
Am avut ziua de ieri, în care „Omul Negru” la Gold FM a fost Ilie Bolojan. El, de fapt, juca șah cu liderii Coaliției, șah politic, sub formă de certuri publice și amenințări cu demisia, dar Bolojan executa, de fapt, un joc de tip „cine clipește primul”. Aparent, cel care a clipit primul a fost Bolojan, l-am și amendat pentru acest lucru cu anunțul său de demisie, pe surse, un anunț care bineînțeles că i-a scăzut brusc puterea simbolică; a înțeles între timp acest lucru și a revenit în forță, nemaivorbind deloc despre demisie, ci vorbind despre necesitatea impunerii unor reforme, atenție, împotriva voinței politrucilor (nu i-a numit, dar noi am înțeles) din PSD și PNL, ce vor să își țină în viață armata de sinecuriști, acea clientelă a partidelor lor, dar și a serviciilor secrete.
Cel care a clipit, adică s-a deconspirat, a fost, din nefericire pentru el, Sorin Grindeanu, ce a lansat niște apeluri lacrimogene și deloc credibile venind din gura sa, legate de o anumită solidaritate a sa și a PSD-ului, cu niște categorii de tip veterani și călugări, cărora le deplângea apariția CASS-ului la nivelul lor. Grindene, prea grobian, prea de la țară, tată, nu merge așa. Și a fost amendat, pentru că evoluția de astăzi a lui Ilie Bolojan, una remarcabilă (primește o notă bună din partea mea) a profitat tocmai de acest populism deșănțat al lui Grindanu. De ce? Pentru că chiar și cei mai neinformați dintre cetățeni au sesizat că Grindeanu plânge, de fapt, din această cauză, a disponibilizării sinecuriștilor partidelor politice, dar și ai serviciilor secrete, care, să știți, v-am mai explicat aici, la Gold FM și o să o fac în continuare, se constituie într-o adevărată armată de profitori, care sunt răsplătiți prin funcții bănoase, plătite din bani de la buget, pentru niște servicii pe care ei le aduc structurilor menționate, adică partidelor și serviciilor secrete – repet, ca să vă intre în cap. Dacă vreți așa niște exemple clare, luați ASF-ul, ANRE-ul, ANCOM-ul, multe alte agenții de stat, acolo unde sunt zeci de mii de tăietori de frunze la câini, ce nu puteau fi dați afară, prieteni goldiști, decât în baza unei noi legislații, parte din pachetul ăsta prin care guvernul Bolojan își asumă răspunderea. Că e vorba de o armată de sinecuriști, e clar. De unde a apărut, însă, curajul lui Sorin Grindeanu, care în viața lui politică a mers mai mult pe la umbră, fără să se ridice la tribună vreodată, pentru ca să nu-și cauzeze probleme? Păi vă spun eu: atât curajul lui Grindeanu, cât și al celui din spatele lui Grindeanu, care este Hunor Kelemen, provine de la serviciile secrete, care, de fapt, au partea leului, adică au majoritatea în această armată de sinecuriști, plătită cu bani de la buget. În felul acesta, ei îi folosesc, îi plasează, aceștia iau decizii și semnează, deseori, doar în favoarea firmelor acoperite ale serviciilor secrete.
Ei bine, asta este concluzia: odată cu Grindeanu și lacrimile lui de crocodil, serviciile secrete românești au intrat într-o mare capcană. De ce? Deoarece Bolojan acționează, coordonat cu Bruxelles-ul, un Bruxelles care, deocamdată rezistă, încă n-a decedat și, după cum s-a văzut cu vizita Ursulei von der Leyen, de ieri, inclusiv serviciile secrete românești, percutează la aceste comenzi. Ele s-au devoalat, susținând, prin vocea lui Grindeanu, armata de sine curiști, mult prea bine plătiți de la stat, care sunt, de fapt, acoperiții lor. Prevăd o retracție rapidă în cazarmă a serviciilor secrete, odată cu această devoalare și, bineînțeles, prevăd un Grindeanu descris prin sintagma „Ciocu´ mic!”.
Fii primul care comentează