Momente și evenimente comentate de mine. 15 septembrie 2009: Guvernul Emil Boc își asumă în Parlament răspunderea pentru trei legi. Această lovitură dată democrației n-ar fi fost posibilă fără complicitatea PSD. Ca și în septembrie 2025, PSD făcea parte dintr-o Coaliție cu fostul său dușman de moarte, PDL. Ca și în septembrie 2025, în septembrie 2009, PSD a denunțat asumarea, dar a votat împotriva Moțiunii de cenzură. Despre această răscrăcărare tipică PSD, am scris în Jurnalul național de vineri, 18 septembrie 2009, sub titlul PSD, în capcana pentru șobolani:
După ce a cochetat un timp cu lăsarea în ofsaid a confraților de Opoziție, UDMR a anunțat că va semna, alături de PNL, o Moțiune de cenzură împotriva asumării de către Guvern a Legii salarizării unitare. Brusca răsucire a UDMR a surprins. Cu atît mai mult cu cît, pînă mai ieri, deosebit de reticenți în a se asocia Liberalilor, liderii minorității maghiaare au dezvăluit un entuziasm ieșit din comun. Cum se întîmplă în orice gest politic obscur din România de azi, inteligențele analitice s-au năpustit să dibuiască motivele.
S-a vorbit despre eșecul unor negocieri dintre UDMR și PD-L la Legile educației.
Oameni bine informați sau, mă rog, care pretind a fi bine informați, au dezvăluit că UDMR și-ar fi dorit o bună reprezentare a învățămîntului în limba maghiară. O dorință refuzată de PD-L. Ceea ce i-a făcut pe Marko Bella și compania să anunțe depunerea unei moțiuni de cenzură împotriva Legii salarizării unitare.
De unde se vede că și maghiarii și-au însușit zicala Unde dai și unde crapă!
Alți domni, la fel de bine informați, au pipăit o înțelegere între PDL-L și UDMR. Potrivit acestei înțelegeri, UDMR se va asocia cu PNL la Moțiunea de cenzură, pentru ca PD-L să scape de PSD de la guvernare prin dărîmarea Guvernului.
În politică, nu prea contează cauzele de culise ale unor gesturi și decizii.
Contează efectele lor asupra realităților.
Un efect – și cel mai important – poate fi rezumat astfel:
Șah la PSD.
Ca de atîtea ori în acest an de guvernare, PSD a avut o reacție aiurea la decizia lui Emil Boc de a-și asuma răspunderea pentru trei pachete de Legi. Sesizînd că asumarea răspunderii e o manevră prin care Traian Băsescu își mai adaugă o realizare importantă la CV-ul mandatului său, grupul care a acaparat mai nou șefia partidului, cultivînd ambiția lui Mircea Geoană de a ajunge la Cotroceni, a intrat în fibrilație. Asumarea răspunderii e a Guvernului Boc. Guvernul Boc nu e însă numai al PD-L, dar și al PSD-PC. Mai mult, miniștrii răspunzători de legile propuse spre asumare sînt ai PSD: Ecaterina Andronescu și Marian Sârbu. Dacă partidul crede că asumarea răspunderii contravine intereselor sale electorale și, mai ales, programului său politic, un gest firesc ar fi fost retragerea sprijinului politic față de cei doi miniștri. Gest justificat și prin faptul că Ecaterina Andronescu și Marian Sârbu s-au comportat în această perioadă ca subordonați exclusiv ai premierului și președintelui, deși ei depind și de PSD.
Decizia de asumare și dezbaterea proiectelor de legi au avut loc în ședințe de guvern. La aceste ședințe au participat fără să emită un miorlăit și miniștrii PSD. O conducere serioasă le-ar fi cerut să boicoteze ședințele de guvern. Conducerea PSD, mai precis grupul Mircea Geoană – Marian Vanghelie și Viorel Hrebenciuc, n-a avut curajul să supună o astfel de hotărîre forului colectiv de conducere. Pe de o parte, pentru că s-a temut de o scoatere a PSD de la guvernare, altfel spus, de la butoiul cu sarailii al Puterii, pe de altă parte, pentru că miniștrii nu i-ar fi ascultat.
S-a apelat atunci la deja celebra manevră a răscrăcărării. În timp ce miniștrii PSD lucrau de zor la asumarea răspunderii, grupul Geoană – Vanghelie – Hrebenciuc a purces la denunțarea asumării. N-avea importanță că, prin asta, PSD-ul de la guvernare se alia cu PNL-ul din Opoziție. N-avea importanță că din nou PSD dădea un grav semnal de politică bezmetică. La fel ca în cazul comisiilor de anchetă, PSD ataca violent propriul guvern.
Intuind slăbiciunea PSD-istă, Traian Băsescu a împins PD-L să meargă pînă-n pînzele albe cu asumarea. Emil Boc, dovedind o bărbăție surprinzătoare, a pus piciorul în prag, declarînd că-și asumă căderea Guvernului. Panica grupului Geoană – Vanghelie – Hrebenciuc a sporit. Electoratul și opinia publică așteptau din partea PSD o decizie clară:
Pro sau contra asumării. O reuniune a conducerii lărgite a PSD, ținută în porumbiște, n-a limpezit lucrurile. Ion Iliescu, Adrian Năstase, deși adversari ai asumării, s-au mulțumit cu declarații publice împotriva asumării. Cînd a venit vorba să se pronunțe în chestiunea poziției partidului ei au susținut rămînerea la guvernare. Din două motive:
1) Și Ion Iliescu, și Adrian Năstase și-au impus oameni în Guvern.
Plecarea PSD de la guvernare i-ar fi lovit pe acești oameni.
2) Ion Iliescu și Adrian Năstase au tot interesul ca Mircea Geoană să-și rupă gîtul.
Baletul PSD-ist de pe un picior pe altul a continuat pînă în ziua asumării.
Marți, 15 septembrie 2009, marele partid a mai dat o dovadă de răscrăcărare. Parlamentarii PSD-PC au făcut tot ce trebuie pentru asigurarea cvorumului. Pentru a ne dovedi că nu sînt de acord cu asumarea, și-au pus banderolele grevei japoneze.
Ar fi fost mai ușor PSD să scape din capcana de șobolani întinsă de PD-L dacă nu s-ar fi depus o Moțiune de cenzură. Prin gestul UDMR a fost depusă o moțiune de cenzură.
Moțiunea se va supune la vot. Parlamentarii PSD au două soluții:
1) Să voteze moțiunea, dînd curs trăncănelii publice a șefilor lor.
2) Să n-o voteze.
Din cîte se vede, PSD n-are complexe cînd e vorba despre învîrtit limba în gură. Deja Mircea Geoană justifică pe toate canalele tv necesitatea ca moțiunea să nu fie votată de parlamentarii PSD. Continuînd însă să susțină că asumarea răspunderii e catastrofală.
Fii primul care comentează