fila 61: Dincă declară că își menține declarațiile din cadrul urmăririi penale, cu
excepția celei din 9 ianuarie 2020. Veți vedea însă că în această declarație NEAGĂ tot ce
declarase în timpul urmăririi penale, acuzîndu-i pe polițiști și procurori că l-au torturat și

i-au dictat declarațiile! Pe aceeași filă, Dincă descrie cum și-a înmatriculat mașina în
anul… 2017, ocazie cu care îi cunoaște pe Ștefan și Petruța, personaje pe care le include în
răpirea Luizei și Alexandrei din anul 2019!
– fila 61 verso: Dincă povestește cum, în 2017, a vrut el să vîndă o parte din curtea sa,
cum au venit la el acasă Ștefan, Petruța și un tînăr. Nimic despre răpirea Luizei!
– fila 62: Instanța manifestă o curiozitate bolnavă despre intenția lui Dincă de a vinde
3.000 de m pătrați lui Ștefan, pentru care cere 80.000 euro. Ce legătură o fi între această
tranzacție și răpirea Luizei? Dincă mai spune că Petruța a stat la el în 2017 cîteva zile!
– fila 62 verso: această filă din declarație este consacrată performanțelor sexuale ale lui
Dincă, pentru care judecătoarea s-a dat în vînt! El descrie cum venea Petruța la el la cîteva
luni, iar apoi cum a venit cu o prietenă și ei au decis să facă „ménage à trois”! Este vorba

tot despre anul 2017, cu doi ani înainte de răpirea Luizei, însă pe judecătoare n-a interesat-
o acest aspect, căci era excitată de acel „ménage à trois”. Vîzînd-o, avocata Carmen

Obîrșanu a și întrebat-o pe judecătoare: „Vă place, doamna judecător, vă place?” După
aceste episoade erotice, în finalul paginii, Dincă descrie cum a fost lovit de cineva, a fost
legat și amenințat că a făcut sex cu o minoră de 14 ani!
– fila 63: Bătut bine, Dincă spune că i s-au cerut 5.000 euro ca să nu fie denunțat, dar el
a avut doar 700. După care, Dincă revine la pasiunea sa, sexul, profitînd de interesul
doamnei judecător, și iar povestește cum a venit aceeași Petruța, cu care a făcut sex cîteva
zile! Spre finalul paginii, dintr-o dată, Dincă se întoarce în timp și povestește din anii
2009-2012, absolut fără vreo legătură cu cauza în care este judecat pentru omor deosebit
de grav!
– fila 63 verso: abia la această filă vine vorba despre RĂPIREA LUIZEI MELENCU.
Și acum, tot pe fondul prezenței Petruței, care venise la gigolo-ul Dincă! Aici,
judecătoarea face o greșeală profesională enormă: Dincă relata că a văzut-o la ocazie pe
Luiza, iar judecătoarea a vrut să se consemneze că era vorba despre o fată, nu despre
Luiza, „pentru că nu știa cum o cheamă!” Dar dacă Dincă primise pontul? De unde știa
judecătoarea că Dincă nu avea informații despre Luiza? Puteți auzi acest episod în
înregistrarea audio de la sfîrșitul articolului.
– fila 64: această filă a declarației, împreună cu următoarele, poate fi considerată un
adevărat rechizitoriu profesional al judecătoarei! Dincă nu numai că este lăsat să-și
continue visele erotice, ci chiar este instigat de judecătoare să insiste pe descrierea sexului
oral pe care – chipurile – Luiza l-ar fi acceptat! Sînt în această filă atîtea neconcordanțe, pe
care judecătoarea nu le ia în seamă, cum ar fi aruncarea telefonului Luizei în parc, lucru
imposibil în descrierea lui Dincă (am făcut și noi la RTV reconstituirea la fața locului) sau
apariția și rolul lui Fane Risipițeanu în derularea cazului. La sfîrșitul paginii, ca o bătaie
de joc la adresa instanței, Gheorghe Dincă menționează: „Nu sunt de acord cu cuvintele
îngroșate, deoarece eu nu am relatat așa”!
– fila 64 verso: și această filă conține, ca și precedenta, pasaje de-a dreptul
pornografice, debitate de mintea bolnavă și obsedată a lui Gheorghe Dincă! Aici este
introdus acel Fane Risipițeanu, căruia Dincă i-o oferă pe Luiza în schimbul tăcerii. Și
judecătoarea crede, nu face nici o anchetă judecătorească, așa cum îi cere legea, pentru a

descoperi dacă Dincă spune sau nu adevărul, ci se mulțumește să consemneze cu
aproximație, adăugînd chiar de la ea, căci, la sfîrșitul paginii, Dincă iarăși notează: „Nu
sînt de acord cu acest cuvînt, a stat de nevoie, deoarece nu am declarat așa ceva”! Sînt
paginile cele mai dure, care i-au făcut pe cei din familia Luizei să reacționeze vehement în
sala de judecată, iar judecătoarea a considerat de cuviință să-i amendeze cu 5.000 RON,
după care instanța a continuat să-l provoace pe Dincă să povestească scenele pornografice!
Dincă este însă trimis în judecată în principal pentru uciderea celor două fete, chestie
considerată ca neinteresantă pentru judecătoare, deși Dincă nu mai recunoaște acum nici
una dintre crimele de care este acuzat!
– fila 65: judecătoarea parcă nu se mai satură de poveștile erotice ale lui Dincă și
consemnează ca pe un adevăr suprem că și Luiza a acceptat un „ménage à trois”, alături de
Dincă și aceeași Petruța! După aceste bucurii erotice pe care judecătoarea n-a vrut în
ruptul capului să le lămurească, dacă sînt sau nu reale, Dincă îl aduce în scenă din nou pe
Buță Ștefan, spunînd că acesta a apărut noaptea cu încă doi bărbați care iarăși l-au legat!
În mod ciudat (nu și pentru judecătoare), Ștefan a luat un sac cu oase și l-a băgat în butoiul
celebru, unde i-a dat foc! După care a plecat cu Luiza! Crede cineva că pe judecătoare a
interesat-o să afle amănunte pentru a vedea dacă aceasta este o pistă reală pentru găsirea
fetei? Se înșeală!
– fila 65 verso: Dincă povestește cum a ajuns a doua zi la Craiova, cum l-a sunat pe
bunicul Luizei pentru că așa îi ceruse Ștefan. Judecătoarea nu l-a întrebat nici măcar de ce
nu i-a spus atunci bunicului ce s-a întîmplat! Urmează apoi întrebările avocaților.
– filele 66 și 66 verso: sînt exclusiv întrebările avocaților, absolut neutre și acestea, care
nu au adus nimic nou în anchetă.
Din toată declarația lui Gheorghe Dincă, un singur lucru este demn de luat în seamă:
faptul că Dincă nu-și mai recunoaște declarațiile anterioare, mai exact că le neagă. El
spune acum că Luiza a fost luată de acel Ștefan, deci că a plecat vie din casa lui. Și mai
important – nu și pentru judecătoare – este faptul că Dincă mărturisește că a fost torturat
pentru a spune ce i-au dictat procurorii și polițiștii, nominalizîndu-i chiar pe Daniel
Barbu sau profilerul Dorin Dumitran între cei care i-au impus să declare că le-a omorît
pe cele două fete!
Acum am înțeles și noi de ce instanța s-a ambiționat să țină ședințele nepublice: ca nu
cumva să vedem și noi și să aflați și dvs. cum s-a judecat acest proces!
Iată de ce, cu toate riscurile, am decis să publicăm integral această declarație dată de
Dincă în fața instanței de la Tribunalul Olt, precum și înregistrarea audio:

Postăm acum și înregistrarea audio care a intrat în posesia noastră, în care îi puteți auzi
pe Gheorghe Dincă și pe judecătoarea de la Tribunalul Olt, precum și, la sfîrșit, reacția
bunicului Luizei înainte de a fi amendat. Judecați singuri cum s-a derulat acest proces, mai
ales că mulți dintre dumneavoastră știți încă de acum trei ani complicitățile din acest caz,
în care autoritățile au făcut tot ce le-a stat în putință ca ancheta să nu ducă spre Deveselu,
cu acest risc enorm de a se pierde urma celor două eleve minore răpite de Gheorghe Dincă:

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*