Unul pozează în piticul bun. Celălalt, în piticul rău. Disputa dintre cei doi se substituie, în mod
viclean, unor dileme esențiale pe care le traversează statul român. Nicușor Dan pozează, la
mica înțelegere, în piticul bun, care se ține de angajamentul scris și nu susține mărirea TVA. Iar
Ilie Bolojan pozează în piticul rău, care, vezi-Doamne, taie în carne vie pentru a revigora
economia României. Din ambele direcții se încearcă anestezierea populației.
Atâta timp cât partidele politice, așa cum au dovedit-o pe deplin, în fruntea cărora sunt aceiași și
aceiași lideri pe care electoratul i-a refuzat în mai multe rânduri, își pregătesc scena pentru a
guverna încă un ciclu sau, mă rog, jumătate, bătălia negocierilor este falsă. O pantomimă numai
bună de adormit conștiințele civice. De ce afirm acest lucru? De ce susțin că circul la care
asistăm la Cotroceni este în totalitate regizat, conflictul dintre cel desemnat prin fraudă
președinte și cel care, prin consecințele fraudei, va fi desemnat premier, fiind unul în totalitate
fals?
România nu a ajuns întâmplător la sapă de lemn. Nu este deloc o întâmplare faptul că, în timp
ce Bulgaria, care se plasa până de curând în urma noastră, pe ultimul loc în Europa, își
lansează, în mod spectaculos, economia, micșorând nu numai taxa pe valoare adăugată, ci și
toate celelalte impozite, România, care dispune de resurse mult mai mari decât statul vecin, o
apucă într-o direcție diametral opusă. Personajele care au sifonat veniturile statului român –
cele câteva mii, aflate la vedere, în plan central și local, precum și alte câteva zeci de mii,
disimulate în diverse poziții de decizie, ceva mai discrete – precum și o bună parte dintre
conducătorii serviciilor secrete, parte a statului subteran, cu acces neîngrădit la resurse, nu
acceptă nici în ruptul capului să renunțe la privilegii.
Într-unul dintre cele mai bogate state din Europa în materie de resurse, pentru a readuce
economia pe linia de plutire, nu există decât două căi care trebuiesc adoptate simultan: tăierea
chirurgicală a tuturor mecanismelor prin care, în mod deliberat, a fost practicată risipa de
resurse dinspre marea masă a cetățenilor către grupul privilegiaților aflați la comandă politică și,
simultan, punerea în mișcare a tuturor mecanismelor care aduc venituri la stat, deci valoare
adăugată.
Numai în acest fel putem echilibra raportul dintre venituri și cheltuieli. Numai pornind de la
această premisă putem reechilibra, din punct de vedere economic și financiar, statul român. Ori
stimularea veniturilor înseamnă dirijarea resurselor în direcția potrivită și nu către buzunarele
unor profitori români și străini, iar asta trebuie să se întâmple în condițiile în care nu crește, ci,
dimpotrivă, se relaxează sistemul de taxare. Pentru ca cei peste cinci milioane de salariați,
dintre care cei mai mulți lucrează în societăți private, să fie stimulați să-și declare veniturile și
să-și plătească taxele la zi și, prin urmare, să nu fie împinși în a face, pe toate căile posibile,
evaziune fiscală.
La fel se pune problema și în ceea ce privește sutele de mii de societăți private, dintre care cele
mai multe nu plătesc deloc impozite la stat – statistica este relevantă în acest sens – iar o bună
parte a celorlalte își maschează o parte dintre venituri tot în scopul de a-și diminua taxele. Orice
guvern cu capul pe umeri, identificând una dintre cauzele declinului economiei românești, are
obligația de a lua măsuri în consecință. Asta în ceea ce privește veniturile.
Evident că, în paralel, trebuiesc reduse, până spre cifra zero, cheltuielile inutile, cele în spatele
cărora este mascată o uriașă fraudă care s-a transformat în sport național.
Tâmpenia tâmpeniilor pe care o poate face un guvern este de a utiliza cel mai simplu și, în
același timp, cel mai cinic mecanism de colectare a veniturilor la stat: să iei puțin câte puțin de
la toți cei mulți, lipsiți de apărare și cărora, încet-încet, li se apropie cuțitul de os. Adică fix ceea
ce a recomandat public, și nu o dată, ci de două ori, singurul consilier pe economie pe care
Nicușor Dan l-a desemnat oficial în staff-ul său de la Cotroceni. Ce-i drept, domnul… e doar
consilier onorific. Este cu atât mai straniu – dar asta nu face decât să demonstreze circul la care
se pretează Nicușor Dan – că acest consilier susține contrariul tezei afișate de deținătorul
poziției de președinte al României.
Nicușor Dan pretinde că se luptă din răsputeri cu „guvernul său” pentru a nu permite creșterea
TVA, așa cum, de altfel, s-a angajat și în scris, în mod public, pe parcursul campaniei
electorale. Din această perspectivă, el lasă impresia că s-a așezat în picioarele de dindărăt și
că joacă rolul piticului bun. Dar tot Nicușor Dan l-a nominalizat din capul locului și îl susține – și
după o lună pierdută în fel de fel de negocieri sterile – pe Ilie Bolojan, care, cu aceeași
fermitate, s-a plasat de partea tezei contrare. Și vrea mărirea TVA. Și piticul „bun”, și piticul
„rău” invocă, în susținerea tezei lor, bunăstarea și prosperitatea poporului, adică două valori pe
care românii le-au pierdut, din păcate, de mult.
Iar mașina de zgomot s-a pus, ca la comandă, în mișcare. Cei care suferă de orbul găinii se
plasează fie de partea unuia, fie de partea celuilalt și emit, în acest sens, opinii prezentate în
mod fals drept expertize economice și financiare. Aparent – și acesta este și rostul acestui
spectacol – pe terenul legat de TVA se dă lupta dintre bine și rău.
Între timp, jucătorii – în linii mari, aceiași – susținuți de platourile televiziunilor de știri, de fix
aceiași avocați care au lansat și alimentat teza existenței unor partide proeuropene care, vezi-
Doamne, se luptă pe viață și pe moarte împotriva unui așa-zis partid anti-european, AUR,
aburesc și anesteziază populația cu angajamente și promisiuni dintre cele mai halucinante.
Iar tot acest așa-zis război, făcut cu o recuzită expirată, are, în realitate, un singur obiectiv: ca
lucrurile să rămână așa cum au fost.
Mai contează, în acest context, faptul că băieții deștepți din partidele Monstruoasei Coaliții se
prefac că se bat ca chiorii pentru a ocupa cele mai bune poziții în ierarhia politică? Mai contează
faptul că lideri de partid fac pe mironosițele? Mai contează că nu ne dovedim capabili să
trimitem un ministru al finanțelor la Uniunea Europeană pentru a smulge, in extremis, cele 50 de
miliarde de euro pe care UE nu mai este dispusă să ni-i dea? Mai contează că, în timp ce țara
arde, babele politice se piaptănă, prefăcându-se că se păruiesc?
Fii primul care comentează