Marți a fost ziua lui Ilie Bolojan. După așa-zisele asumări de răspundere de luni seara, el s-a avîntat în trei confruntări importante. A doua zi dimineața a explicat „pachetul de măsuri” și a răspuns la o conferință de presă pentru televiziuni, apoi s-a mutat la Cotroceni pentru o altă probă de foc, între președinte și partidele din Coaliție, ca, după după orele de contre, de întrebări și răspunsuri, în prime-time să se ducă să spulbere zvonul cu demisia, ridiculizînd pe cel care încerca să facă din retragerea sa din fruntea guvernului principalul subiect de pe agendă. În 24 de ore, în loc să anunțe o demisie, Ilie Bolojan și-a consolidat spectaculos poziția de figură politică principală a perioadei. A parcurs un șir de încercări dure și a rămas stăpîn pe o situație tensionată, într-o stare financiară deloc fericită pentru România.
De la Petre Roman cu proverbialul „morman de fiare” sau de la Theodor Stolojan cu micșorarea cănilor de cafea din clădirea guvernului pentru ca funcționarii să nu o mai lălăie în timpul programului, la Ilie Bolojan este o distanță enormă, măsurată în 35 de ani agitați de atîtea schimbări și într-o evoluție de mentalitate și comportament. Trebuie subliniat faptul că acest mod de a conduce guvernul și de a se purta se manifestă într-o coaliție formată din „desemnații” a patru partide, fiecare cu comportament de „buricul pămîntului” și de „salvatorul nației”, pe cea mai „împrumutată” visterie din istoria țării noastre. Ilie Bolojan n-are norocul lui Adrian Năstase de a domina și politic un guvern rezonabil și ascultător. Cu un calm și o stăpînire de sine care impun, uneori monosilabic, premierul Ilie Bolojan răspunde sec „nu vă pot spune mai mult”, ca apoi, pe alte dosare importante, să explice pe larg sau în amănunt, cu date și raportări la legislație. Și fără glumițe și floricele pentru galerie.
Situația de acum chiar lasă loc dacă nu chiar impune un asemenea ton.
Indiscutabil, România are ghinionul unui perioade dificile cu un președinte mocăit, cu partide controlate de oameni ieșiți la drumul mare și public al politicii mai mult după bani, dar și norocul unui premier care stă bine pe picioarele sale. Pentru cine nu este deja montat împotrivă, Ilie Bolojan este convingător și tranșant în toate cauzele dureroase în care se pronunță. Ştie despre ce este vorba, are experiență în materie de administrație, nu se teme și nu o scaldă. În cel mai rău caz, amînă abordarea și nu se grăbește să răspundă la toate întrebările celor „mai deștepți ca Dracu”. Chiar se poartă ca politicianul adecvat situației.
Adevărul este că trăim o perioadă în care țara este copleșită de vocile sfertodocților care pretind că le știu pe toate, că dezbaterea publică este virusată de vedete și de comentatori pe facebook, de găgăuți și păreriști cu soluții imposibile, care cîrîie că știu bine ce-i greșit și unde-i salvarea, că libertatea și democrația pot suporta vagoane, inundații și cutremure de prostie, cînd televiziunile sunt invadate cu plutoane de palavragii pe care n-ai cum să le înfrunți pentru că vorbăria lor n-are nici cap, nici coadă, nici subiect, nici concluzii și abia-ici-colo, cîte un rătăcit de neuron.
Într-o asemenea vreme în care România are de plătit 10 miliarde de euro numai dobînzi anuale, Ilie Bolojan se prezintă incomod, dar convingător. Cu o voce apăsată, el cheamă la ordine, la muncă, la responsabilitate, la logică și la eficiență. Fără prea multe accente patetice, cu încă multe decizii neconturate, unele chiar imposibile, el cheamă populația la un efort de redresare și se arată hotărît să încerce salvarea, chiar pornit să purceadă la secat balta în care orăcăie funcționărimea leneșă și gălăgioasă a statului român.
Fii primul care comentează