Sentinela e o publicație de propagandă din timpul Războiului Sfînt, parte a Propagandei deșănțate antonesciene, ca orice propagandă de altfel, împotriva dușmanului de la vremea respectivă: Rusia Sovietică. O notă de esență a Propagandei de ieri, dar și de azi constă în sluțirea Adevărului. În noiembrie 1944, realitățile spuneau că Armata Roșie a preluat inițiativa strategică împotriva Germaniei. Articolul Alte amăgiri pentru Armata Roșie, din Sentinela, 28 noiembrie 1943, ține morțiș să ne convingă că Nemții înaintau și Rușii se retrăgeau. Merită republicat ca o dovadă de cît de tembelă poate fi Propaganda. Nu numai în Dictatură, dar și în Democrație.
„Înarmată pînă-n dinți, după decenii de pregătire înverșunată în dosul unor ziduri chinezești, Rusia își adunase armatele, gata să invadeze Europa. La prima ciocnire cu forța de granit a Germaniei, gloatele proletare au fost date peste cap și împinse pînă la Volga, în cea mai fulgerătoare ofensivă din istorie. Nici lozincile fericirii universale, nici un inspirator al lui Lenin și nici măcar pistolul politrucilor n-au mai putut opri iureșul năpraznic al armatelor europene.
Poporul rus nu se lăsa tîrît la moarte de dragul principiilor colectiviste. Entuziasmul maselor nu se întreține cu idei generale, nici nu se hrănește cu idealuri abstracte.
Răscolind prin amintiri, Stalin a descoperit, la fund de tot, prăfuita idee de patrie. Lupta pentru cucerirea lumii, pregătită de regimul bolșevic, s-a prefăcut pentru interesele momentului într-un război de apărare a «Sfintei Rusii». A știut Stalin destul de bine că poporul trebuie amăgit cu simboluri strălucitoare și cu mituri tari.
Gradele au fost introduse din nou în armata roșie, cu tot respectul pentru vechea ierarhie țaristă. Iar de la naftalină s-au scos vechile uniforme de gală, cu nasturi și epoleți de aur, cu șnururi și brandemburguri sclipitoare. De tunica proletară atîrnau acum toate zorzoanele pravoslavnice. Curînd a început să curgă și decorațiile.
Trebuiau însă alte nume, cu poleială istorică, cu prestigiu legendar care să răscolească în mujici noul patriotism roșu. Din manualele mucegăite și de la muzeele anti-burgheze, Stalin scoate și pune în circulație figurile unor generali țariști de mare faimă. Un Suvuroff, un Kutusoff, un Potemkin și alții au devenit nașii unor decorații care trebuiau să împodobească pieptul «vitejilor» proletari.
Toate injecțiile astea de entuziasm au fost făcute cu un singur scop: Să pună în fața poporului rus un ideal mai apropiat și mai viu – patria rusească – colorat cu amintirile unui trecut, încercînd astfel să înnoade prezentul la vechea tradiție.
Că succesele militare de azi ale bolșevicilor, cu toată încrederea arătată de Stalin în ultimul său discurs, nu sînt decît zvîcnirile disperate ale unei puteri care se apropie de istovire, o dovedește faptul că armata roșie are nevoie să primească alte îmboldiri de curaj. Teritoriile reintrate vremelnic în stăpînirea Rușilor, pîrjolite de război, n-au nici o însemnătate economică. Problema alimentării sovietice este din ce în ce mai îngrijorătoare. Poporul rus este obosit de război, iar armata roșie, cu toate succesele ei din ultima vreme, este istovită din cauza pierderilor uriașe pe care le-a suferit și le mai suferă încă. Ca să mai poată să toarne nițel entuziasm în sufletele vlăguite ale muncitorilor, Stalin le servește o dușcă de îmbărbătare, înființînd două ordine noi: «Gloria» și «Victoria».
Ordinul «Gloria», cu care vor fi decorate gradele inferioare, pentru fapte de bravură bolșevică, atrage după sine plătirea cu bani ca să momească și mai mult pe soldații roșii.
Celălalt ordin, «Victoria», se conferă numai de Sovietul Suprem, Comandanților de armate care conduc cu succes operațiunile de «eliberare».
Alți saci cu decorații vor curge de-acum încolo spre front, alte stele și zorzoane vor atîrna de mantăile comisarilor. Pentru noi, toată năvala asta de insigne și medalii n-are decît o semnificație:
Armata roșie se află la un greu impas moral, pe care Stalin crede că-l poate trece semnînd decrete de decorare și risipind bani…
O armată crescută pînă acum în disprețul iubirii de patrie, hrănită cu ura celor mai sfinte sentimente omenești, nu poate să ajungă la victorie, oricîte rații duble de votcă vor primi și oricîte «Glorii» și «Victorii» în formă de stea vor agăța la veston.
Noi, Românii, luptăm numai aprinși de credința sfîntă în Cruce și în mîntuirea neamului.”
Subl. rez. Horia Nițulescu
Fii primul care comentează