Aseară, Călin Georgescu a evoluat public prin interviul acordat lui Marius Tucă și Ion Cristoiu, eveniment ce a consemnat, de fapt, revenirea sa asumată în jocul politic. Am urmărit inițial doar primul sfert de oră, în care invitatul a vorbit despre Dumnezeu în mod repetat și iar repetat. Și apoi, mai târziu, am revenit și am urmărit tot interviul pe YouTube, dar cu viteză dublă de redare, care de multe ori ar putea să vă ofere senzații surprinzătoare, cum mi s-a întâmplat mie. Dar, fiind un eveniment important, mai ales pentru mișcarea suveranistă, azi îi dedic analizei acestui interviu mai multă atenție, o abordare critică, însă voi discuta evoluția publică a lui Călin Georgescu și cu membrii Clubului de Gândire GOLD.
Vreau să consemnez faptul că, din punct de vedere uman, îl compătimesc pe Călin Georgescu pentru ceea ce i se întâmplă, total nedrept comparativ cu restul prezidențiabililor din 2024 și 2025, care aproape toți au fost strict candidați ai Sistemului din SECURISTAN, deci protejați de orice consecințe ale candidaturilor lor. Unii au mai și băgat mulți bani în buzunare prin candidatură, mai ales cei doi foști președinți ai PSD, mă refer la Geoană și Ponta. Călin Georgescu, deși în mod evident pentru mine, a fost emanat la rândul său de către sistemul securistic de după 1989 și am demonstrat asta, revin, Călin Georgescu și-a asumat, totuși, un mesaj critic necesar la adresa guvernărilor ce au îngropat România, respectiv o poziționare corectă contra Occidentului Colectiv, ce desfășoară încă operațiunea de război ucrainean, una menită să pună pe butuci, de fapt, economia UE. Din aceste motive, dar și din altele, el este acum hăituit de către cei ce au săvârșit crima cu repetiție contra democrației românești, în decembrie 2024, apoi în mai 2025.
Concluziile mele de după vizionarea interviului menit să îl readucă în jocul politic, le repet: am râs, m-am și-ntristat, cruce nu mi-am făcut; de la misticism la pupincurism prin oportunism. Să le iau acum pe rând. De ce am râs? Am râs, ușor amar totuși, văzând dezamăgirea imposibil de mascat a celor doi intervievatori, Tucă și Cristoiu, jurnaliști cu mare experiență, ce s-au așteptat nu doar să li se răspundă întrebărilor punctual și precis de către Călin Georgescu, dar sperau și la niște dezvăluiri ce să cutremure propaganda oficială, apoi, bineînțeles, să transpară din spusele invitatului vreun plan agregat ce să fundamenteze această revenire în politică a lui Georgescu. N-au obținut nimic din toate acestea, s-a văzut, repet, dezamăgirea lor; au obținut, în schimb, doar o hârjoneală politicoasă, cu o durată de o oră.
M-am și-ntristat, pricepând că, totuși, doar un Călin Georgescu cu o asemenea evoluție palidă și neconvingătoare mai poate oferi azi mediul politic ca și contrapondere discursivă la aberațiile și excesele puterii actuale. E mult prea puțin, dar și inutil. Însă și mai trist e că un număr atât de mare de români, confirmat prin audiența live a emisiunii Tucă plus Cristoiu, se agață de ideea de Călin Georgescu precum înecatul de un pai. Un moment dezamăgitor pentru Călin Georgescu a fost aseară cel în care a minimalizat, ba chiar a persiflat ajutorul consistent și constant oferit lui de către George Simion, din seara de 25 noiembrie și până astăzi, în mod neîntrerupt și fără echivoc. Georgescu, aseară, n-a acceptat că ar avea un parteneriat cu George Simion și s-a încăpățânat să-l denumească doar „mai tânărul meu protejat”, așa cum a făcut-o în mod neinspirat și în primăvară, în campania electorală. Iar asta, pentru mine, denotă din partea lui Georgescu micime și orgoliu vecin cu prostia. Simion are multe păcate în fața electoratului suveranist, dar niciunul de consemnat în relaționarea sa cu Călin Georgescu, și știu ce vorbesc, căruia Simion i-a fost fidel și de mare ajutor.
Am zis în titlu: „de la misticism la pupincurism prin oportunism”. N-am stat în număr de câte zeci de ori a vorbit, aseară, Călin Georgescu despre Dumnezeu, care ne scapă și ne va salva. Asta sună bine doar în biserică și doar din gura vreunui preot cumsecade; dacă este folosit în exces de către un politician, așa cum a făcut Georgescu aseară, apare evident ca lipsă de soluții discursive, ca un misticism bun doar de sucit mințile tonților, cei mai exigenți, bineînțeles că pot cataloga aceasta la capitolul escrocherie. Pupincurism, asta a dovedit Călin Georgescu prin referirile la SUA și Trump. A proslăvi această Americă, responsabila principală de actualul marasm politico-societal din Occidentul Colectiv, este, trebuie să recunoașteți, pupincurism flagrant. În același timp, Trump nu i-a pronunțat niciodată numele lui Călin Georgescu, iar motivele le-am expus de mai multe ori și acestea să știți că nu țin de vreo protecție subterană pe care americanul ar sugera-o, pentru că, dacă ar fi fost așa, Georgescu nu ar fi azi înglodat în aceste dosare și procese. Laudele necuvenite pe care îi aduce Georgescu lui Trump apar, astfel, doar ca un captatio benevolentiae, similar cu cele exersate de lideri precum Mark Rutte, șeful NATO, ce-i gâdilă cu consecvență orgoliul adesea prostesc al liderului de la Casa Albă. Deci, Călin Georgescu a acționat la fel ca Mark Rutte și cu asta zic punct referitor la acest subiect.
În fine, evoluția lui Călin Georgescu nu mi-a sugerat altceva decât oportunism, dorința de a ocupa evidentul loc gol al omului ce se luptă cu Sistemul, însă mijloacele și metodele pe care le expune public sunt sărăcuțe. N-a reușit altceva decât să-i facă pe cinicii jucători subterani de putere să râde de el, nicidecum să-i sperie sau să-i pună pe gânduri. Nu știu dacă vreodată Călin Georgescu a arătat mai mult decât a reușit aseară. Conjunctura ultimului an și sprijinul ocult de care a beneficiat l-au ajutat, însă, să pară altceva și să călărească un val popular de mare nemulțumire. Evoluția lui de aseară, aplaudată, sunt convins, de către mulți dezamăgiți sau naivi, evoluție ce trebuia să marcheze revenirea sa în forță în politică, din punctul meu de vedere, înseamnă, de fapt, începutul sfârșitului mitului Călin Georgescu. Pe suporterii săi raționali e limpede că i-a dezamăgit și, în orice caz, pe cinicii săi adversari, i-a relaxat. Aceștia nu își mai fac griji prin ceea ce îl privește.
P.S. După ce am anunțat aseară, după emisiune, titlul editorialului meu de astăzi, un prieten al meu, care este și prieten vechi cu Călin Georgescu, mi-a trimis următorul mesaj, pe care îl citez fără să vă deconspir identitatea: „Cozmin, dragă, din păcate, ai mare dreptate cu Călin. Impresia lăsată în interviu a fost foarte jenantă, ca să nu spun proastă. Se pare că n-a înțeles cum stă treaba. Bătrânul securist Cristoiu i-a pus câteva întrebări-cheie (din partea Sistemului, probabil) la care nu a răspuns. Dacă ar fi răspuns cum ar fi trebuit, se mai putea discuta. Cred că pentru Georgescu este end of story. Lăudându-l total și necondiționat pe Trump, l-a legitimat pe Bibi și și-a pus, așadar, și lumea arabă în cap și nu numai”.