Din 1994, România trăiește sub puterea Gogoriței legionaro-comuniste

Miercuri, 23 noiembrie 1994, cele două Camere al Parlamentului s-au reunit pentru a asculta și dezbate Raportul de activitate al SRI în perioada octombrie 1993- septembrie 1994.

Ce vremuri! SRI, condus de Virgil Măgureanu, prezenta an de an în fața Parlamentului Raportul de activitate, sub semnul controlului parlamentar la care era supus serviciul în democrația de atunci. România nu era nici membră UE, nici membră NATO. Puterile democratice ale Europei o criticau, pentru că nu e democrată. În democrația de acum, cînd România e membră UE și membră NATO, SRI n-are director civil de doi ani. Asta în condițiile în care directorul civil garantează controlul democratic al oricărui serviciu secret din Occident. Cu toate acestea, cu toate că SRI n-a mai prezentat rapoarte în Parlament din timpuri imemoriale, România de azi e cîntată ca întruchiparea democrației. La vremea respectivă, a conducerii României de către Ion Iliescu și a SRI de către Virgil Măgureanu, Raportul SRI era un document prezentat și comentat amplu de presă. Așa se explică de ce am dedicat momentului în Evenimentul zilei, la rubrica mea de comentarii zilnice, un serial de nu mai puțin de episoade, intitulat Virgil Măgureanu raportează Parlamentului, publicat în numerele din 24 noiembrie 1994, 25 noiembrie 1994, 26 noiembrie 1994, 28 noiembrie 1994. Ca dovadă a felului lejer, lipsit de crispări cu care scriam la vremea respectivă despre SRI, stă debutul serialului:Cele doua Camere ale Parlamentuluis-au adunat ieri într-o ședință comună pentru a asculta și dezbate Raportul de activitate al SRI, în perioada octombrie 1993 – septembrie 1994. În descifrarea tainelor Naturii, comparația, chiar dacă hulită de unii, rămîne, totuși, un instrument valoros de investigații. N-ar fi deloc riscant dacă am identifica Serviciul Român de informații cu Natura. Cînd spun asta nu mă refer, desigur, la numeroasele gospodării anexe ale SRI, aparținînd categoric, prin hectarele lor de porumb, dovleci și castraveți, mamei Natura. Mă refer, desigur, la faptul că, asemenea Naturii, SRI-ul își are tainele sale. Taine la a căror descifrare lucrează nu numai serviciile secrete din alte țări, dar și noi, jurnaliștii României de azi. De aceea, ca și în cazulNaturii, vom folosi, în analiza RaportuluiSRI, instrumentul comparației. ”

Episodul 4, apărut în 28 noiembrie 1994, poartă un titlu care ar putea șoca fătucele și coțofenele din presa de azi, gata să iasă în lume nefardate și chiar nespălate de teama pericolului legionaro- comunist: Gogorița legionaro-comunistă.

Eram în 1994. Au trecut de atunci 31 de ani. România a traversat patru regimuri prezidențiale. Gogorița legionaro- comunistă a rămas, ba mai mult, a înflorit. Sînt sigur că prezentat parlamentului Raportul SRI pe anul care a trecut ar conține un spațiu mult mai larg decît cel din 1994 dedicat Pericolul legionar cununat cu pericolul comunist. Nu-mi rămîne decît să reproduc articolul din 28 noiembrie 1994.

„Superior prin precizie și substanță celui de anul trecut, Raportul SRI din acest an are totuși un moment (greu explicabil) de slăbiciune. E vorba, neîndoielnic, de exagerarea peste marginile bunului simț a pericolului pe care l-ar reprezenta extremismul politic de dreapta și de stînga. Calm pînă în acest punct, Raportul devine deodată isteric. El vorbește de „o cristalizare treptată, dar continuă” a extremismului politic, de faptul că aceasta „se constituie ca germene al amenințărilor la adresa Siguranței naționale”. Dintre cele două extremisme, extremismul de dreapta e înfățișat în culori apocaliptice. Astfel, Raportul afirmă, fără să șovăie o clipă, că s-a constatat o intensificare a preocupărilor de reorganizare a Mișcării legionare și de refacere „în clandestinitate a fostelor structuri ale Gărzii de Fier”. Dacă documentul ar rămîne la o astfel de apreciere, probabil că ne-am înfiora de groază. Ne-am înfiora și, asemenea jurnaliștilor bolșevici din anii imediat postbelici, am da fuga la condei pentru a avertiza pe oamenii muncii de la orașe și sate asupra pericolului reprezentat de ascensiunea fascismului. Luînd din arsenalul de metafore al unor staliniști precum N. Corbu, am înfiera „șarpele care ridică din nou capul”„ciuma brună”. Și, imitîndu-l pe Ion Iliescu, am da fuga să vedem dacă nu cumva pe străzile Capitalei flutură steagul verde legionar! Din nefericire pentru el, documentul trece și la exemplificări. Parcurgîndu-l, nu poți să nu observi, uluit, cum sînt luate în serios unele fapte care țin de fenomenul cultural (reeditarea unor scrieri legionare), de nevoia de publicitate (înființarea unor cuiburi legionare) de teribilismul unor minți plăpînde (crearea Partidului Dreptei Naționale). Partidul Dreptei Naționale, de exemplu, beneficiază de o atenție deosebită în Raport. Noi însă, care-l știm pe liderul acestui așa-zis partid, junele Radu Sorescu, fie însă și pentru că ne-a fost colaborator, nu putem decît să pufnim în rîs văzîndu-l identificat, ca primejdie, cu ditamai Corneliu Zelea Codreanu. Partidul Dreptei Naționale n-are nici o forță. El este produsul unei inteligențe puștești care simte nevoia să se dea bărbată, în timp ce se șterge la nas pe furiș. E limpede că hăulitoarea alarmă pe tema ascensiunii fenomenului legionar își are cauza într-o nepermisă exagerare a unor fapte lipsite de orice semnificație politică majoră. Un lucru asemănător se petrece, în Raport, și cu aprecierea pericolului reprezentat de extremismul de stînga. Ca și-n cazul extremismului de dreapta, documentul e de o gravitate împinsă pînă la ridicol. Astfel, el ajunge să vorbească de o ,,creștere progresivă a preocupărilor pe linia constituirii unor structuri de sorginte comunistă”. Drept argumente pentru un asemenea semnal de alarmă sînt aduse activitățile fanteziste sau chiar tembele ale unor personaje fie avide de publicitate ieftină, fie puternic atinse psihic. Bunul simț ne spune, ca și-n cazul așa-zisului extremism de dreapta, că organizațiile fantomă create ici-colo prin țară, scrisorile agramate expediate pe adresa unor jurnale, inițiativele de ținere în cîte-un cătun pierdut în munți a Congresului PCR, nu reprezintă nici un pericol real pentru Siguranța națională. Nu cred că situația social-politică și economică a României e favorabilă, la ora actuală, apariției și consolidării serioase a extremismului politic de dreapta sau de stînga.

E greu să-mi dau seama cum de a ajuns un Raport atît de bine pus la punct, iscălit de o instituție în care trebuie să domine luciditatea, să facă astfel de afirmații ridicole despre pericolul de dreapta sau de stînga. Înclin să cred că e vorba de un moment în care documentul face anumite concesii politice. În ce privește așa-zisa ascensiune a extremismului de dreapta, e limpede că Raportul vrea să dea satisfacție lui Ion Iliescu, unul din puținii oameni din România obsedat de pericolul legionar. În ce privește amenințarea extremismului de stînga, nu-i exclus ca Raportul să plătească un anume bir actualelor partide de stînga. Insistînd pe așa-zisă primejdie reprezentată de comunismul intrat în ilegalitate, documentul se străduie să pună într-o lumină favorabilă comunismul aflat nu numai în legalitate, dar și în coaliția de guvernămînt.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*