
Asistăm, cu certitudine, la cel mai violent război al dezinformării în comparație cu toate celelalte
campanii prezidențiale. Fake news-urile, uneori extrem de percutante, curg dintr-o parte în alta
și ele sunt amplificate nu numai de înverșunarea care-i caracterizează pe susținătorii celor două
tabere, progresiști, globaliști și conservatori anti-globaliști, ci și prin tehnicile moderne care se
află la dispoziția acestora, cele mai performante fiind livrate de inteligența artificială. În fața
acestui bombardament, pe bună dreptate, un cetățean obișnuit rămâne buimăcit, „turmentat”,
vorba lui Caragiale, nu mai știe pe cine să aleagă și, uneori, preferă să rămână acasă. Deși, în
mod normal, în turul doi, la vot, trebuie să se prezinte mult mai mulți decât în primul tur.
Este posibil ca și informația conform căreia, în urma unei postări făcute de un anume Marcel
Pușcaș, să fie un fake news, așa cum denunță, cu o întârziere de două zile, Nicușor Dan, dar,
atenție, nici acesta nu le-a prezentat jurnaliștilor, într-un mod cât de cât lizibil, documentul
privind notele sale la Bacalaureat. Repet, însă, informația cum că ar fi obținut doar nota cinci la
limba română poate face și ea parte din arsenalul dezinformărilor produse de o parte și de alta
a unei Românii profund divizate. Iar presa este cu neputință să nu cadă, uneori, victimă unor
asemenea dezinformări. Nu este, însă, o dezinformare ceea ce am văzut în ultimele zile,
încercând să utilizăm dicționarul limbii române în format electronic. Cine a accesat acest
dicționar a putut descoperi, cu uimire, că este sfătuit insistent să-l voteze pe Nicușor Dan.
Aceasta este o mizerie electorală care poate fi încadrată în Codul Penal și pe care, în mod
straniu, Autoritatea Electorală Permanentă nu a reușit sau nu a vrut să o descopere. La fel cum
nici înalt veghetorul de la Ministerul de Interne, care a ajuns și premier interimar, deține și
poziția de președinte PNL interimar, Cătălin Predoiu, s-a făcut că nu observă nimic, ca și când
ar avea orbul găinii. Un elev în ultima clasă de liceu, întâmplător chiar fiul meu, a demontat
întreaga făcătură, demonstrând, așa cum se vede în ediția de azi de pe site-ul Corectnews, că
în spatele acestei operații se află Cătălin Drulă, unul dintre liderii Uniunii Salvați România, partid
care îl susține necondiționat pe Nicușor Dan.
Ieri a fost dat publicității un surprinzător sondaj de opinie, purtând marca AtlasIntel, prin care se
prognozează că fiecare dintre cei doi candidați prezidențiali, pe care, în urmă cu câteva zile, îi
separa un procent de 20%, ar avea, în prezent, șanse de câte 48,2%. Deci, Nicușor Dan și
George Simion, în numai câteva zile, ar fi ajuns „bară la bară”. Mai mult, așa-zișii experți ai
respectivului institut, care se autointitulează ca fiind de cercetare de piață, susțin că, în mod
categoric, trendul este în favoarea lui Nicușor Dan, argumentul forte fiind că, într-o proporție
covârșitoare, de peste 80% dintre votanții lui Nicușor Dan îl vor susține, în turul doi, pe
reprezentantul Monstruoasei Coaliții.
Legat de așa-zisele institute de cercetare de piață, sunt silit să deschid o paranteză
indispensabilă pentru a înțelege uriașa campanie de dezinformare la care este supus votantul
român, din țară și din diaspora. Există institute de cercetare sau așa-zise institute cu tradiție, și
care s-au mai experimentat și în alte campanii electorale, la capătul cărora s-a văzut, cu ochiul
liber, cum cele mai multe au dat chix. Fie fiindcă s-au manifestat ca fiind lipsite de
profesionalism, fie pentru că au fost manipulate de finanțatorii lor, fie, pur și simplu, pentru că nu
au luat în calcul câteva elemente-cheie, între care cel mai important, înaintea primului tur, a fost
faptul că un procent semnificativ de cetățeni – circa 40% – au declarat, eronat, de frică, că vor
vota, dar nu știu cu cine, cu numai câteva zile înainte de alegeri.
Eșecuri generate din diverse cauze au existat în toate campaniile electorale, dar pe cele mai
scandaloase le-am văzut pe întreg parcursul anului trecut, mai ales în luna decembrie, și am
continuat să le vedem și în primul tur al alegerilor prezidențiale. Așa-zișii specialiști ai institutelor
de cercetare, dincolo de dezinformările cu care au fost și ei bombardați, nu au nicio scuză, nici
în prognozarea modului în care va vota electoratul din țară și nici în ceea ce privește electoratul
din diaspora, pe care au pretins și pretind, în mod fals, că nu-l pot investiga. Adevărul este că,
din cel mai mare buget alocat vreodată, în istoria României, pentru alegerile prezidențiale, o
parte importantă ajunge într-o anumită parte a presei, cea care s-a arătat dispusă să facă
compromisuri, și o altă parte, tot consistentă, intră în bugetul așa-ziselor institute de cercetare
de piață. Iar acestea se conformează, mizând pe faptul că românii uită, că memoria colectivă
este scurtă și că, dacă va câștiga cine trebuie, respectiv Nicușor Dan, toată această
manipulare, la care ei au fost parte, va fi iertată. De altfel, unele dintre așa-zisele institute, care
au apărut ca ciupercile în ultima vreme, urmează să dispară, iar celelalte își vor lua pauza
necesară pentru a-și consuma prada.
Mai sunt patru zile până la alegeri și, în mod normal, ar trebui să fie trasă o linie, nu numai între
cel care a câștigat și cel care a pierdut, ci și în ceea ce privește bilanțul celor mai grave
dezinformări, de natură să înspăimânte populația sau să devieze opțiunea alegătorilor de la
cursul firesc. Iar, după ce se va trage această linie, firesc ar fi ca cei vinovați să plătească. Unii
moral, alții financiar, iar alții penal.
Fii primul care comentează