‘Vrem să ajungem pe Lună şi noi facem ‘print-screen’ la ecran’ – Olguța Vasilescu a explodat la adresa ANAF / Ce acuzații lansează

Primarul municipiului Craiova și președinta Asociației Municipiilor din România (AMR), Lia Olguța Vasilescu, a lansat marți un atac dur la adresa ANAF, acuzând instituția că blochează procesul de digitalizare prin cerințe birocratice absurde. Declarațiile au fost făcute în cadrul primei ediții a Smart City Highlights, organizată de Universitatea Politehnica București.

„Ne doare că atunci când se vorbeşte despre smart city, de exemplu, în România ideile sunt puţine şi simple. Se vorbeşte despre reabilitarea termică, despre colectarea selectivă, eventual cu containere îngropate, despre WiFi în parcuri şi în autobuze, despre panouri fotovoltaice şi cam aici se reduce totul. Noi, toţi primarii, căutăm însă mai multe idei pentru a transforma într-adevăr oraşele noastre în oraşe smart. Mulţi dintre noi am făcut eforturi pentru a le digitaliza. La Craiova, deşi absolut toate documentele se pot solicita şi elibera în format electronic, doar 7% dintre cetăţeni utilizează această soluţie, poate şi pentru că alte instituţii nu performează şi nu te obligă la digitalizare, să-i înveţe pe oameni că trebuie până la urmă să schimbe ceva şi ei în comportamentul lor. Totul pleacă de la instituţii. Ce părere să avem în condiţiile în care ANAF, mai nou, ne cere printr-un ordin de ministru, să facem referate de necesitate pentru fiecare filă de buget”, a arătat aceasta, potrivit AGERPRES.

Potrivit primăriţei, solicitarea Fiscului „înseamnă mii de documente, mii de hârtii care eventual ar putea să fie în format digital”, care nici măcar nu sunt transmise ANAF, ci sunt stocate în primării.

„La Craiova, am încercat să găsesc soluţii smart care nu există printre cele enumerate la început. Avem un tomograf pentru sănătatea arborilor, ca să nu tăiem arbori care sunt sănătoşi. Avem băncuţe inteligente unde poţi să îţi încarci telefonul mobil sau să-ţi încarci laptopul şi în general, soluţii pentru estetica oraşului sau pentru Târgul de Crăciun. Anul trecut, a fost prima oară când am folosit inteligenţa artificială pentru a crea personaje şi iluminatul de sărbători. Anul acesta, pe lângă inteligenţă artificială, folosim şi stroboscoape, tunuri de zăpadă etc.”, a mai spus preşedinta AMR.

Aceasta a adăugat că toţi primarii din ţară încearcă să găsească soluţii normative pentru oraşe smart.

Vasilescu: „Vrem să ajungem pe Lună, dar facem print-screen la ecran”

Lia Olguţa Vasilescu a propus, din nou, ca Ministerul Digitalizării să găsească soluţii pentru implementarea digitalizării la nivelul întregii ţări.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*