Bârfele unui Raport Secret

La 3 noiembrie 1947, Adrian Holman, ambasadorul Angliei la București, expediază la Foreign Office Raportul confidențial nr. 262, despre personalitățile din România primilor ani postbelici. Descoperit de Gheorghe Buzatu la Public Record Office, din Kew, London, în 1994, documentul conține amănunte fascinante despre principalii actori politici ai momentului. Nu lipsesc notele personale despre diferitele personaje, ca și fleacurile de bârfă.

Constantin Agiu, de profesie muncitor, plasat de comuniști în organizația marionetă, Frontul Plugarilor, e astfel executat pe scurt:
„E mai degrabă tipic pentru materialul slăbuț folosit de comuniști“.

Gheorghe Apostol se pricopsește cu această considerație deloc măgulitoare:
„Experiența sa educațională și practică, dincolo de ideologia comunistă, e anemică“.

Constantin Argetoianu, celebrul autor al însemnărilor zilnice, fugise în 1944 în Elveția, de teama rușilor. Se întoarce însă, consternând multă lume, pentru a crea și conduce o fantomatică formațiune prosovietică: Partidul Mișcării pentru Reconstrucție Națională.

Despre el, Raportul ne pune la dispoziție remarci extrem de dure în precizia lor:
„Unul dintre cei mai periculoși oameni din viața politică românească. Completamente lipsit de orice scrupul moral. Consternare reală în cercurile țărăniste și Liberale la întoarcerea sa. E considerat mai rău decât Tătărescu, lipsindu-i inteligența acestuia, dar având o flacără amorală personală satisfăcută doar de putere.
Trecutul său arată disponibilitatea de o juca cu orice facțiune pentru a avea un avantaj“.

În multe cazuri, notele ambasadorului lasă să se întrevadă accesul la informații colectate de Servicii. Despre Iosif Chișinevski se scrie:
„E semnalat ca fiind polițistul sovieticilor în Comitetul Central al Partidului Comunist Român și, în chip regulat, dispare pentru o săptămână ca să dea raportul înaltelor Autorități moscovite despre membrii și politica conducerii de la București“.

Deși Rapoartele secrete ar trebui să fie seci, obiective ca oglinda, cel iscălit de Adrian Holman vădește o deosebită grijă de a ocoli amănuntele stînjenitoare când vine vorba de personalități pro-occidentale – Regele Mihai, Iuliu Maniu, Ion Mihalache –, comuniștii și cei apropiați acestora fiind descusuți până la capăt. Grație acestei propensiuni, făcând din Document, totuși, un instrument inutil pentru Foreign Office, cunoaștem amănunte mai mult decât interesante din viața de moment a unor vedete ale PCR.

Teoharie Georgescu, lider comunist, unul dintre patronii României lui 1947, e surprins într-o ipostază inedită pentru un tovarăș:
„Iubitor de trai bun, Georgescu a făcut senzație în București importând un Lincoln nou din Elveția la un preț fantastic. El a strâns bunuri foarte rare pentru casa sa, inclusiv o carpetă de colecție luată de Doamna Goga, nevasta fostului prim-ministru reacționar Octavian Goga“.

Pentru autorul Documentului, Sadoveanu pare, sub aspect fizic, „un Ucrainean“. Avatarurile politice ale scriitorului nu sunt trecute cu vederea:
„Toată viața sa e guvernată de căutarea avantajelor financiare și politice; el speră totdeauna să câștige din diferite contacte politice“.

Tătărescu are o față de brută. Curioasă, dar explicabilă, rămâne asprimea remarcilor despre Gheorghe Tătărescu. Curioasă, deoarece Gheorghe Tătărescu face figură aparte în guvernul Groza. Explicabilă, deoarece Adrian Holman dă curs antipatiei cercurilor țărăniste și liberale față de cel etichetat ca fiind trădător. O antipatie mult mai accentuată decît cea față de comuniști. La capitolul Remarci, textul rezumă astfel personalitatea vicepremierului:
„M. Tătărescu e un tip înalt, mătăhălos, cu o față de brută și o voce bubuitoare, pe care îi place s-o folosească. E considerat a fi cel mai neserios, cel mai mincinos și cel mai complet oportunist politician al țării. Cum zice Iuliu Maniu: «El e întruchiparea imoralității politice românești». Posesor al unei ambiții nemăsurate și de departe cel mai inteligent și cel mai viclean membru al Guvernului“.

Oamenii regimului sunt abordați cu o privire chiorâșă. Deseori asta pune sub semnul îndoielii unele informații, ușor de suspectat ca fiind culese din cercurile țărăniste și liberale, simple colportări de zvonuri de cafenea. Portretul lui Gheorghiu-Dej e pătrunzător, corect în detaliile de psihologie:
„Încercat la școala grea a vieții, după Lovitura de stat, loialitatea sa partinică, energia și abilitatea nativă au fost folosite de comuniști până la devenirea sa drept una dintre cele mai importante rotițe autohtone. E unul dintre acei ţipi «sfrijiți și flămânzi», cum apare cu figura sa sârmoasă, cu ceva nesănătos în înfățișare, ochi arzători, inteligenți, și el se bazează în chip personal pe ani bogați. Colegii îi zic, încet și îndărătnic, dar nu-i neagă o reală abilitate“.

Când trece însă la dezvăluiri despre așa-zise mișmașuri ale liderului comunist, autorul o scrântește rău. Rău de tot. Astfel, dând curs bârfelor la modă în Bucureștii de cafenele, Raportul se dedă la astfel de informații:
„Ca ministru al Comunicațiilor, a fost prompt contactat de N. Malaxa, industriașul specializat în fabricarea și repararea echipamentului feroviar, și generos mituit, primind o casă splendidă, alte articole și un șuvoi de bani. În prima lună după ce a devenit ministru, el a aprobat un contract cu Malaxa de 2 bilioane lei pentru reparatul locomotivelor și al mașinilor de transport de care a beneficiat și Comitetul Central Comunist. Dej s-a implicat, de asemenea, în despăgubirile date de guvern lui Malaxa în valoare de 2.500.000 dolari“.

Ambasadorul englez repetă o gravă greșeală de apreciere a politicienilor din partidele istorice. Neputincioase în a sesiza noutatea adusă de comuniști în politica din Codrul Vlăsiei, formațiunile democratice dau curs ticului opoziționist interbelic: atacarea pe teme de corupție. Comuniștii erau însă altfel de politicieni. Chiar dacă, după parvenirea la putere, se vor dedulci și ei la privilegii, năravul corupției le rămâne străin.

DESPRE Victor Dombrowski. E încă primar al Bucureștilor. Stâlp al camarilei lui Carol al II-lea ca ofițer aflat în fruntea Regimentului de Gardă Călare și profesor de călărie al lui Mihai, e trecut în rezervă de Antonescu sub suspiciunea de corupție. Implicat în complotul împotriva Mareșalului, e numit primar general al Capitalei după Lovitura de stat de la 23 august 1944. Grație lui Adrin Holman, ajung până la noi informații de bârfă subțire despre Victor Dombrowski. Aflăm astfel că primarul general al Capitalei
„S-a căsătorit, în 1915, cu Helen Văsescu (ea divorțase de un elvețian, M de Molie), sperând să obțină avantaje de la familia femeii. Cîțiva ani mai tîrziu, cînd nevastă-sa a vrut să divorțeze, el a pretins o sumă de bani pentru a fi de acord. I s-a refuzat. După aceea, merge în Basarabia, unde ca maior în Regimentul de Roșiori 6 se spune că s-a vârât în niște afaceri umbroase. Se recăsătorește, în 1921, cu Domnișoara Katzman Butiny, proprietara domeniului Dandușani în județul Bălți (Basarabia). Are cu ea doi copii, un băiat și o fată. La moartea nevestii, zece ani mai tîrziu, revine la Botoșani și, mai apoi, la Iași. Prieten bun cu Generalul Ilasievici (polonez ca origine), Victor Dombrowski e recomandat Regelui Carol al II-lea să fie ofițer comandant al Regimentului de Gardă Călare. A fost foarte apreciat de Carol al II-lea și, deși ofițer sărac, a fost promovat general și primar al Bucureștiului. În acest timp, a fost amantul Doamnei Marta Mitilineu, o fostă «leoaică», care a cunoscut mulți inși. Se căsătorește, din nou, cu Gabriela Djuvara, sora ministrului de Justiție, un ins foarte cunoscut pentru lucrările sale. Gabriela a murit în urmă cu doi ani.”

Din această serie de amănunte la jumătatea drumului dintre bârfă și informație exactă, merită o atenție ieșită din comun nota despre Nicolae Malaxa. Capitolul Remarci scoate din umbră portretul unui om de afaceri român interbelic. Strămoș, cu acte în regulă al îmbogățiților de tranziție din România postdecembristă:
„Unul dintre cei mai inteligenți, cei mai complecși și mai lipsiți de scrupule oameni din România e o combinație de baron tâlhar și om de afaceri grec. Cu toate acestea, e foarte generos cu cei care l-au ajutat în anii tinereții sale sărace. Cei care înțeleg temperamentul grecesc și metodele amorale ale unor mari biznismeni simt că-1 înțeleg pe Malaxa. Cea mai puternică și perfectă tehnică este generoasa corupere a guvernului prin folosirea fondurilor guvernamentale. Orice avans în bani de către Guvern pentru una din întreprinderile sale este virtual dublu decât cel suficient pentru a-i da capitalul necesar şi un enorm profit, pe când cealaltă jumătate e rezervată mitei pentru oficialii care au făcut posibilă tranzacția“.

Nota lui Adrian Holman dezvăluie că Malaxa a fost pus într-o situație dificilă prin venirea comuniștilor:
„În toamna lui 1944, era proscris de Ruși ca fascist, deoarece nu putea explica prea clar relația sa din timpul războiului cu Germania și Antonescu. Inginerul său șef, Carp, era în chip proeminent asociat cu Nemții“.

Ambasadorul britanic împărtășește convingerea că Malaxa avea nevoie din nou de abilitatea sa legendară. Și abilitatea și-a spus cuvântul: Malaxa „a căzut din nou în picioare“. Potrivit Documentului, el a apelat la unealta sa de tradiție: șperțul:
„Modest când e vorba de el însuși, harnic, truditor, Malaxa este generos în mituirea politicienilor de care are nevoie. Un cadou făcut lui Groza, în ziua numirii acestuia ca Premier, e aceeași casă dată mai înainte lui Mihai Antonescu, Vicepremier sub Mareșalul Antonescu. Omul său de încredere în afaceri e inginerul Bazil Ștefănescu, iar avocatul său personal, subsecretarul de stat la Finanțe, Alexandrini.

Politicienii de top sunt pentru el azi vicepremierul Gheorghe Tătărescu, premierul Groza, Gheorghiu- Dej, ministrul Industriei și Comerțului, Mihail Ghelmegeanu; un lider PNŢ, Ionel Pop, este consilierul său oficial și e dat ca sigur că Savel Rădulescu e și el inclus în coterie. Această practică de corupere a politicienilor țării pentru propriile interese suscită ostilitatea și disprețul acelor români care luptă pentru un regim democratic în țara lor. Pentru Malaxa, ea trece drept o influență politică pe cît de puternică, pe atît de nesănătoasă“.

Remarca finală despre Malaxa mărturisește un talent de scriitor, greu de bănuit la autorul unui astfel de Document:
„Malaxa iubește viața domestică, dar el are o formulă de recreere tipică – îi place să joace poker“

Victima tendinței de a înfățișa oamenii regimului sau cei doar suspectați a fi în relații bune cu Guvernul Groza rămâne principesa Ileana, mătușa Regelui și soția lui Anton de Habsburg. Raportul nu se sfiește a scrie despre această personalitate de excepție a familiei regale, e drept, în raporturi nu prea bune cu Regina Elena și cu Mihai:
„E semnalată a fi prietenă intimă cu Emil Bodnăraș“.

Amestec inefabil de bârfă, informații exacte și informații tendențioase, Raportul confidențial nr. 262/1947 poate pretinde drepturi de proprietate literară.