
Voi începe cu sfârșitul. Realizarea unui acord de pace, indiferent de condițiile acestuia
va presupune inițierea imediat după acest moment a alegerilor pentru viitorul președinte. Pentru
că după cum se știe, mandatul lui Zelenskiy a intrat în prelungiri, dată fiind starea de război.
Întrebarea cheie este dacă Zelenskiy va defila sub scut sau va fi scos din arenă pe scut.
Această enigmă va fi cu certitudine dezlegată imediat după realizarea unui acord de
pace între Federația Rusă și Ucraina, garantat de Statele Unite și poate și de Uniunea
Europeană. Indiferent însă în ce condiții va fi realizat acest acord, Volodimir Zelenskiy are
șanse minime de a mai rămâne la putere. Epilogul președinției sale este extrem de aproape.
Se va trage într-un fel sau altul linie și, în urma negocierilor de pace, se va stabili nu
faptul că Rusia a câștigat acest război dar cu certitudine că statul ucrainean a avut de pierdut.
Sacrificiile făcute de Vladimir Putin, uriașe din perspectiva numărului de victime și
disproporționate față de obiectivele atinse, nu vor putea califica Federația Rusă, utilizând
definițiile dreptului internațional drept stat învingător. Chiar dacă Kremlinul va obține, în urma
negocierilor, cele câteva teritorii majoritar locuite de populație de etnie rusă, cucerite până în
prezent și anexate în urma unor referendumuri și a unor decizii adoptate de parlamentul de la
Moscova. Iar Putin nu își va putea pune pe cap cununa de învingător pur și simplu pentru că
statele occidentale vor refuza pentru o lungă perioadă de timp șansa Ucrainei de a deveni stat
NATO. Și nici măcar Vladimir Putin nu va putea fi încununat cu lauri dacă se va ajunge în
situația puțin probabilă însă în care cea mai importantă alianță politică și militară din lume,
respectiv NATO, să dispară.
La capătul acestui război va exista un învins fără ca în realitate să existe un învingător.
Iar învinsul va fi Volodimir Zelenskiy. La capătul alegerilor care în mod obligatoriu vor trebui
organizate, odată ce starea de război va fi încetat, nimeni nu va putea paria pe Volodimir
Zelenskiy. Acesta nu va beneficia de un nou mandat prezidențial. Și ca urmare, va trebui să
părăsească puterea. După care, în ceea ce îl privește, începe iadul. Cu certitudine, ucrainenii îi
vor cere socoteală pentru uriașele sacrificii inutile pe care au fost siliți să le facă pentru
pierderile de vieți omenești, pentru distrugerea orașelor și a infrastructurii esențiale, pentru
uriașul exod de populație și pentru datoriile pe care statul ucrainean le are de plătit în viitor.
Statele Unite au solicitat deja, prin Donald Trump, contravaloarea a 500 de miliarde de dolari pe
care ucrainenii ar trebui să o plătească în punerea la dispoziția celui mai important al lor a
contravalorii în pământuri rare pe care societățile de profil din Statele Unite ar urma să le
exploateze. Nu este deloc exclus ca solicitări de acest fel să fie impuse și de statele Uniunii
Europene. În plus, localitățile trebuiesc refăcute, ceea ce va mai rămâne întreg din Ucraina va
trebui reconstruit, ceea ce va necesita, indiferent de susținerea internațională, eforturi uriașe pe
parcursul a zeci de ani, cărora populația va trebui să le facă față. Și mă feresc în acest context
să mă refer și la alte acte de dezmembrare ale Ucrainei, cu excepția regiunilor adjudecate de
Federația Rusă.
Așa cum se conturează în prezent condițiile de pace care vor rezulta în urma
negocierilor bilaterale dintre Statele Unite și Federația Rusă și apoi trilaterale, împreună cu
reprezentanții Ucrainei și poate, în final, multilaterale, dacă vor fi invitate să participe și statele
europene, NATO se retrage chiar și teoretic din Ucraina, nu va participa ca organizație nici
măcar în rândul forțelor de menținere a păcii, iar Zelenskiy, care a condus acest stat în cei
aproape trei ani de război, va fi principalul personaj politic care va deconta.
Fii primul care comentează