Încep printr-o micro-dezvăluire. În urmă cu mai bine de un an, cineva, persoană importantă din SRI — nu dau nume — m-a întrebat dacă nu aș fi dispus să-l susțin pe Sorin Grindeanu pentru ca acesta să ajungă președinte al partidului și premier. La acea dată, Marcel Ciolacu stătea bine mersi, înșurubat ca prim-ministru la Palatul Victoria. Nu fusese oficializată încă nicio criză, iar candidații PSD și PNL, pregătiți pentru prezidențiale, erau siguri pe succesul lor. Și iată că, astăzi, Sorin Grindeanu este pe cale să ajungă președinte la PSD și, după decapitarea lui Ilie Bolojan, premier al României.
Înseamnă că a existat, în ceea ce-l privește, din capul locului, un plan. Înseamnă că, cel puțin în unele laboratoare ale puterii, criza politică, economică, financiară și socială fără precedent în care a intrat România a fost anticipată. Înseamnă că Marcel Ciolacu era considerat încă de atunci o piesă de sacrificiu. Ca și generalul cu patru stele Nicolae Ciucă. Înseamnă că s-au făcut planuri legate de succesiune. Este adevărat — și asta rămâne într-adevăr un mister — că, în urmă cu un an, cei care îi făceau lobby lui Sorin Grindeanu nu îl luaseră în calcul încă pe Nicușor Dan. Sau cine știe?
Sorin Grindeanu iese din ce în ce mai des la bătaie, consolidându-și cu minuțiozitate imaginea în rândul membrilor PSD în vederea bătăliei care îl așteaptă la Congres pentru câștigarea președinției partidului. Rămâne bine ancorat la nivelul puterii politice, ancorele sale sunt multiple, atât în guvern, cât și în Parlament, ca să nu mai vorbim de serviciile secrete, și se pregătește asiduu prin declarații politice aproape zilnice pentru Marele Salt Înainte. În ce sens? Profitând de lipsa de credibilitate a lui Ilie Bolojan, de vulnerabilitățile PNL, de luptele din ce în ce mai vizibile din interiorul acestui partid, care dă semne că se fisurează, Sorin Grindeanu aleargă pe sârmă, încercând să împace și varza și capra. Le dă apă la moară oamenilor nemulțumiți, criticând politicile avansate de primul-ministru, indirect asigură activul de partid și, în primul rând, cel de la nivelul autorităților locale că este profund preocupat de ceea ce urmează, că este îngrijorat că, în prezent, 2.700 de investiții, în special cele legate de apă, canalizare, gaze și drumuri, sunt blocate și introduce în subliminalul colectiv convingerea că lucrurile se pot schimba odată cu schimbarea premierului. Strânge astfel rândurile în jurul său și așteaptă momentul potrivit pentru a lovi.
Nu întâmplător, Sorin Grindeanu a optat nu pentru o poziție importantă într-un executiv despre care știa că este efemer și în raport cu care se zbate pentru a-i da brânci, ci în Parlament, în poziția extrem de importantă de președinte al Camerei Deputaților, care, constituțional, este al treilea om în stat, dar, în realitate, ca forță, este al doilea.
Prima lovitură de forță pe care intenționează să o dea după ce și-a făcut încălzirea este, cu certitudine, președinția PSD. Aceasta îi va asigura trambulină după căderea, cândva în toamnă, a lui Ilie Bolojan, deci după demisia sau demiterea guvernului, pentru a încerca să pună tunurile pe Palatul Victoria pentru a ajunge premier și pentru a forma un guvern în jurul său. Aici este momentul să deschidem o paranteză. PSD a fost extrem de dur sancționat de către cetățeni. Nu Marcel Ciolacu a fost sancționat în primul rând, ci partidul, în ansamblul său, pentru modul în care a funcționat ani de zile, gestionând în detrimentul românilor marile probleme de politică internă și externă ale statului. Primul semnal concludent în acest sens l-au constituit rezultatele de la alegerile parlamentare, cele mai slabe din întreaga istorie a acestui partid. Iar următoarele semnale, extrem de dure, au fost cu ocazia alegerilor prezidențiale, când PSD, prin reprezentantul său, indiferent care ar fi fost acesta, nu a reușit cu niciun chip să obțină cel mai bun rezultat și nici măcar nu a intrat, pentru prima dată în istoria PSD, în cel de-al doilea tur de scrutin. S-a întâmplat la sfârșitul anului trecut. După care „sistemul” a luat cuvenitele măsuri, iar prezidențialele au fost anulate în 6 decembrie. În vederea organizării unor noi alegeri, principalul competitor, Călin Georgescu, a fost scos în mod abuziv din cărți, după ce, în prealabil, pentru orice eventualitate, fusese eliminată și Diana Șoșoacă. Și cu toate acestea, din nou, candidatul PSD — repet, indiferent care ar fi fost acesta, pentru că sancționat a fost partidul, nu omul — nu a reușit să se califice printre primii candidați. Deși, atenție, de această dată, din precauție, PSD, asociindu-și și celelalte partide care au condus până în prezent România, nu a desemnat un candidat propriu, ci l-a ales de sacrificiu pe Crin Antonescu. Deci nici așa nu s-a putut! Și s-a ajuns în situația în care finala a fost jucată de George Simion, de la AUR, și de Nicușor Dan, care ani de zile a fost calul de bătaie al PSD pentru contraperformanțele sale din București. Așadar, este cât se poate de clar. Populația a sancționat partidul și nu atât persoana.
În aceste condiții, era normal ca întreaga conducere a Partidului Social Democrat să fie măturată în bloc, fie prin demisie, fie prin demitere. Acest lucru nu s-a întâmplat. Și, dimpotrivă, Sorin Grindeanu, care, în definitiv, a fost și este unul dintre primii responsabili ai eșecului, ar trebui să facă nu un pas, ci trei pași înapoi. Nu are de gând așa ceva. Se dă peste cap pentru a prelua și duce mai departe ștafeta conducerii PSD. Și nu singur. Ci cu o întreagă echipă care s-a dovedit și până în prezent contraperformantă, atât în partid, cât și la nivel guvernamental.
Prin urmare, cred că, în aceste condiții, PSD, pe mâna lui Sorin Grindeanu, este mai degrabă pregătit să preia ștafeta conducerii guvernului în parteneriat cu partidele care se află și astăzi la conducere, iar semnalele transmise cum că ar fi deschis la o viitoare alianță cu AUR reprezintă o simplă perdea de fum.
În aceste zile, Sorin Grindeanu își construiește cu râvnă, ajutat de stăpânii săi din pădure, un eșec de mari proporții. Al său și al partidului.
Fii primul care comentează