Fiind presat cu întrebări referitoare la cel mai mare scandal de corupție al momentului, cel al
microbuzelor școlare, șeful DNA, Marius Voineag, confirmă că Ilie Bolojan este anchetat. O face
de formă? Sau e adevărat? Și dacă da, ce calitate are cel care, anul trecut, președinte al
Consiliului Județean Bihor fiind, a aprobat achiziționarea a 25 de microbuze electrice la un preț
de peste două ori mai mare decât cel de catalog? Dacă această anchetă este dusă până la
capăt, Ilie Bolojan va trebui să explice în fața procurorilor, în scris și înregistrat audio și video,
ce a făcut cu diferența de bani, care este de peste 2.500.000 de euro, și cum se face că alte 50
de microbuze școlare nu au mai putut fi achiziționate din cauza acestei escrocherii?
O megaescrocherie la nivel național. De un cinism îngrozitor. Pentru că, de dragul îmbogățirii
ilegale a unor demnitari politici și din administrația publică, elevii din România au fost privați de
aproape 2.000 de microbuze școlare.
O afacere murdară ai cărei autori trebuie să înfunde pușcăria. Iar banii pe care i-au încasat
ilegal, indiferent cum au fost distribuiți pe rețelele infracționale, trebuiesc confiscați. Dar, în
primul rând, vorbim despre o afacere politică. Pentru că cel care este capo dei tutti capi, Vlad
Papuc, firma care și-a adjudecat nu mai puțin de 35 de contracte în valoare de 135 de milioane
de euro, o are în spate pe mama sa, care este șefa organizației de femei PNL, și pe Iulian
Dumitrescu, baron PNL, cunoscut și sub apelativul de „Lamborghini”.
Din perspectiva Uniunii Europene, care a finanțat această operație desfășurată mizerabil în
România, situația este de asemenea extrem de gravă și reclamă o anchetă la sânge a
Parchetului European, condus de Laura Codruța Kovesi. Care însă, conform unei practici mai
vechi, s-ar putea să preia dosarul pentru a-l îngropa. Dar, până atunci, este cât se poate de
firesc să ne întrebăm cum de au putut fi furați atât de mulți bani pe sub nasul corpului de control
al prim-ministrului, pe sub nasul inspectoratelor locale de învățământ, pe sub nasul corpului de
control al Ministerului Educației, al Curții de Conturi, al nenumăratelor instituții de control pe
care le avem și le plătim din bani publici, dar și pe sub nasul Serviciului Român de Informații,
care și-a trecut domeniul educației în dreptul său, ca fiind de siguranță națională. Cât de
cancerigenă este societatea noastră dacă s-a putut întâmpla așa ceva?
Așteptăm epilogul.
Fii primul care comentează