Momente și evenimente comentate de mine. Editorialul din Evenimentul zilei, 8 ianuarie 1994, aborda felul în care mareșalul Ion Antonescu era folosit în bătălia politică din primii ani postdecembriști.
Instaurarea, după decembrie 1989, a libertății de gîndire a creat premisele majore pentru ca istoria noastră să fie repusă în drepturile sale firești. Dintre toate dimensiunile de esență ale poporului român, trecutul național a fost printre cele mai ciuntite de către comunism. Fapte și personaje cruciale ale acestui trecut au fost puse la index sau înfățișate caricatural, în timp ce fapte și personaje minore au fost supradimensionate.
A funcționat aici, duduind din toate motoarele, faimoasa practică bolșevică de mînuire a trecutului pentru a rezolva unele interese politice ale prezentului. Indiscutabil, printre personalitățile trecutului nostru național cele mai dur supuse procesului de falsificare s-a numărat și Mareșalul Ion Antonescu. Locul privilegiat, ca să-i spunem așa, acordat Mareșalului de deformarea tipic comunistă e deplin explicabil. Pentru comunismul kominternist, de tip Ana Pauker – comunismul, instrument al ocupației sovietice –, Mareșalul era simbolul luptei împotriva tendințelor expansioniste rusești. Cu toate că și-a făcut un stindard din independența faţă de Moscova, comunismul național, reprezentat de Gheorghiu-Dej după plecarea trupelor sovietice în 1958 și de către Nicolae Ceaușescu, a continuat campania de falsificare a locului și rolului istoric al lui Ion Antonescu.
Pentru acest tip de comunism, Mareșalul era simbolul luptei împotriva comunismului, pe toate planurile și din toate punctele de vedere.
E de la sine înțeles, în aceste condiții, că Mareșalul ar fi trebuit să fie printre personalitățile care să beneficieze din plin de procesul de restabilire a adevărului istoric în legătură cu întreg trecutul nostru național. N-a fost să fie așa. Mareșalul continuă să fie înfățișat opiniei publice românești într-o imagine falsificată, rezultat al unui proces de deformare a adevărului istoric prin nimic diferit de cel pe care l-au promovat cu brio comuniștii. Această imagine ciuntită constă în prezentarea, Mareșalului ca o biată victimă a celor din jur, o victimă care trebuie bocită zi și noapte prin articole ieftine de gazetă. Dacă
s-ar scula din mormînt, Ion Antonescu ar rămîne uimit de faptul că e prezentat poporului român ca un om bun, dar cam prostănac, ușor de tras pe sfoară de maeștrii culiselor politice.
Mareșalul a fost, înainte de toate, un bărbat istoric. Încă de cînd a ordonat trecerea Prutului, el a știut ce destin își asumă din marea încleștare care s-a numit cel de Al Doilea Război Mondial, el n-avea cum să nu-și dea seama ce uriaș risc își asumă dacă tabăra respectivă va pierde. Și așa cum ni-l arată ultimele clipe ale vieții sale, el a fost conștient că trebuie să plătească pentru alegerea sa. Nu altfel decît prin această asumare a riscului mortal se explică refuzul de a face cerere de grațiere. Victimizarea Mareșalului Antonescu nu e, cum s-ar putea crede, rodul unor admiratori plîngăcioși ai personalității sale. Ea e rezultatul unui proces de mînuire cinică, lipsită de orice sentimentalism, a personalității Mareșalului, pentru realizarea unor scopuri ale prezentului. Unul dintre aceste scopuri trimite la bătălia politică care se desfășoară de cîțiva ani de către forțele de Stînga din România împotriva Regelui Mihai. Pentru a diminua prestigiul și autoritatea Regelui Mihai în ochii opiniei publice românești și, prin aceasta, pentru a reduce riscurile întoarcerii sale în fruntea țării, relația dintre Rege și Ion Antonescu e supusă unui intens proces de falsificare. În virtutea lui, Mareșalul e înfățișat ca o victimă, iar Regele ca un călău. Acest proces s-a evidențiat cum nu se poate mai bine în trucajul care a fost documentarul din 30 decembrie 1993 consacrat execuției lui Antonescu. Ne-am reamintit cu toții de trucajele prin care comuniștii au înfățișat poporului român o istorie falsificată.
Firește, dintr-un anumit punct de vedere, prezentarea deformată a relației dintre Rege și Mareșal e puțin stînjenitoare pentru forțele de stînga în frunte cu Ion Iliescu. Prezentarea Regelui drept călău al lui Ion Antonescu înseamnă însă automat înfățișarea Mareșalului în culori strălucitoare. Adică transformarea în obiect de cult a unei personalități pe care stînga nostalgic comunistă nu o poate revendica decît ca adversară. Cu toate acestea, spaima față de Regele Mihai este mult mai mare. De aceea, procesul de victimizare a lui Ion Antonescu se bucură de sprijinul discret al puterii de azi, al lui Ion Iliescu, îndeosebi. Chiar dacă ieri, purtătorul de cuvînt al președinției a ținut din nou să condamne reabilitarea lui Ion Antonescu.
Fii primul care comentează