
Ieri presa românească a fost invadată de știri legate de o concluzie a unui sondaj INSCOP, conform căreia două treimi dintre români consideră că Nicolae Ceaușescu a fost un lider bun pentru România. Acum știți că atunci când majoritatea presei mediatizează în exces un subiect, atunci acel subiect este livrat direct din laboratoarele serviciilor secrete ce manevrează în mod subteran evenimentele din România. Știți de asemenea că eu demult nu mai acord importanță rezultatelor publicate de institutele de sondare, care-au ajuns să fie doar un instrument de manipulare, iar voi v-ați convins de asta în campaniile din ultimul an, atunci când INSCOP a fost chiar campionul minciunilor livrate pe bandă rulantă. În acest caz voi comenta însă, deoarece această Operațiune, ”Ceaușescu – Idolul națiunii”, vizează scopuri precise și va implica acțiuni consecutive ce vor genera reformatarea analizei și comentariilor publice, deci mediul de presă românesc.
În primul rând nu cred în cifra de peste 60% a românilor ce-l mai apreciază pe Ceaușescu, e limpede c-a fost exagerată înadins în acest caz. N-am însă nicio îndoială că, din cei cinci plus unu președinți pe care i-am avut (Ceaușescu, Iliescu, Constantinescu, Băsescu, Iohannis, Nicușor), Ceaușescu ar fi pe primul loc în ceea ce privește popularitatea pozitivă, rezultat direct al punerii în balanță de către români a faptelor bune și a greșelilor fiecăruia dintre foștii președinți. E asta vreo rușine națională, vreo urgență societală, așa cum afirmă Remus Ștefureac, directorul INSCOP? De ce ar fi? Doar pentru că o conjurație internațională a decis în decembrie 1989 uciderea prin împușcare și fără o judecată dreaptă a cuplului Nicolae și Elena Ceaușescu? Aaaa, dacă s-ar fi identificat în ultimii 35 de ani fapte asociate corupției sau trădării de țară, ce să fi aparținut lui Ceaușescu, atunci da, plasarea lui pe primul loc al popularității ar fi fost un semn al unei gândiri naționale profund eronate. Or treburile infamante cu corupție și trădare au fost dovedite că pot fi puse doar în cârca celorlalți cinci, cei ce-au urmat după Ceaușescu, la nivelul său s-au reținut doar greșelile administrative, cenzura, relativa înfometare și privare de resurse a populației din dorința de a plăti datoria externă. În afara ultimei categorii (ce apare însă acum la orizont!), toate celelalte au fost săvârșite la fel ca în comunism și de către președinții urmași ai lui Ceaușescu, care are însă marele avantaj că poate fi etichetat ca fiind ultimul președinte suveranist al României. Și da, aici este răspunsul simplu pentru Ștefureac & Company, nu e nevoie de nici o analiză suplimentară, Ceaușescu e pe primul loc strict din motivul că majoritatea românilor azi este suveranistă, s-a demonstrat clar la ultimele rânduri de alegeri, care dacă n-ar fi fost fraudate în mod repetat, ar fi dat un președinte suveranist al țării.
Azi INSCOP a fost găzduit la Guvern ca să expună public Operațiunea ”Ceaușescu – Idolul națiunii”, iar asta tocmai pentru ca demonizarea lui Ceaușescu să capete girul oficial. Treaba e o prostie securistică mare, tipică minților înguste ce conduc SECURISTANUL, scopurile sunt însă complexe și vor produce consecințe însemnate și diverse. Le vom dezbate in extenso, azi doar enumăr câteva. În primul rând e un atac la adresa suveranismului, o să vedeți că cei care vom propaga idei contra exceselor și corupției Factorului Extern nu vom mai fi putiniști, ni se va aplica eticheta de CEAUȘIȘTI. Apoi, se vor aloca mulți bani pentru entitățile socio-mediatice ce vor accepta să combată public CEAUȘISMUL, iar așa vor fi plătiți noii sinecuriști ai regimului Nicușor Dan, mare parte vor fi tot plandemiștii și slăvarii, acum însă vor fi ”nicușoriștii – anticeaușiști”. E clar că asta va antrena o modificare bruscă a retoricii permise public, iar cei ce nu se vor conforma vor fi sancționați sau eliminați, atât din presă cât și de pe rețelele de socializare. În mod concret dezbaterea publică va deveni și mai săracă și mai idioată, însă în mod clar vă asigur că așa-zisul CEAUȘISM nu va diminua, ci dimpotrivă. Asta știu chiar și securicii/securiștii organizatori ai manipulării, de la INSCOP și din păduri, dar scopul lor este unul pragmatic, să câștige niște bani mulți de la Guvern și să incomodeze sau suprime vocile normale și credibile ce-au mai rămas în spațiul public.
Fii primul care comentează