S-a umflat păsatul în bugetari. Au intrat zilele trecute în grevă și funcționarii din primăriile comunelor și orașelor mici. Să ne apărăm și să salvăm butaforia!
Dacă n-au fost pe criterii profesionale concursurile de angajare, nu știm cîți dintre adepții protestelor sunt veri, cumnați, nepoate și incompetenți pomanagii și care este diferența între cuiburile de privilegiați ridicate să apere un status quo și adevăratele nedreptăți. Cîți sunt adevărați funcționari în slujba cetățenilor și cîți militanți de partid? Acum e prea tîrziu. Bugetarii nemulțumiți sunt doar cetățeni revoltați de salarii și de amenințarea reducerilor, porniți să îngroașe valul protestelor stîrnit de pachetele de austeritate adoptate de guvernul condus de Ilie Bolojan.
Ce ne facem? Îngropăm rahatul din tot sistemul în nisipul majorărilor sau săpăm în trecutul lui Ilie Bolojan ca să scoatem un țap ispășitor? Ne salvăm cu un singur vinovat sau rupem pisica? Facem ordine sau ne împachetăm în alt set de iluzii politice? Căutăm fraierii care să suporte cîrpeli sau curățăm mizeria piramidei de la vîrful său încropit și împopoțonat? Ne rățoim cu statul mînați de gîndul la situația personală, ne amăgim cu mizele mici și sperăm că dezastrul general se amînă și că nu poate fi chiar atît de dramatic?
Ce punem în loc?
Crește vertiginos numărul celor care se agață morțiș de nivelul salariilor. Unii chiar luptă din greu pentru majorarea lor. Nimeni nu cere o re-evaluare a competențelor și a muncii. Să nu mai vorbim de creșterea eficienței. De trei decenii și jumătate, toată populația a fost amăgită cu mărirea salariilor și a pensiilor. Nimeni nu s-a întrebat de unde, pentru ce prestație și cu ce performanțe. Nici un președinte și nici un premier nu au vorbit convingător despre inițiativă privată, despre drepturi și datorii față de țară.
Aproape toți ne limităm la o singură solicitare imperativă. Să ne crească salariile sau să rămînă măcar la fel. Și onorurile, și privilegiile, și ciupelile, și avantajele. Să trăim comod cu un stat aflat într-un fals prelungit.
Că poate, poate, poate…
Cine privește dincolo de salarii și mai departe? Care pot fi consecințele catastrofale pentru intrarea României în incapacitate de plată? Cum va fi viața noastră după? Dar viitorul îndepărtat al celor de după noi? Nu pomenește nimeni pentru că de 35 de ani nu vorbim decît despre obligațiile statului. Cît despre țară, popor, identitate, istorie, patriotism, mai nimic. Mai rău! Au fost transformate în clișee, în handicapuri. Statul să ne dea, iar Țara să facă. Și să tacă. Patria și patriotismul să nu cuvînte.
Cîți se tem de pericolul fundăturii în care ne ducem zilele?
Crește isteria publică la adresa încercărilor guvernului Ilie Bolojan de a ieși la liman. Toți știu ce trebuie făcut, dar să nu înceapă cu ei. Nu cu Președinția, cu Externele și cu Apărarea care sunt pansamentele parfumate ale președintelui. Nici cu judecătorii și cu procurorii, nici cu polițiștii și cu milițienii, nici cu generalii SRI și cu mahării SPP, nici cu primăriile și cu nemurile primarilor, nici cu activiștii de partid.
Să înceapă cu nea Gheorghe și cu nea Ion care trebuie strînși cu ușa să își plătească taxele.
Fii primul care comentează