126 ani de Ernest Hemingway – Jurnalist și romancier, iubitor al sportului, vânător și pescar, tată, OM

Astazi iubitorii de beletristica îl comemorează pe omul și romancierul Ernest M. Hemingway, cel ce a scris unele dintre cele mai pasionante și percutante pasaje din istoria literaturii mondiale. A inspirat generații de cititori, a influențat decisiv stilul unor romancieri giganți – Gabriel Garcia Marquez, Albert Camus, John Steinbeck și mulți alții.
În ciuda aparentei sale impasibilități, cei ce i-am citit opera am descoperit că în fapt era un mare romantic. Dar “lumea îi distruge pe toți și după aceea mulți sunt puternici în locurile rupte. Dar pe cei pe care nu îi distruge, îi omoarâ. Îi ucide pe cei foarte buni, pe cei foarte blânzi și pe cei foarte curajoși, în egală măsură. Iar dacă tu nu ești niciunul dintre aceștia, poți fi sigur că te va ucide și pe tine, dar nu va exista nicio grabă specială.” – Adio, arme
Ar mai fi multe pasaje de redat și multe lucruri de zis despre “papa” – așa cum era poreclit Hemingway, dar cel mai bine ar fi să îl descoperiți de unii singuri. Cert este că fără opera lui, lumea ar fi un loc mai sărac și mai crud. Un pahar ridicat în cinstea omului care a fost!

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*