Călin Gavrilaș – omul care a ridicat prostia la nivel de mod de viață

Încă nu se știe cum a ajuns eroul serialului nostru purtător de cuvînt la Arhiepiscopia Tomisului. Se bănuiește că „serviciile” l-au infiltrat pe lîngă ÎPS Teodosie, altfel n-avea cum. Cu biografia sa aproximativă n-ar fi putut să fie angaja decît cel mult la Gospodăria comunală!

El spune cu gurița lui că a absolvit Facultatea de științe juridice din cadrul Universității București. Dar în cadrul UB nu există o asemenea facultate, ci doar „FACULTATEA DE DREPT”. Să nu știi nici măcar numele facultății pe care ai urmat-o spune multe despre ce ai acumulat acolo.

Se spune că, de fapt, ar fi urmat „științele juridice” la Universitatea Hyperion sau nu știm ce masterat la aceasta. Chiar nu ne-ar interesa acest subiect, dacă aceste studii aproximative nu l-ar fi propulsat la Arhiepiscopia Tomisului, pe un post în care ar fi trebuit să fie un preot erudit!

Ziarul „Ziua de Constanța” titra că Gavrilaș a fost numit de ÎPS Teodosie, dar, de fapt, realitatea este că impostorul acesta a fost impus de alte forțe, într-o operațiune de „supraveghere” ce avea să iasă la iveală după ce a fost dat afară:

De altfel, așa cum se știe, chiar Gavrilaș, într-un moment de euforie, declarase că nici el nu prea a înțeles cum de ajuns la Arhiepiscopia Tomisului, spunînd chiar în articolul citat mai sus că „La Arhiepiscopia Tomisului am ajuns printr-un concurs de împrejurări”!

Ce spune el, de fapt? Că nici nu și-a dorit și nici nu credea că este omul potrivit pentru funcția de purtător de cuvînt la Arhiepiscopie! Asta înseamnă a fost ordin de la „împărăție” și, ca atare, s-a executat!

Activitatea de „jurnalist” a lui Gavrilaș  era, înainte de numirea la Arhiepiscopia Tomisului, una aproape de nulă. Adică, așa cum spune singur, la o revistă fantomatică; „TOP BUSINESS”, publicație editată de Asociația“Acceleratori ai Performanței” și la o televiziune locală al cărei nume nu-l știe nici el: „un post TV din Bistriţa Năsăud”!

Că a avut o anumită misiune la Arhiepiscopia Constanța este cît se poate de evident. Dovada? Imediat după ce a fost dat afară, mă rog, și-a dat demisia, Călin Gavrilaș a fost preluat (tot la ordin, desigur) de un ziar local, dar și de Adevărul, publicînd aproape exclusiv articole denigratoare la adresa Arhiepiscopiei și a ÎPS Teodosie!

Felul acesta în care s-a autodenunța ca fiind doar instrumentul unor forțe ce doreau să lovească în ÎPS Teodosie, mai ales după atitudinea acestuia față de pandemia Covid, este unic în presa românească, subliniind nu calitățile lui Călin Gavrilaș, ci prostia care îi ocupă întreaga cutie craniană.

Sigur că vom urmări cu atenție ce misiuni va avea în continuare Călin Gavrilaș, ordonate de structurile acelea invizibile, pentru că trebuie transmis și celor „din pădure” semnalul că este imperios necesar să se renunțe la astfel de infiltrări.

  • va urma

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*