Ce a fost pînă acum a fost un fel de încălzire, de acomodare, de pipăire a realității. Primarilor li se comunică sec că nu mai sunt bani pentru proiectele și pentru fanteziile lor. Judecătorii și procurorii află și ei că pensionarea la 48 de ani se va termina în curînd, că „pensiuța” lor de 5.000 de euro pe care sperau să o lipească de alți banii din avocatură sau dintr-o slujbă pe la stat se va subția amenințător. Polițaii cocoțați și sereiștii pitiți la pădure sau răsfirați prin instituții se trezesc colindați de îndoieli?
– Și dacă se dă și la ale noastre?
Începe să fie clar. Ilie Bolojan nu se preface. Chiar ia în serios situația bugetară a României și pericolul etalat electoral de Nicușor Dan. Cloaca și nepăsarea din instituțiile publice îi erau cunoscute. Și ca un administrator de cheltuieli publice cu o anume experiență s-a pus pe treabă. Și taie, modifică, desființează. Cotrobăie, caută, strînge și încearcă un strop de ordine. Dă cu mătura prin birocrație. Toate strîmbele puse pe seama lui în scurta sa perioadă de prestație politică la centru se clatină. Bolojan continuă de parcă ar fi într-o goană de bivol. Strică, răstoarnă și gonește cu capul ridicat spre o țintă aproape de necrezut în politica românească. Scrutează, măsoară, cîntărește și mătură tot ce-i iese în cale. Pensii, instituții inutile, majorări, posturi fonduri, tot ce atîrnă ca lipitorile, ca iarba de apă, ca animalele de pradă pe o Românie paralizată de mediocritatea celor care o conduc. Ilie Bolojan, cu expresia lui de anti-vedetă, înaintează ca un bolid furios, uitînd de unde a venit, de cine îi iese în cale, cedînd uneori regretabil pentru a se depărta de cei care urlă din spatele său. Cu atacul la pensiile magistraților și la vîrsta lor de pensionare, Ilie Bolojan pare inconștient chiar și de singurătatea în care-și continuă demersul. El pare a fi omul care a luat în serios afirmația că țara se află într-un pericol de moarte, dar care nu-și dă seama că foarte puțini sunt dispuși să i se alăture într-o încercare de redresare.
Fără să o spună pe șleau, Ilie Bolojan pare să fi pornit un război cu toate slăbiciunile României. Cu finanțele, cu Fiscul, cu casta privilegiaților, cu armatele de afaceriști lipite prosper de bugetul public, cu judecătorii și cu procurorii (încă n-a zis nimic de banii și de afacerile serviciilor secrete).
Dificultățile României vin fără îndoiala din mediocritatea și neprofesionalismul elitelor și din profitul acestora pe seama bugetului. Eșecul prostocrației pare a se încheia cu prosperitatea acesteia. Adică a taxelor plătite de cetățeni și de societățile comerciale, acumulate mai ales spre vîrful piramidei.
României chiar îi tremură picioarele. Adică temeliile. Tapla țării trăiește cum poate iar desupra ei casta de privilegiați face legi,le apără și le aplică și luptă pentru menținerea lor fără să recunoască faptul că sunt legi care îi consolidează puterea și o ajută să se îmbogățească.
Ilie Bolojan are un trecut de primar reformator. Oricît au încercat să-i scoată la lumină greșelile (care sunt și ele multe, poate și mari), imaginea și percepția lui totuși rezistă. Explicația este simplă. Rezistă pe baza speranței celor mulți că omul care a schimbat în bine un oraș poate face același lucru și cu o țară. Nu cu partide, nu cu Servicii, nu cu televiziuni, deși este vizibil că oamenii acestora se învîrt în jurul lui ca muștele la miere și ca viespii isterizați spre fața atacatorului.
Reacția CSM-ului conturează linia frontului.
„Este obligatoriu ca magistraților în funcție să le fie asigurat un cadru normativ predictibil, iar această condiție este incompatibilă cu modificările de substanță, în mod repetat, ale statutului acestora, al căror efect este acela de a crea un sistem normativ fundamental diferit de cel existent la momentul accesului în profesie. Judecătorii și procurorii în funcție și-au asumat responsabilitățile specifice, gestionând un volum imens de cauze, în condițiile unui cadru normativ deseori lipsit de calitatea necesară și supunându-se celui mai strict regim de incompatibilități și interdicții, având așteptarea legitimă că statul, la rândul său, își va respecta obligația de a le asigura stabilitatea componentelor esențiale ale statutului lor”,……„ „în campania de stigmatizare a acestora, inițiată și întreținută de factorul politic în scopul manifest de a submina puterea judecătorească și independența acesteia, doar pentru a abate atenția de la problemele reale ale societății, care nu au fost create de magistrați sau de la scandalurile recente din spațiul public”. (Comunicatul CSM)
Premierul formulează clar un atac la una din tarele importante ale sistemului din România. I se răspunde contorsionat și iezuit, alambicat și cinic, cu o apărare falsă. Ea este și premiza pentru începerea acestui război necruțător.
Gata, abia acum a și început!
Fii primul care comentează