Loterie. Potrivit unei notițe apărute în Curierul financiar din 7 iunie 1885, Societatea presei organizează o Loterie a presei. Notița, intitulată „Loteria Presei”, dă seamă, prin ziarul lui Mina Minovici, făuritorul organizației, de acceptarea de către Comisiunea prevăzută de regulamentul loteriilor a cererii Societății Presei. Nu știu dacă se putea vorbi la ora respectivă de o presă independentă. De o presă smerită însă sigur se putea vorbi.„Trebuie să arătăm aci, că, în astă împrejurare, atît delegatul Parchetului, d. procuror Culoglu, cît și delegații Primăriei și ai Prefecturei Poliției Capitalei, d-nii Dânescu și Alexandru Lahovari, pătrunși de scopul înalt la care tinde Loteria Presei, pe lîngă cele ce ordonă legea, au desfășurat o deosebită bună-voință, pe care Presa nu trebuie s-o scape din vedere (…)”.
Aprobarea cererii și înaintarea Raportului sunt doar un pas pe drumul către Loteria propriu zisă. Urmează desfășurarea. Dat fiind că și aici e nevoie de un favor, notița se dedă la lustruirea altui politician al vremii: George Gr. Cantacuzino, zis Nababul, stîlp al armatei Conservatoare:„Pentru executarea acestei loterii s-a constituit un comitet executiv sub președinția dlui George Gr. Cantacuzino, unul din bărbații distinși ai țărei, care, inspirat de cele mai drepte cugetări în favoarea jurnalismului din România, a îmbrățișat cu căldură opera loteriei Presei, și s-a pus în capul ei, cu inima și cu inteligența omului care luptă pentru un scop înalt și nobil”.
Camionul și moralul. În 1991, Adrian Păunescu face să apară la editura sa eseul în trei volume „Adevărul despre Mareșalul Antonescu”, iscălit de Gheorghe Magherescu șeful Biroului III Operații de la Cabinetul Militar al Mareșalului Antonescu.
Rețin:
Ofensiva rusească din primăvara lui 1944 îi ia pe nemți prin surprindere, în anii anteriori de război, dezghețul oprea tacit confruntarea: nămolul obliga beligeranții la un armistițiu de la sine înțeles. Acum însă rușii „împing mai departe ofensiva, înaintînd în nămol pînă la genunchi”. Gheorghe Magherescu descoperă explicația în dotarea rușilor, de către americani, cu camionul Dodge – „vehicul puternic cu 6 roți motrice avînd cauciucuri groase, cu 3 diferențiale”. E atît de convins de asta autorul, încît nu șovăie să concluzioneze categoric:„În felul acesta succesele armatei sovietice din septembrie 1943 și pînă la sfîrșit nu s-au datorat numai climei, soldaților, mareșalilor, dar și «Dodge»-ului «generalului» american «Dodge»”.
Memorialistul scrisese însă cîteva rînduri în amonte:„Soldații sovietici, odată trîntiți în mocirlă, prindeau parcă rădăcini. Mulțumindu-se cu cîte un pumn de grîu fiert, luptau cu disperare și nu părăseau locul decît dacă se ajungea la ei sau erau zdrobiți“.
Camionul american va fi avut rostul lui în ofensiva rusească. Din notațiile lui Magherescu se conturează însă un alt factor, mult mai important: moralul soldatului sovietic. De ce nu-și spusese el cuvîntul pînă atunci? Foarte simplu. Nu beneficiase de camionul american Dodge!
Centenarul Eminescu. Sub semnul împlinirii a 150 de ani de la nașterea lui Victor Hugo, moment sărbătorit prin decizie oficială, Scînteia din 26 februarie 1952 publică articolul lui Mihai Beniuc Un mare poet al păcii și literaturii. Un roman precum Notre Dame de Paris apare autorului ca precursor al realismului socialist:„«Notre Dame de Paris» (1831), a cărui acțiune se petrece în timpul evului mediu, Hugo își exprimă simpatia sa înflăcărată pentru oamenii din popor, oprimați și striviți sub povara rînduielilor claselor asupritoare. Pe măsură ce dezvoltarea capitalismului adîncea mizeria masselor populare, Hugo este tot mai mult frămîntat de problema pauperizării masselor, a șomajului, a exploatării muncii femeilor și copiilor, a prostituției. De pe pozițiile unui înalt umanism, Hugo a formulat în romanele sale un protest patetic și răscolitor împotriva tuturor racilelor capitalismului.”
Fii primul care comentează