Bănuiam că Ilie Bolojan va continua cu tăierile. Așa a făcut la Oradea, și la Primărie, și la Consiliul Județean, așa a început la Senat și același lucru a început și la guvern. Mă așteptam ca automatismele sale de econom administrativ să funcționeze și să înceapă. Și, spre surpriza multora, chiar o face. Măsurile lui Bolojan pot fi începutul unei campanii de restructurare și curățenie în instituțiile publice din România. Ar fi chiar un prilej pentru o revoluție instituțională. Dacă tot trebuie să facem reduceri importante de cheltuieli, ar trebui să nu ne uităm doar la bani, ci și la structura instituțiilor, la competențe, la birocrație, la fluxuri și, mai ales, la profesionalismul și onestitatea celor care servesc. Reușita ar reprezenta un cîștig enorm de încredere în România, ar fi o gură de oxigen pentru renașterea atașamentului, pentru revenirea cetățeanului alături de stat.
Abia atunci românul ar putea fi consultat cu adevărat și am avea parte de o altă atmosferă în societate. Sigur, este îngrozitor de greu. România are milioane de păreriști „geniali”, de oameni care sunt doctori experți în măsurile administrative și din cetățile grecești și care știu că tot ce face Bolojan nu este bine, că trebuie procedat altfel, că așa nu merge, că știu ei cum ar trebui, dar care măsuri nu se vor contura și aplica niciodată. „Doctorii” aceștia în viitorul luminos și imposibil se grăbesc și se chinuie să blochezeze orice încercare de schimbare a lucrurilor. Sunt buni de gură, dar le place supraviețuirea în balta mediocrității, a șpăgii, a cumetriilor, a nepotismului, a veresiilor, a țiitoarelor, a ciupelii, a lui „merge și așa”.
Faptul că Bolojan reduce posturile, mașinile, cheltuielile enervează, sperie, întărîtă. Mulți trebuie să redescopere munca. Mulți vor pierde ce mai pica pe lîngă. Și vor urla, vor mobiliza presa, sindicatele, vor ieși în stradă. Mă tem că Ilie Bolojan nu va provoca atîta entuziasm și încredere în schimbare în așa fel încît oamenii să accepte că anumite lucruri presupun și un pic de sacrificiu, o durere, un strop de devoțiune și de suferință pentru un mai bine al tuturor. Mă tem că susținătorii vor fi mai puțini ca revoltații și protestatarii. În același timp, cred că, în profunzimea ei, România are suficiente resurse pentru un progres bazat pe bună credință, chiar dacă prostia tropăie din toate părțile.
La Berlin, în vizita la care s-au lipit și vorbitorii de limba germană (Fritz și Anastasiu), Nicușor Dan avea să se plîngă că nu știe care sunt măsurile lui Bolojan. Simplu! Dacă iese prost, s-o poată da la întors.
„Am avut o discuţie preliminară cu premierul în urmă cu zece zile, să spunem, în care mi-a spus ce vrea să facă într-un pachet doi, dar pe ăsta concret nu l-am văzut”.
Noul președinte al României are reacții de diriginte autoritar, de profesoraș speriat, de dictator începător. El crede că trebuie să știe tot. Și să aprobe, să avizeze, să-și dea cu părerea de aerian antrenat pe gestiunea Capitalei României.
Și ce ne spune Nicușor Dan la Berlin, la o mie de kilometri de București, unde i-a căzut fisa?
„Dacă mă întrebaţi pe experienţa noastră din Bucureşti, da, există zone în care sunt oameni mult prea mulţi în administraţia publică, după cum există zone în care trebuie să fie mai mulţi. De exemplu, dacă vorbim de Bucureşti, secţiunea de poliţie rutieră din poliţiile locale. Dacă vorbim din nou de Primăria Capitalei, da, ce face azi Primăria Capitalei cu o mie de oameni cred că poate să facă cu 600”.
Nicușor Dan a rămas lipit de obligațiile din carnețelul său de primar. În cinci ani de mers la serviciu la Capitală nu s-a prins că-s prea mulți funcționari în subordinea sa. Numai la Cotroceni, întrebîndu-se, ce naiba coace Bolojan, o fi aflat că la Oradea omul a tăiat din personalul de la primărie și de la Consiliul Județean. Și o fi exclamat:
-Dom’le, ce chestie!? N-ar fi rău să o facă și urmașul meu !
Sau chiar dînsul dacă s-o mai întoarce la Primăria Capitalei să ne mai scape de cei 400 de figuranți.
Președintele nostru are reflexe de primar care gîndește ca ardeleanul mai lent la partea de sinapse. După ce-a ajuns la Cotroceni, abia pe la Berlin s-a prins de ce trebuia să facă pe vremea cînd era la Primăria Capitalei de unde s-a cărat de o jumătate de an.
Reforma lui Bolojan este un proces în derulare. Nu știu cîte greșeli va conține, cum va fi contestată, unde va ajunge și cu ce rezultate. Dar sunt convins că este necesară.
Chiar al dracului de obligatorie!
Fii primul care comentează